ABSURDUL PEDAGOGIEI – Matematica alternativa sau când 2+2 = 22 (VIDEO)

Reclame

GOANA DUPĂ SENZAȚIONAL – Mari gafe ale presei

Goana nebună după senzațional, dorința arzătoare de a fi primii care informează publicul, datorate concurenței acerbe de pe piața mass-media, duc lesne la gafe de presă, unele dintre ele producând o adevărată ilaritate generală.

Iată câteva exemple ilustrative din presa română și străină:

Un „Cotidian” profetic

In timpul Campionatului Mondial de Fotbal din 1994, desfășurat în Statele Unite ale Americii, meciurile puteau fi urmărite în România doar la ore târzii din noapte, din cauza fusului orar. Cum presa scrisa își închidea ediția înainte de desfășurarea partidelor, ziariștii de la Cotidianul au decis să publice cronica meciului în… avans !

Ei mizau pe faptul că meciul selecționatei României cu reprezentativa Elveției va fi o simplă formalitate, după galopul de sănătate cu Columbia, partidă câștigată cu 3 – 1 de România. Astfel că dimineața cititorii Cotidianului au putut citi titlul de o șchioapă: „Romania își va alege duminică adversarul”. Apoi, profeticii ziariști relatau pe larg cum s-a desfășurat meciul, terminat – în viziunea lor – cu victoria tricolorilor.

„Ne-am luat cu mâinile de cap, realizând că am comis o gafă. Nu se mai putea face nimic, ziarul plecase de mult timp la tipar și a apărut așa, anunțând o victorie glorioasă a României, care în realitate pierduse rușinos cu 1 – 4”, a explicat unul dintre ziariștii Cotidianului, Lucian Gheorghiu.

Ca la el acasă

Din Morning Telegraph:

„Am petrecut câteva zile într-un azil de boli mintale și m-am simțit exact ca acasă”, a declarat deputatul Cristopher Mayhew la o întrunire a Asociației pentru Prmovarea Sănătății Mintale.

Reconstituirea

Din Newcastle Chronicle:

Acum o lună, în fața unui fort din Lisabona, o santinelă a împușcat mortal un băiat de 12 ani. Soldatul a raportat că băiatul nu a răspuns la somația sa prin întuneric. Aseară autoritățile militare au efectuat reconstituirea incidentului. Un civil, Carlos Chaves, în vârstă de 33 de ani, a jucat rolul băiatului și a fost și el împușcat mortal.

Intrunirea clarvăzătorilor

Din Newsday:

Societatea Internațională a Clarvăzătorilor a trebuit să-și amâne întrunirea de săptămâna viitoare datorită unor împrejurări neprevăzute.

Mica publicitate

Din Morning Telegraph:

De vânzare: pian pentru începători cu picioare.

Pian de concert de vânzare la o doamnă în stare excepțională.

Un câine cere adăpost: mănâncă orice, îi plac mult copiii.

Știrea despre moartea mea…

Este celebră replica lui Mark Twain, la apariția într-un ziar a știrii despre trecerea sa în lumea drepților: „Știrea despre moartea mea a fost în mare parte exagerată”. Mai puțin cunoscută este reacția lui Hemingway, al cărui deces „exagerat” a fost anunțat de un ziar. „Citind în ziarul dvs. că am decedat și știind că de obicei dumneavoastră sunteți foarte bine informați, vă rog ca din acest moment să anulați abonamentul pe cinci ani pe care-l făcusem la publicația dvs. și să-mi returnați banii…”

Rectificare

Un jurnal american, dându-și seama că a anunțat în mod precipitat și eronat moartea unei celebrități, a publicat următoarea rectificare: „Ieri, am fost primii care am anunțat moartea domnului X. Astăzi, suntem primii care dezmințim știrea. Se dovedește încă o dată că ziarul nostru este mereu cel mai prompt informat…”

Insă recordul în materie îi aparține lui Michigan Tribune, în care a apărut acest anunț: „Erorile pe care le veți găsi în jurnalul nostru sunt voite. Intenția noastră este de a mulțumi pe cititorii noștri pentru care nu există plăcere mai mare decât să ni le semnaleze.”

