Iată vine Veorica c-o feștilă-n vârf de par.

Dan Barna, privind la dânsa, face-o mutră de măgar:

— Ce vrei tu ?

— Io ? Bună pace ! Și de n-o fi un fapt trist,

Super Dănci ar vrea să-l vadă pe măritul userist.

La un semn deschisa-i calea și s-apropie de cort

O femeie atât de simplă, după vorbă, după port.

— Tu ești Dăncilă ?

— Da, userilă.

— Am venit să mi te-nchini,

De nu, îl pun șef la PSD pe Cioloșilă.

— Orice gând ai, userilă, și oricum vei fi sosit,

Cât suntem încă pe pace eu îți spun: Bine-ai venit !

Despre partea închinării însă, Barno, să mă ierți;

Dar acu vei vrea cu haștagieni și proteste să ne cerți,

Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,

Să ne dai și nouă un semn de mila userimii tale…

De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris și pentru noi,

Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război.

— Cum ? Când președenția mi-e deschisă și la picioare-mi stă,

Toată userimea să se-mpiedice de-o proastă ?

O, tu nici visezi, Dăncilo, câți în cale mi s-au pus !

Toată floarea cea vestită a liberalilor cu a lor Merkel din Apus ,

Tot ce stă în umbra trandafirilor, Ponta și Tăriceanu se adună cu agerime

Să dea piept cu uraganul ridicat de userime.

Cu o ura ne’mpacată mi-am șoptit atunci în barbă:

Las’ că vă dau io vouă Barnă !

Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs,

Din pristolul de la Cotroceni să dau useristului ovăs…

Și de crunta-mi vijelie tu te aperi c-o feștilă ?

Și, purtat de biruință, să mă-mpiedic de-o Dăncilă ?

— De-o Dăncilă, da, userilă, căci Dăncila ce-o privești sinistru

Nu e o Dăncilă de rând, ea e fostul prim-ministru.

Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști,

Nici ca DNA-ul să te-nchidă, arestând a tale oști.

Și abia plecă Dăncilă… Ce mai freamăt, ce mai zbucium !

Super Danci însăși mână-n luptă vijelia-ngorzitoare,

Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare

Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată –

Peste-un ceas userimea e ca pleava vânturată.

*

Useriști, acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece,

Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece ?

Când vedeam că toți aceia care vorbe mari aruncă

Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă.

Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela,

Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu e așa ?

Prea v-ați arătat arama sfâșiind această țară,

Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,

Prea v-ați bătut joc de țară, de străbuni și obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteți – niște mișei !

parodie dupa Scrisoarea III 

de Mihai Eminescu