Un nerod, să zic, sau prost,

Că înțelept el n-a fost,

Temându-și muierea rău,

Ca un neghiob, nătărău,

Într-o zi un om văzând,

Mergând pe drum și căscând,

Și nevasta-i s-a-ntâmplat

În acel ceas d-a căscat;

El intra în bănuieli,

Că au amândoi tocmeli

Și d-aceea a căscat,

Prin căscat răspuns i-a dat.

Astfel necăjit el foc,

Vrând s-o spânzure pe loc,

Făr-a zice către ea,

O funie-ndată ia

Și o cheamă după el,

Zicând: – Ai colea nițel.

Deci împreună mergând

Și în ogradă intrând,

Din loc în loc o purta

Și-un pom lesnicios căta;

Ea gându-i necunoscând,

Stând îl întreabă, zicând:

— Ce mă porți din pom în pom

Ca căscat din om în om ?

— Dar ce, – o întreabă el –

Căscatul umblă astfel ?

Zise ea: – Dar au nu știi ?

Geaba dar ești între vii !

El privind-o a răspuns:

— Așa, bine că mi-ai spus,

Că eu asta n-o știam

Și să te spânzur umblam.

Anton Pann, Despre nerozie iarăși

Povestea vorbii, 1851