SURSE: Adevarul, Romania literara

CULMEA GHINIONULUI – A câștigat la loto un milion de dolari, apoi a primit 50 de ani de închisoare pentru că a furat o găină

Unii oamenii sunt atât de ghinioniști încât nu se poate găsi o explicație rațională la ce li se întâmplă, perpetuul lor ghinion neputându-se datora doar simplei lor prostii, ci mai degrabă unui destin funest, unui blestem neîndurător ce îi bântuie întreaga lor viată.

Daniel Hooker, zis „Lucky” de către cunoscuți, din L.A., California, a jucat un bilet la loterie împreună cu câțiva amici și a avut norocul să câștige premiul cel mare, în valoare de șase milioane de dolari, lui revenindu-i circa un milion de dolari.

Daniel s-a gândit să nu-i spună nimic soției despre câștigul la loto, iar după o săptămână a intentat divorț. Insă Daniel n-a reușit să țină secret multa vreme câștigul, astfel că tribunalul a aflat și l-a obligat să-i plătească fostei soții întreaga sumă câștigată la loto, plus casa și cele două mașini ale familiei, în baza unui articol din Codul Familiei care sancționa soții care ascundeau sau falsificau datele cu privire la veniturile lor.

După pierderea procesului, Daniel a ajuns pe străzi, fără bani și mijloace de supraviețuire. Intr-o noapte, rupt de foame, Daniel a spart un magazin alimentar, însă a fost prins și condamnat la doi ani cu suspendare.

Fiind din nou pe străzi, Daniel n-a reușit să-și găsească un loc de munca, așa c-a fost nevoit iarăși să fure pentru a-și potoli foamea. Intr-o zi l-au prins pe când fura o găină de la o fermă de la marginea orașului și l-au condamnat la cinci ani de închisoare, căci era deja recidivist.

După o lună de încarcerare, Daniel a avut prima lui tentativă de evadare. L-au prins agățat în sârma ghimpată a gardului ce împrejmuia închisoarea. I-au mai dat cinci ani.

La a doua tentativă de evadare Daniel a avut ghinionul să alunece de pe acoperiș și să cadă tocmai în capul unui gardian care patrula pe acolo, omorându-l pe loc. I-au mai dat încă douăzeci de ani de închisoare.

A treia oara, Daniel a încercat să evadeze prin tunelul de aerisire al celulei. Gardienii l-au găsit dimineața blocat în tunel, iar pe cei zece colegi ai lui de celulă – morți prin asfixiere. I-au mai dat douăzeci de ani de închisoare, pe lângă cei treizeci pe care îi avea deja.

In final, Daniel a primit 50 de ani de închisoare pentru c-a furat o găină !

Alex Hatta

Vrăjitoarea lu’ Broasca Țestoasă

Pe Vrăjitoarea lu’ Broasca Țestoasă am întâlnit-o înca pe vremea când eram mic copil, iar ea doar o simplă comersantă. Venea cu o căruță și aduna sticle goale, în schimbul cărora dădea baloane copiiilor.

Intr-o zi ne jucam de-a hoții și vardiștii la stradă, când a venit Vrăjitoarea. Pe patru sticle de juma’ de litru dădea un balon. Io n-am avut numa’ trei sticle, așa că m-am ales în ziua aceea doar cu o amărâtă de fluieriță. Eram tare necăjit că toți ceilalți hoți și vardiști se jucau așa frumos cu baloanele lor colorate, iar eu fluieram a pagubă…

După câțiva ani Vrăjitoarea lu’ Broasca Țestoasă a mai avansat în grad, urcând de la simplă comersantă de baloane la ghicitoare sadea. Avea un ghioc făcut dintr-o broască țestoasă de jucărie și acum nu mai dădea niciun balon în schimbul sticlelor goale, ci ghicea viitorul.

