GENEZA – Versiunea verificată și aprobată

La început Dumnezeu nu făcea nimic, ceea ce îl plictisea. Ca să-și găsească de lucru a făcut cerurile și pământul. Neputând lucra pe întuneric, a făcut lumina, neștiind cât o să coste acest lux când se va face citirea contorului. Deși a văzut că lumina este bună, El și-a dat seama că și întunericul e bun și așa au apărut ziua și noaptea, fapt pentru care îl binecuvântează și cei care lucrează ziua și cei care lucrează noaptea, că de dormit se poate dormi oricând.

Știind că toți cei care vor popula noile întinderi pe care le va crea îi vor adresa în permanență tot felul de rugăminți, și-a denumit domeniul pe care și l-a păstrat pentru Sine Cer (de la a cere sau, după unii exegeți, inițialele de la Comisia pentru examinarea rugilor). Apoi a zis că a sosit momentul să facă Pământul. Având de lucru cu acest boț de argilă, Creatorul fiind și primul olar, a socotit că este bine să se cinstească înainte de a purcede la treabă (ca să fie inspirat). A întrecut însă măsura, cocoloșul de lut i-a scăpat din mâini și de aceea globul nostru pământesc e turtit la poli. Și văzând cum s-a alcătuit Pământul, a zis că lucrul acesta este bun. (Se pare că și pe vremea aceea fiecare avea dreptul la punctul său de vedere.)

Câteva zile Dumnezeu s-a mai distrat făcând soarele, luna și stelele, toate într-o viziune cât se poate de simplistă, adică în scopul de a da lumină și fără să intuiască grandiosul program de explorare a cosmosului de mai târziu, care cere foarte multă matematică, de care pe vremea Creației n-avea nimeni habar. În zilele următoare a făcut viețuitoarele și roadele pământului, dar le-a făcut cu atâta stângăcie ca și astea sunt acum pe sfârșite și numai o minune mai poate schimba lucrurile. Dar dacă Dumnezeu n-a făcut minunea când se mai putea, e greu de crezut că mai poate s-o facă astăzi !

După ce a făcut vite, fiare pământești și târâtoare, Dumnezeu a zis că-s bune, dar că mai lipsește (parcă) ceva. Și atunci a zis „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”. (Citarea – în numeroase scrieri ale acestei afirmații Supreme – este o dovadă de ingratitudine omeneasca. Doar nu a fost nimeni de față să audă astfel de vorbe și insinuarea că Atotputernicul seamănă cu noi nu poate decât să-i știrbească din prestigiu.)

După cum se știe, pe om l-a făcut tot din lut (alt material de construcție încă nu fusese inventat), din care cauză omul este extrem de fragil și se sparge când ți-e viața mai dragă. Apoi a făcut greșeala capitală pe care nu vrea s-o recunoască nici azi. N-a găsit altă soluție pentru a realiza popularea Pământului decât zămislind femeia. Cică așa s-ar fi gândit creatorul: „Nu este bine ca omul să fie singur. Am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” (vezi sursa fundamentală). Halal ajutor ! De pe urma acestui ajutor omul nu s-a ales decât cu o droaie de copii (guri de hrănit), reproșuri și cicăleli (care s-au dovedit o permanență umană, indiferent de orânduirea celor lumești).

god-cartoon3

După câte făcuse, Dumnezeu a cam ostenit, s-a uitat la ceas și a văzut că se făcuse sâmbătă seara și a hotărât că a doua zi, duminică, să fie sărbătoare legală. Și s-a odihnit. S-a dus la iarbă verde, că acu’ era, a mâncat fel de fel de bunătați, care și ele erau din belșug, a mai dat de dușcă niște licori de struguri și hamei și i s-a făcut somn. S-a tras Creatorul mai la umbră și a spus oftând: „Strașnică plictiseală ! Dacă așa o să arate viața pe Pământ, o să fie la fel de insuportabila ca-n rai. Trebuie să punem ceva la cale”. Și a găsit, ca și până acum, ceva bun. A găsit povestea numită Ispitirea femeii, adica toată tărășenia cu șarpele, cu pomul, cu mărul. V-o reamintesc pe scurt: După ce au mâncat bieții oameni niște mere pădurețe, acre, ca vai de mama lor (căci încă nu avusese cine să le altoiască și să scoată mere ionathane), e și firesc că au deschis ochii. Și ce-au văzut ? Au văzut că erau goi și tare s-au mai rușinat, din care pricină au și purces pe dată să-și facă șorțuri din frunze de smochin.

