POVESTEA VORBII – Despre stăpân și slugă

Mai bine să fii stăpân mic decât slugă mare.

Căci poate să zică:

Slugă veche, mascara bătrână.

Nu fii:

Am plecat să-mi caut stăpân, dă, Doamne, să nu găsesc.

.

Bate fierul până e cald.

Dar și

Fierul rău cât îl bați, e degeaba.

.

Cine de cuvânt nu înțelege, nici de ciomege.

Însă

Miluiește câinele, de vrei să-ți fâțâie coada.

Și

Netezește mâța, de vrei să-ți ridice coada.

Căci

Ochii stăpânului îngrașă calul.

.

Nu-ți smuța câinele cui a mâncat pâinele.

Mielul blând suge la două mumi.

.

Cel băgat fără tocmeală

Iese fără socoteală,

Dar și drept cine slujește,

Dumnezeu îl norocește.

Anton Pann, Despre stăpân și slugă iarăși

Povestea vorbii, 1851

ELOGIU PROSTIEI – Personalitatea nerodului

Nerodul

Toată a lui nerozie

E de la părinți moșie.

.

Își pune capul cel sec

Cu-nțeleptul la întrec.

.

Tu stai să-l înveți de bine

Și el te învață pe tine.

.

C-o țiu de coarne se uită

Și tot strigă că e ciută.

.

Pe nerod la treabă-l mână

Dar s-aibi zburătura-n mână.

.

Cu nerodul când vorbești,

Bastonul să-ți pregătești.

.

Unde-s ochii-nțeleptului,

Este mâna nebunului.

.

Ș-in pat și cu ochii pe foc,

I se pare tot un loc.

.

Nerodul

Gură are de vorbit,

Și cap n-are de gândit.

El,

Strigă de la munte ca să-l auză

Și de la Dunăre va să-i răspunză

Și zice că:

Este tare de urechi,

Că n-are două perechi.

De aceea

La poarta surdului

Poți sa bați oricât de mult.

Și

Nu-ți încerca vadul cu nerodul.

Nerodului

Zi-i tu lui oricât îți place

Că el tot ce știe face.

După proverbul vechi:

Să-i dai gură de Târgoviște.

Dar însă

Și măgarul câteodată

Binișor și el se poartă.

Pe măgar la nuntă când îl poftește

Acolo or lemne or apa lipsește.

.

Nerodul când e întrebat:

„Cine e mai mare-n sat ?”

El pe loc răspunde: „Eu !

Că-ntărât câinii mereu.”

Dar de multe ori

Să găsește câte-o mână

Să-l scuture de țărână.

Anton Pann, Iarăși despre nerozie

Povestea vorbii, 1851

ELOGIU PROSTIEI – Despre gelozia nerodului

Un nerod, să zic, sau prost,

Că înțelept el n-a fost,

Temându-și muierea rău,

Ca un neghiob, nătărău,

Într-o zi un om văzând,

Mergând pe drum și căscând,

Și nevasta-i s-a-ntâmplat

În acel ceas d-a căscat;

El intra în bănuieli,

Că au amândoi tocmeli

Și d-aceea a căscat,

Prin căscat răspuns i-a dat.

Astfel necăjit el foc,

Vrând s-o spânzure pe loc,

Făr-a zice către ea,

O funie-ndată ia

Și o cheamă după el,

Zicând: – Ai colea nițel.

Deci împreună mergând

Și în ogradă intrând,

Din loc în loc o purta

Și-un pom lesnicios căta;

Ea gându-i necunoscând,

Stând îl întreabă, zicând:

— Ce mă porți din pom în pom

Ca căscat din om în om ?

— Dar ce, – o întreabă el –

Căscatul umblă astfel ?

Zise ea: – Dar au nu știi ?

Geaba dar ești între vii !

El privind-o a răspuns:

— Așa, bine că mi-ai spus,

Că eu asta n-o știam

Și să te spânzur umblam.

Anton Pann, Despre nerozie iarăși

Povestea vorbii, 1851

DĂNCILIȚA – Baladă guvernamentală cenzuristo-moționistă

Pe un urban plai,

De betoane rai,

Luând-o la picior

Spre Parcul Izvor,

Mândră casă mare

Se ivește-n zare.

E a poporului casă,

Mândră și aleasă,

Unde dacă vii

Vezi parlamentari mii.

Iată intră-n sală,

Deși-i mai mereu goală,

Trei partide de fițe

Cu trei miorițe.

Una-i Dăncilița,

Cealaltă-i Pontița,

Iar a treia-i Tăricița.

Pontița și Tăricița,

Mări, se vorbiră

Și se sfătuiră

Ca pe la amiază,

Fără să îi vază,

Pe a lor Dănciliță

S-o bage-n oliță,

Semnând petițiune

S-o pice la moțiune.

Dar cel Drăgnaș,

Închis ca ocnaș,

Ferecat în colivie

Colo-n pușcărie,

De trei zile încoace

Gura nu-i mai tace,

Politica nu-i mai place.

— Drăgniță tataie,

Tataie, mustăcioaie,

De trei zile încoace

Gura nu-ți mai tace !

Ori politica nu-ți mai place,

Ori ești bolnăvior,

Drăguțule Drăgnior ?

— Oiță Dănciliță,

Dă-ți guvernu’ încoace,

Ca ne-atacă niște boi

Și-i vai și-amar de noi !

Dănciliță, Dănciliță,

Îți cheamă și-o bibiliță,

Că te bagă-n oliță,

Cea mai coțcară

Și mai măgară,

Că pe la amieze

Vor să te moționeze

Oița ponteană

Cu cea tăriceană.

— Bace Drăgnaș,

Care mi-ai fost naș,

Și acum ești bârsan,

De ești năzdrăvan

Și de-o fi să pic

Din guvern un pic,

Să-i spui lu’ Pontița

Și lu’ Tăricița,

Post să-mi dea,

Dacă s-o putea,

În guvern iară,

Că-i treabă de mioară.

Iar mai spre seară

Să dai zvon în țară

Că la moțiunea mea

A căzut o stea,

C-am avut votanți

Parlamentari mutanți,

Chestori, burți mari,

Sice Mandoline, lăutari,

Bârne, Caramâțuri mii

Și președinți mumii !

Alex Hatta

Depresia lui Hatta

de Alex Hatta

Hatta stătea în suspensie,

Hatta a făcut o mare depresie.

Toți doctorii regelui și ai săi smardoi

Nu l-au putut face bine pe Hatta ‘napoi.

*

Unii spuneau că Hatta era mai mereu beat;

Alții, că nu se mai scula din pat.

Erau însa unii ce strigau sus și tare

Că Hatta n-ar avea răbdare.

*

Psihiatrul Podea spunea că-i prea gras;

Doctorul Olaru, că umblă neras.

Asistenta-șefă brusc s-a enervat:

I-a dat pastiluța, l-a vârât în pat.

*

Doctorul Olaru, privindu-l în oglindă,

I-a deschis gurița și l-a tras de limbă.

Psihiatra Podea – având rang de ducesă -,

Doar l-a prins de bot și i-a pus o lesă.

*

Asistenta-șefă, mare specialistă,

I-a prescris o supă, la modă-n revistă;

Bucătăreasa însă i-a prescris un hap:

Oala cea cu supă i-a turnat-o-n cap !