Io nu m-am lăsat ispitit deloc în aflarea celor ce va să vină, c-am ținut-o minte de când m-a înșelat cu fluierița aia de doi bani, lucru care a deranjat-o foarte tare pe o vecină ce venea mereu la noi în povești și de care mă avertizaseră părinții că e ciripitoare la Intreprinderea Ochiu’ și Timpanu’ și să am grijă ce spun.

Tiii !… Ce-a mai lăudat-o pe vrăjitoare… Cum știa totul despre ea și ai ei din casă, ba îi știa și după nume, cum îi spusese numa’ de bine despre viitor, că are să se îmbogățească și o să plece în străinătate… Ce mai, Nostradamus a fost mic copil pe lângă Vrăjitoarea lu’ Broasca Țestoasă !

După ce mai crescusem un pic și mergeam deja la liceu, m-am oprit într-o zi în parcul de pe faleza Mureșului ca să-mi aștept colegii, căci o pusesem de un meci de fotbal cu clasa vecină. Cum stăteam așa și mă gândeam ce strategie să adopt la meci, iată că lângă mine pe banca se așează Vrăjitoarea lu’ Broasca Țestoasă, apărută ca prin magie. Isi scoate dintre nenumăratelei fuste ghiocul său țestos, îl mângâie cu palma și îmi spune:

.- Hai să-ți ghicesc, tinere ! Ce-ai vrea să-ți spună baba ?

Mă uitam intrigat la tânăra babă, ce nu părea să aibă mai mult de treizeci de ani, apoi mi-am adus aminte cum mă fraierise cu fluierița pe vremea când mă jucam de-a hoții și vardiștii.

.- Ghicește-mi cum va fi vremea sâmbată seara, că trebuie să mă întâlnesc c-o gagică mișto și nu știu cum dracu’ să mă îmbrac. Iar dacă nu le ai cu meteorologia, atunci spunem barem numerele la loto de săptămâna asta…

Vrăjitoarea lu’ Broasca Țestoasă mi-a aruncat o privire de parcă ar fi vrut să mă sfâșie; apoi s-a ridicat și s-a răstit la mine:

.- Hai, du-te dreacu, fraiere !

Și iată că după frumoșii ani de liceu a venit vremea să plec în armată. Am avut mare noroc la Comisariatul Militar, căci verișoara mea, care era lent-colonel acolo, m-a repartizat la Aeroportul din Arad, unde bărbatu-su era colonel de aviație…

Intr-o zi eram de gardă la detectorul de metale din incinta aeroportului și, până să vină pasagerii, băieții din brigada antiterorista a SRI-ului mai stăteau de povești lângă aparate. Eu n-aveam voie să povestesc, așa că stăteam țeapăn cu Kalașnikovul la umăr, pregătit să trag în orice terorist care ar fi avut impertinența să se arate pe acolo.

De aparatele de control s-a apropiat o tipă brunețică, cam la patruzeci de ani, dar care se ținea încă bine. Avea o paletă de detectat metale în mână, lucru care m-a făcut să înteleg că este o nouă antiteroristă. Unul dintre băieți, mai hâtru, nu s-a putut abține și i-a spus:

.- Uite c-a venit și Navratilova !…

Tipa l-a privit zâmbind, apoi i-a spus:

.- Hai, du-te dreacu, fraiere !

Am privit-o lung pe tipă, parcă mi se părea cunoscută de undeva… Apoi, unde mai auzisem eu cuvintele alea ? Când m-am dumirit, am izbucnit într-un râs de mă țineam de burtă să nu crap.

Baietii mă priveau mirați, neștiind ce dracu’ m-a apucat. Mort de curios, ăla hâtru mi-a spus că nu-i frumos să mă distrez numa’ io în timpul serviciului, că să le spun și lor, să râda și ei.

.- Dom’le, i-am spus printre hohote, dacă pe Navratilova au făcut-o plutonier la SRI, atunci musai că pe broasca ei țestoasă au făcut-o general, după cât era de talentată să ghicească timpul probabil.