Dumnezeu care, se înțelege, știa bine ce se întâmplase, că doar el singur pusese la cale, numai iataă-L că vine în inspecție în grădina Edenului. Se uită în dreapta, se uită în stânga, nimeni. Pasă-mi-te cei doi vinovați se ascunseseră de rușine într-un tufiș.

— Unde ești, omule ? a strigat Dumnezeu.

— Aici sunt, a ieșit Adam din ascunziș, explicând de ce se ferise de privirile Creatorului.

— Cine ți-a spus că ești gol ? a întrebat Dumnezeu și s-a arătat mânios foarte că omul nu i-a ascultat porunca să nu se atingă de pomul acela. (De atunci, diversele administrații au grijă să pună tăblițe pe care să scrie clar: „Nu atingeți pomul. Monument al naturii”. Sau „Culegerea fructelor strict interzisă. Amenda se aplică pe loc” ș.a.). Adam, care era încă foarte departe de epoca cavalerismului, s-a justificat ca un ticălos ce era:

— Ea e de vină ! a zis el, femeia pe care mi-ai dat-o ca să-mi fie de ajutor. Nimic de zis, frumoasă procopseală !

Atunci Dumnezeu i-a cerut explicații femeii (care, se pare, rămăsese mai departe în spatele tufelor, așa cum e arătată ea și azi în cele mai diferite creațiuni: pictură, cinematograf, reclame turistice).

god2

Femeia a spus la rândul ei adevărul gol goluț:

— Șarpele, el m-a amăgit.

Dumnezeu l-a sancționat mai întâi pe șarpe. Sancțiunea nu a avut însă un efect educativ de durată, pentru ca, de la această întâmplare, perfidul a continuat cu succes să amăgească femeia care, la rândul ei, îl ispitește pe bărbat și piesa asta biblică se reptă la infinit și dă de mâncare la o mulțime de romancieri, cineaști, poeți, fără să mai vorbim de toate instituțiile aferente consecințelor cunoscute, adică maternități, școli, tribunale. A urmat apoi pedepsirea lui Adam și a soției sale, Eva. Pe cei doi, Atotputernicul i-a trimis în exil pe Pământ, ceea ce demonstrează încă o dată, fără putință de tăgadă, ca toată farsa cu Mărul cunoașterii nu fusese decât o înscenare, altminteri care ar fi fost rostul Pământului dacă Omul și Femeia ar fi continuat să se plimbe goi prin Paradis ?

… Ajunși pe Pământ (pe vremea aceea, din Cer pe Pământ se făcea tot atât cât se face azi de pe Pământ în cer), Adam s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, a oftat și a zis:

— Putea să fie și mai rău.

Apoi a început să-i vorbească Evei despre planurile sale de transformare a planetei. Acum vedea cu ochii lui că Meșterul Suprem făcuse treaba de mântuială, ce era mai greu îi lăsase lui: să construiască orașe și sate, să inventeze roata, să stăpânească focul, să facă agricultură, să se ocupe cu creșterea vitelor și câte și mai câte. Și pentru că acum umbla prin lume cu ochii deschiși, s-a apucat să și îndrepte tot felul de strâmbătăți pe care s-au găsit destui să afirme că așa au fost lăsate de la Dumnezeu (adică de când e lumea și pământul).

