O petrecere ciudată

De data asta era rândul meu. Se instaurase un fel de obicei ca duminicile să le petrecem impreună toți colegii. Cei mai mulți erau căsătoriți și, prin natura specialității, soțiile lucrau și ele aici. Tratația nu juca niciun rol, important era să fim impreună și să ne simțim bine.

Și eu și nevastă-mea eram convinși că petrecerea pe care o dădeam noi va avea cel puțin același succes ca ultima la care luasem parte, la soții Istrătescu. La cinci fix se făcu auzită soneria și nici nu ne-am mirat că la ușă erau practic toți. Făcuseră ce făcuseră și ajunseseră punctuali. Cum intrară în casă, veselia se dezlănțui fără nicio opreliște. Mai întâi dansul. Aici se evidențiau imediat soții Pascali care aveau stil și dansau cu atâta dezinvoltură că nevastă-mea le eliberă în grabă masa și cei doi, dintr-un salt, se urcară pe masă în modul cel mai firesc.

Noi ceilalți dansam în jur, dar nu ne puteam reține admirația pentru prietenii noștri, dansatori fără egal. Ca să nu rămână mai prejos, Puiu Mardare se urca pe dulap unde făcu podul, reușind să atingă tavanul cu picioarele. Am râs cu toții de năzdrăvănia lui Puiu care, de acolo de sus, ne cerea să-i aruncăm un măr ca să-l prindă cu gura.

După o primă repriză de dans, când parcă simțeam nevoia să ne mai și odihnim, ne-am așezat în jurul mesei și Țuchi – așa îi spuneam noi, da de fapt îl cheama Țuculeanu – ne arătă niște scamatorii cu cărțile care ne-au distrat grozav: găsea asul de pică indiferent în ce grupă de cărți îl ascundeai. Tot nu reușeam să-i prindem trucul și eram convins că, de fapt, vedea prin oglindă ce face fiecare cu cartea aleasă.

Înfierbântați de antrenul și buna dispoziție care pusese stăpânire pe tot grupul, numai ce-i vedem pe soții Trandafir că ne deschid bufetul de vase și înșfacă toată stiva de farfurii gata, gata să le scape și să le facă țăndări. Îmi simțeam inima ca un purice, mai ales că era darul meu adus nevesti-mii la aniversarea zilei noastre de nuntă.

— Lasă, dragă, zâmbi nevastă-mea, ai să vezi că n-o să se întâmple nimic.

party1

Mă uitam cu grijă cum cei doi Trandafir își aruncau unul celuilalt farfuriile care zburau razant cu lampa și așteptam să văd ce se va sparge mai întâi, o farfurie sau lampa. Dar de întâmplat nu s-a întâmplat nimic. Așa că i-am aplaudat văzând de câtă îndemânare dădeau dovadă… Între timp, Cipi – de fapt îl cheamă Ciprian Dorobăț – făcuse prăpăd pe măsuța de toaletă a nevesti-mi și-și vopsise fața în toate culorile. Încerca să ne convingă că, având o față atât de comică, orice glumă spusă, oricât de veche, te face să mori de râs. Și, recunosc, Cipi avea haz, iar noi râdeam ca niște copii.

După-amiaza se scurgea în modul cel mai plăcut, fiecare simțindu-se ca acasă. Johnny Stegaru îmi înghiți, în glumă, vreo șase cuțite, ba chiar și câteva furculițe. Soții Veleanu se prefacură că se ceartă și începură să-și arunce unul celuilalt copilul – o puștoaică foc de deșteaptă, de vreo opt anișori – prinzând-o fără nicio dificultate. Cred că se făcuse destul de târziu când am auzit bătai puternice în ușă. Am tresărit. De ce bătea, doar aveam sonerie ?! Poate erau vecinii supărati de gălăgia din apartamentul nostru. M-am dus să deschid și, am înlemnit ! În fața apartamentului era un elefant. Da, un elefant în mărime naturală.

— Aoleo ! am auzit în spatele meu glasul lui Vasile. E Rașid ! Așa îmi face de fiecare dată. Dacă nu vin să-i aduc mâncarea de seară, îmi ia urma și mă găsește negreșit !

Și-a luat repede „la revedere” și a plecat cu elefantul de teamă ca pachidermul să nu insiste să intre în apartament.

A fost o după-amiază foarte placută. Mă simțeam foarte bine printre noii mei colegi. Da, am uitat să vă spun că fusesem angajat de curând secretar literar la circ.

… Cred că era trecut de miezul nopții când am fost trezit brusc din somn de strigătul de groază al nevesti-mii. Am sărit speriat:

— Ce e ? Ce s-a întâmplat ?

Soția mea stătea în vârful patului, cu ochii mari deschiși, și-mi arăta ceva în colțul camerei, luminat de felinarul din dreptul ferestrei.

Am căscat somnoros. Nu era nimic. Soții Melinte își uitaseră pytonul.

Eduard Jurist, Petrecerea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s