Alex Hatta

MAREA ABUREALĂ – Mrejele caracatiței

Imensa caracatiță mă privea cu ochii ei reci și nemiloși; apoi un tentacul m-a biciuit peste mâna stângă, iar ventuzele mi-au pătruns în carne ca niște ace de la seringile unor doctori nebuni. Am dat să smulg tentaculul, când alt braț infernal – venit parcă din menajeria iadului – m-a prins de cealaltă mână. Un altul, asemeni unui șarpe al tenebrelor, mi-a prins trunchiul ca într-o menghină satanică a unui inchizitor crud și nemilos. Mii de ace infinitezimale îmi pătrundeau corpul și-l aspirau încet în masa aceea gelatinoasă ce mă privea așa cum păianjenul își privește musca prinsă în plasa sa.

Mă zbăteam neputincios în timp ce tentaculele se strângeau tot mai tare. Un alt braț se pregătea să-mi prindă gâtul… In acel moment, nu știu prin ce minune, am reușit să-mi eliberez brațul drept și să apuc în palmă capul caracatiței. Am început să-l strâng. Strângeam… strângeam… Brusc, caracatița a împroșcat cu cerneala ei albăstruie, asemeni gazetarilor de doua parale ce împroașcă cu rahatul peniței lor în ventilator. Lichidul întunecat m-a orbit și mi-a paralizat mișcările pentru o clipa, timp suficient ca infernala creatura să se desprindă și să dispară.

Alarma a sunat și m-a trezit din coșmarul nopții. Mi-a trebuit un timp să-mi revin la realitate, apoi am apăsat butonul de oprire. Acum muzica radioului răsuna strident în clar-obscurul camerei și-mi pătrundea în urechi asemeni ventuzelor caracatiței. Apoi un crainic prezenta știrile dimineții, informându-ne detaliat despre ce-a mai făcut criminalul în serie: câte fete a mai răpit, pe câte le-a ars în butoi, pe unde i-a mai purtat pe anchetatori și ce-au mai găsit aceștia în casa groazei.

M-a cuprins o lehamite de rău augur pentru începutul unei zile în care aveam atâta treabă și care se anunța deja să fie teribil de caniculară. Am oprit radioul, apoi am stat o vreme să ascult liniștea dimineții. Intr-un târziu m-am sculat fără chef și m-am dus să fac un duș, apoi am plecat la alimentară să-mi fac aprovizionarea. Am ajuns cu vreo zece minute înainte de deschidere, așa că am așteptat pe terasa din fața ei, un loc umbrit și înconjurat de un gard viu unde mă odihnesc deseori la o bere rece. M-am așezat lângă două băbuțe care așteptau și ele să se dezăvorască porțile la cornul abundenței. Bineînțeles, băbuțele discutau despre criminalul în serie.

.- Ai văzut, maică, spunea una dintre ele, că le înhăța și, după ce le bătea și viola, pe unele din ele le ducea în Italia la produs. Dacă erau curve nu le omora…

.- Pe alea care nu voiau să meargă de bunăvoie le omora, pe alea care erau curve le vindea la traficanți, îi ținu isonul cealaltă. Om fără Dumnezeu, maică !

M-am ridicat nepoliticos de la masă și m-am dus să mă plimb o vreme. M-am întors pe când numa’ bine era deschis, ca să evit să mai ascult pălăvrăgeala babelor. Mi-am umplut coșul cu bunătăți, apoi am ajuns la vânzătoare să plătesc.

.- Ați văzut, domnu’ Hatta, ce făcea criminalul în Italia ? m-a întrebat ea în timp ce verifica cu laserul codul de bare al produselor.

.- Desigur, i-am răspuns afirmativ pentru a evita să-mi povestească toate cele ce le făcuse criminalul în Italia.

Apoi am plecat liniștit acasă, lăsând-o să sporovăiască în voia ei cu babele. După micul dejun m-am așezat la calculator să scriu articolul de față. Cel mai bine lucrez în liniștea dimineții sau în răcoarea nopții. Pe la amiază m-a întrerupt din treabă poștărița. Mi-a adus niște facturi și o scrisoare recomandată.