În ce-o privește pe Eva, și-a adus și ea partea ei de contribuție (pe care nimeni nu ar vrea s-o minimalizeze; în definitiv, toți avem o soție care ne ajută). Se spune totuși că de la pățania cu pricina a rămas cu o mare sperietură, de unde permanenta ei preocupare cu privire la ce „o să îmbrace !…”

Eduard Jurist, Geneza  

(fragment)

BANCUL ZILEI – Jandarmii și spionul

HIPERBOLA

De când jandarmii au primit dreptul să legitimeze și să împartă amenzi, eficiența instituției a crescut foarte mult.

Într-o zi, doi jandarmi patrulau prin cartierul inginerului Marcu. Domnul inginer ieșise cu gunoiul pe la miezul nopții. Un jandarm zice:

— Ghiță, uite un spion !

— Nu, bă, e unu’ cu gunoiul !

— Ba e spion ! Mă duc să-i cer actele !

Se duce organul la dl. inginer:

— Actele la control !

— Ce acte, dom’le ? Am ieșit cu gunoiul…

— Ești spion, mergi la secție !

— Dom’le, sunt inginerul Marcu; stau în blocul ăsta, la apartamentul 8.

— Ghiță, du-te la asociație și verifică !

Se duce Ghiță și vine fuga înapoi:

— Nu locuiește nicun inginer Marcu la apartamentul 8 !

Merg ei la secție, inginerul tot face gălăgie că locuiește la apartamentul 8. Îl mai trimite șefu pe Ghiță încă o data…

Vezi articolul original 65 de cuvinte mai mult

Cutremur la USR: Moise Guran a uitat deschisă alarma la aplicație

Se făcea că Moise Guran, cunoscut în seismologie drept Moise Cutremuratorul, tocmai ieșea din Marea Roșie, unde era în vis la băi de mare. Moise ieșise – ca de obicei când face baie la duș – roșu, că mereu greșete robinetul la apa rece și se opărește ca un rac. Și cum spuneam, Moise ieșise roșu din Marea Roșie, că și de data asta greșise robinetul la dușul hotelului.

„Așa nu se mai poate ! urlă Moise de furie. Musai să despart odată apa caldă de aia rece…”

Chiar atunci, parcă ascultându-i ruga, o voce ca un tunet i se adresă lui Moise Guran din înaltul norilor:

„Moise, scoală-te și desparte apele !”

Moise se trezi numaidecât, căci sunase alarma de cutremur din dormitorul său. Moise privi indicatorul alarmei: 10 grade pe Richter !

„Fir-ai a’ dracu’ de hârb, că nu ești bun de nimic !”, zise cu ciudă Moise Cutremurătorul și trânti aparatul de podea. Apoi se îmbrăcă în grabă, fugi iute la mașină și nu se mai opri decât la sediul USR-ului. În plus, se mai opri oleacă și pe la Partidul Plus al lui Cioloș.

— Gata ! Am terminat-o cu jurnalismul ăsta de doi lei, salvatorilor ! Am venit să salvez și io România…, îi spuse hotărât Moise Guran lui Dan Barna.

Barna îl privi oarecum cu mirare, apoi îi zise:

— Cum așa, Tremuriciule ? Da’ ce te-a apucat ? Salvarea României nu e o treabă așa ușoară cum crezi tu…

— Io atâta știu, că musai să salvez România. Uite, să vă arăt cum vă salvez: în caz de cutremur, te vâri sub masă ! Hai, Dane, vâră-te sub masă ! îi explică procedeul salvării Moise Cutremurătorul.

— Cum ? Dacă mă vâr sub masă vrei să spui c-am salvat România ? se arătă intrigat Barna.

— Desigur ! Trebuie să facem un apel către țară, ca tot românu’ să se vâre sub masă, ca să salvăm țara… spuse cu hotărâre Moise Cutremurătorul.

În momentul acesta de maximă tensiune întru salvarea țării, intră Dacian Cioloș cu un scaun pe cap. Cei doi salvatori îl priviră nedumeriți, apoi Moise îl intrebă:

— Asta-i noua modă la Paris, Daciane ?

— Ei, aș ! Salvez România, Cutremuratule ! Țara nu poate fi salvată decât de oameni cu scaun la cap !

Alex Hatta