Un orologiu sună noaptea jumătate.

La Ciuma Roșie în poartă oare cine bate ?

— Eu sunt, Veorico, mumă Ciumă, fiul tău dilit;

Eu, de la Realitatea mă întorc falit.

Soarta îmi fu crudă și de astă dată:

Televiziunea mea e falimentată…

Dar deschide-mi poarta… Creditorii mă-nconjor…

Prin buzunare-mi suflă vântul și de foame mor !

Muma Ciumă Veorica la poartă a ieșit

Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit:

— Ce spui, tu, străine ? Gușă e departe;

Gura lui prin funduri mii de limbi împarte.

Eu sunt a sa Roșie Mumă Ciumă, el e fiul meu;

De ești tu acela, nu-ți sunt ciumă eu !

Iară dacă Lenin, vrând să-ngreuneze

Guvernarea mea și să mă-ntristeze,

Ticălosul tău suflet astfel l-a schimbat;

Dacă tu ești Gușă cu adevărat,

Apoi tu aicea fără Realitatea

Nu poți ca sa intri, mânca-te-ar pustietatea !

Du-te la redacție ! Pentru Ciumă mori !

Și-ți va fi mormântul croncănit de ciori !

                   *

Gușă se întoarce și la telefon sună,

Redacția lui parșivă din bordel adună.

Propaganda începe… Dușmanii zdrobiți

Cad ca niște muște, de minciuni loviți.

Parodie după Muma lui Șefan cel Mare

de Dimitrie  Bolintineanu