.- Da’ și fetele alea, ce minte la ele… mi-a spus ea indignată. Să se urce în mașina de ocazie a criminalului…

.- Da, ce minte… i-am spus expeditiv. Apoi am închis ușa și-am lăsat-o să se perpelească mai departe cu criminalul ei.

Mi-a cam pierit cheful de muncă pe ziua aia, nu atât de la valoarea facturilor, da’ mă săturasem până peste cap de povestea asta cu criminalul în serie. Așa că m-am dus pe faleza Mureșului să mă plimb și să înot în apele tulburi ale bătrânului râu. Este la capătul falezei o pădurice și o plajă întinsă unde vin mereu vara să înot și să stau întins la plajă. Mi-a prins bine baia și m-a răcorit de dogoarea unei zile îngrozitoare. M-am oprit apoi la o terasă pustie din apropiere să beau o bere și să mă odihnesc. Mi-am pus la căști o muzică de pe Youtube și priveam un meci de fotbal la imensa plasmă ce acoperea aproape întregul perete din fața mea.

Tocmai mă pregăteam să mai iau o bere, căci pe prima o băusem mai mult de sete, iar pe aceasta voiam s-o savurez în liniște în timp ce Messi mai făcea un dribling încântător pe plasmă, când o tipă brunețică cu forme voluptoase, acoperite mai mult de formă de o rochiță strânsă bine pe trupul ei de lebădă, s-a așezat la masa mea. In timp ce eu mă rușinam că-l trădasem pe Messi pentru încântătoarea apariție ce se voia agățată, tipa scoate o țigară pe care și-o aprinde cu gesturi stilizate, apoi scoate un telefon și o carte de vizită pe care le pune pe masă lângă ea.

Gestul tipei m-a făcut să-mi amintesc brusc de Alexandra… Adio, Messi ! Mă ridic nepoliticos de la masă și, fără să-i spun un cuvânt, plec direct spre Mureș. Ma opresc din nou la pădurice și mă arunc în apa călduță și blândă.

Pluteam liniștit pe apa calmă ce ma împresura din toate părțile. Ma cufund apoi stând câteva secunde sub apa tulbure prin care nu se poate vedea nimic, așa cum nu se poate vedea nimic prin cerneala caracatiței. Am ieșit din apă și m-am întins la umbră pe plajă, într-un loc unde iarba îmi ținea loc de pătură. Păsărelele cântau liniștite pe rămurelele din păduricea binecuvântată dintre betoanele orașului, iar în depărtare un pescar tocmai făcuse o captură.

In sfârșit, scăpasem de caracatiță.

Ghidul autostopistului nocturn

Fiecare dintre noi am mers măcar o dată cu o mașină de ocazie. Ai făcut semn, a oprit, te-a luat și apoi ați plecat; nu știai cine e persoana de la volan, însă graba, zgârcenia sau sărăcia te-au făcut să accepți riscul de a călători cu oricine.

Acuma, dacă ești un tip de peste 1,80 m înălțime și-ai fost bodyguard s-ar putea să nu-ți pese prea mult de ăla care ține volanul. Cu totul altfel stau însă lucrurile cu o biată fetiță neajutorată care s-a urcat într-o mașină de ocazie… Dar despre acest caz particular prefer să nu mă pronunț, îi las pe specialiștii în psihologia călătoriei cu mașini de ocazie să-și dea cu părerea. Eu am să vă povestesc o experiență personală care poate fi instructivă pentru cei care folosesc mijloace de transport ocazionale.

Intr-o vreme călătoream mult cu rucsacul în spate pe toate coclaurile. Umblam singur cu cortul prin munți, trăind solitar cu săptămânile în mijlocul naturii sălbatice. Nu cred că există o fericire mai mare pentru un iubitor de natură decât sa fie liber în mijlocul ei. Dar nu despre frumusețile naturii vreau eu să vă vorbesc aici.

Chestia e că am ajuns într-o seara din peregrinările mele de vagabond montan tocmai în Sibiu. O mașină de ocazie mă lăsase tocmai în centrul orașului. Mi-am spus că e o ocazie numa’ bună să vizitez oleacă orașul, asa c-am mai pierdut câteva ore admirând splendidele clădiri ale bătrânului oraș. Apoi am început să caut gara…

Nu e treaba mai grea, sau nu era – căci nu mai știu care e situația în prezent -, decât să-i întrebi pe sibieni unde e gara… Am realizat într-un final de ce le era rușine sibienilor să-mi indice gara și mă trimiteau toți la dracu-n praznic; aspectul ei jalnic.

N-aveam tren spre Arad sau Timișoara până dimineața, așa că m-am dus din nou la ocazie, cu slabe speranțe de a prinde ceva, căci se făcuse deja întuneric. Vreo trei ore am așteptat degeaba, cum mă așteptam. Mă resemnasem deja că trebuie să aștept până dimineață, deși eram teribil de obosit și picam de somn…

Și iată că oprește un camion. Miracol ! mi-am spus. Camionul avea oleacă de viteză, așa c-a oprit cu o frână bruscă care l-a făcut să patineze câțiva metri. S-a deschis ușa și un cap urla la mine:

.- Bă, de unde vii tu la ora asta ?

Eu alerg spre cabină, spunându-i repede:

.- De la nuntă, șefule ! Ia-mă repede, nene, că mă urmăresc nuntașii…

M-am făcut comod pe scaunul din dreapta și câteva minute n-a spus nimeni nimic. Credeam c-o să mă pot odihni în liniște până la Deva, unde mergea șoferul, însă se vede treaba că tipului îi ardea de conversație.

.- Și zici că vii de la nuntă, ai ?

Vocea lui mă trezi din dulcea toropeală care mă cuprinsese în interiorul cald și comod.

.- De la nuntă, șefule. Da’ mână, că-s pe urmele mele nuntașii…

.- Da’ ce s-a întâmplat ? Te pomenești că tu ești mirele și-ai fugit cu banii, mi-a spus el râzând.

.- Ei, aș ! Am vrut să furăm mireasa pentru câte o ladă de bere de căciulă și a ieșit mare scandal. Pe muzicanți i-au bătut groaznic și le-au spart instrumentele… Abia au scăpat cu fuga. Mirele e în spital, iar mireasa a fugit cu nașu’…

Tipul a înțeles că fac mișto de el, că cineva îmbrăcat în trening și cu un rucsac după el numa’ de la nuntă nu venea… Așa c-a tăcut o vreme. Apoi a început să mă chestioneze despre mine: de unde sunt, unde mă duc etc. Am discutat așa preț de vreun ceas tot felul de lucruri, el avid de conversație și eu pe jumătate adormit. Nu știu cum a venit vorba la un moment dat despre religie și București, da’ i-am spus că înainte de nuntă fusesem în București.

.- Și ce făceai în București ? m-a întrebat neîncrezător.

.- Am fost să văd Casa Poporului. Cum sunt un homeless, m-am gândit c-aș avea și eu loc acolo, dacă tot zice că-i a poporului. Da’ ăia nu m-au lăsat să intru, că ziceau că musai trebuie să intru într-un partid înainte și numa’ după aia pot să mă cazez acolo… Io mi-am zis că nu face să mă compromit cu politica, mai bine stau mai departe în boscheți, așa c-am plecat la nuntă și i-am lăsat în plata Domnului.

Șoferul se uita la mine fără să zâmbească și cu o mutră de parcă ar fi vrut să mă sfâșie.

.- Mă, tu ai draci în tine ? m-a întrebat scrâșnind din dinți.

Il privesc puțin mirat și-i spun:

.- Puțini, șefule. Că nici dracii nu trag la omu’ sărac… De aceea am trecut și pe la Patriarhie să-l rog pe Preafericitul Daniel sa-mi mai dea și mie câțiva, că mă prăpădesc cu așa puțini drăcușori…

Cred că șoferul avea mai mulți draci ca mine, c-a oprit iarăși brusc și s-a răstit la mine:

.- Afară ! Dă-te jos și du-te dracului, măgarule !

Mi-am luat calabalâcul și-am coborât în noaptea neagră și rece. Mă întrebam ce dracu’ l-a supărat pe idiotul ăla de șofer, da’ n-am reușit să înțeleg atunci. Credeam c-o fi fost vreun fanatic religios…

Când am ajuns acasă din călătoriile mele, m-am dus într-o seară pe jos până în oraș. Locuiesc într-o suburbie la vreo șapte kilometri de Arad și fac mereu drumul ăsta pe jos pentru a-mi menține forma sportivă. Se făcuse deja întuneric și o mașină de ocazie a oprit în dreptul meu. Șoferul m-a întrebat:

.- Mă, de unde vii tu la ora asta ?

In momentul acela am înțeles cine fusese șoferul camionului și, mai ales, pentru ce firmă făcea el transporturi nocturne.

Alex Hatta

Arta prinderii criminalului în serie

Meseria de polițist nu e ca oricare alta, căci pe lângă dibăcia și măestria necesară oricărei meserii, ea implică și un anumit grad înalt de artă, de șmecherie profesională pe care doar marii artiști o posedă. Astfel, polițistul trebuie să fie un bun actor, căci de multe ori el e nevoit să știe a juca teatru pentru a-l prinde pe infractor. De asemenea polițistul musai să fie și un diplomat desăvârșit, căci nu trebuie să-l lase pe infractor să-i ghicească intențiile, lucru ce l-ar face ușor scăpat.

Insă perfecțiunea artei meseriei de polițist este reprezentată, de departe, de prinderea criminalilor în serie. Aici munca polițistului se ridică la nivelul artistului, egalând muzicianul, pictorul ori artistul plastic; ba, de multe ori, am putea spune ca-i și întrece.

Dar, să lăsăm divagațiile pe tema artei și să ilustram arta polițienească cu un exemplu concret.

*

In miez de noapte, o casă cam dărăpănată și cu aspect sumbru este înconjurată de o mulțime de polițiști. Au indicii temeinice că în ea s-ar ascunde un temut criminal în serie. Polițiștii sunt toți cu armele pregătite să tragă la cea mai mică mișcare, doar doi dintre ei stau pe bordura din fața casei. Ei sunt șefii operațiunii de prindere a monstruosului criminal în serie și discută despre mersul operațiunii:

Chestorul Vasilică: Câte ceasuri să fie, comisare ?

Comisarul Vasilică: Douăsprezece trecute… Uf, ce zăpușeală ! Și tânțarii ăștia… pișcă ca dracu’ !… Și când te gândești cât mai avem de așteptat până la șase dimineața, ora la care avem voie de la procuror sa-l înhățăm pe criminalul în serie…

Chestorul Vasilică: Ei, ce să-i faci !… Legea e lege, nu-i tocmeală…

Comisarul Vasilică: Așa e, dom’ chestor. Da’ nu mai scapă, că nu mai are pe unde fugi… L-am înconjurat.

La balconul casei groazei iese criminalul în serie. E în pijama și fumează o țigară.

Chestorul Vasilică: Uite-l pe criminal ! Fumează !… Criminale, ce faci ? Nu te-ai culcat ? Să știi că la ora șase avem mandat să te ridicăm…

Criminalul în serie: Dacă nu mi-e somn… Și apoi nu pot să dorm când știu că domniile voastre stați toți treji la ușa mea…

Comisarul Vasilică: Criminale, criminale !… Mai și fumezi ? Iți arde de mahoarcă, nu știi că tutunul dăunează grav sănătății ? Dacă faci o boală cardiovasculară, un cancer la plămâni ori mai știu eu ce și mori până dimineață ? Noi pe cine mai prindem ?

Criminalul în serie: Da’ ce, e treaba mea ?… Ce să fac, am trac când știu că ați venit să mă săltați…

Chestorul Vasilică: Criminale, criminale !… Fă-te, mă. băiat cuminte, c-ai să vezi tu papară !

Criminalul în serie: Acuma pe mine vă rog să mă scuzați, mă duc înăuntru că mai am un pic de treabă. Și așa nu pot dormi…

Criminalul intră în casă. Peste câteva momente se aud țipete sfâșietoare și bufnituri groaznice. Apoi o tăcere de mormânt.

Chestorul Vasilică: Ce-a fost asta ?

Comisarul Vasilică: Te pomenești c-a mai făcut o crimă !… Nenorocitul !

Chestorul Vasilică: Ei, fir-ai tu a dracu’ ! Păi, nu vine odată ora șase, că te ia mama dracu’ !

Noaptea se scurge în liniște. Din casă nu s-au mai auzit zgomote suspecte, iar cei doi polițiști au tras un pui de somn până la ora cinci, când au pus să fie treziți. Imediat ce bravii polițiști sunt pe poziții, gata la datorie, ușa de la casa groazei se deschide și apare criminalul în serie.

Chestorul Vasilică: Hei, unde pleci ?

Criminalul în serie: Mă duc să-mi iau țigări…

Comisarul Vasilică: Păi, nu știi că la ora șase trebuie să te arestăm ? Să te pună dracu’ să nu fii la apel la ora stabilită, că te ia mama dracu’ !

Alex Hatta

Memoriile carasului de acvariu

Din acvariul unde ma aflu privesc universul meu alcătuit din cabinetul doctorului.

E o încăpere destul de spațioasă, cu un birou și câteva scaune, un pat și un dulap care acoperă întreg peretele din spatele biroului, loc unde doctorul își ține cărțile de medicină și câteva flacoane de medicamente.

După ce termină câte o consultație, doctorul ia un scaun și vine lângă acvariul meu să mă privească, pasă-mi-te îl relaxează plimbările mele. Ca să-l distrez, mă plimb dintr-un capăt la celălalt al acvariului, lovindu-mă ușor cu capul de pereții de sticlă.

Doctorul crede că stau prost cu memoria și nu-mi mai amintesc de pățania de la ultimul perete, așa că din când în când îmi pune puțină lecitină în acvariu. Atunci nu mă mai lovesc de pereți, iar doctorul are o figura radioasă și ia câte un caiet în care notează câte ceva.

Intr-o zi n-am vrut defel să nu mă izbesc de pereți, așa că doctorul a fost cam necăjit. S-a dus la dulapul său și a luat alte medicamente pe care însa nu le cunosc. După ce mi le-a pus în acvariu, m-am ascuns în scorbura copăcelului de pe fundul acvariului.

In ziua aceea doctorul n-a mai luat pacienți, ci a stat toată ziua lângă acvariul meu. Părea tare supărat și a turnat un lichid urât mirositor în acvariu, așa c-am renunțat să mă mai dau cu capul de pereți și-am stat liniștit în scorbură.

Pe doctor parcă l-au luat toți dracii, c-a luat o vergea și a început să mă bâzâie cu ea, doar-doar oi ieși afară. Exasperat, i-am spus că-i îndeplinesc trei dorințe dacă mă lasă în pace. Când a auzit cele ce i-am spus, doctorul a pălit; apoi a leșinat, prăbușindu-se la podea. A zăcut așa inconștient preț de vreun sfert de ceas până l-au luat cu targa niște gealați îmbrăcați în halate albe.

După o lună doctorul s-a întors la cabinet, însă nu s-a mai apropiat de acvariu. Fuma țigară după țigară și bea mereu dintr-o sticlă pe care o ținea în birou. M-a întristat starea doctorului, așa ca am vrut să-l înveselesc puțin și am început să mă plimb prin acvariu fără să mă izbesc de pereți. Credeam că asta îl va bucura și-l va scoate din starea nasoală în care se găsea, însă doctorul m-a privit cu o mutră acră, apoi s-a sculat de la masă, a stins lumina și a plecat.

Nu l-am mai văzut de atunci.

Alex Hatta