Cutremur la USR: Moise Guran a uitat deschisă alarma la aplicație

Se făcea că Moise Guran, cunoscut în seismologie drept Moise Cutremuratorul, tocmai ieșea din Marea Roșie, unde era în vis la băi de mare. Moise ieșise – ca de obicei când face baie la duș – roșu, că mereu greșete robinetul la apa rece și se opărește ca un rac. Și cum spuneam, Moise ieșise roșu din Marea Roșie, că și de data asta greșise robinetul la dușul hotelului.

„Așa nu se mai poate ! urlă Moise de furie. Musai să despart odată apa caldă de aia rece…”

Chiar atunci, parcă ascultându-i ruga, o voce ca un tunet i se adresă lui Moise Guran din înaltul norilor:

„Moise, scoală-te și desparte apele !”

Moise se trezi numaidecât, căci sunase alarma de cutremur din dormitorul său. Moise privi indicatorul alarmei: 10 grade pe Richter !

„Fir-ai a’ dracu’ de hârb, că nu ești bun de nimic !”, zise cu ciudă Moise Cutremurătorul și trânti aparatul de podea. Apoi se îmbrăcă în grabă, fugi iute la mașină și nu se mai opri decât la sediul USR-ului. În plus, se mai opri oleacă și pe la Partidul Plus al lui Cioloș.

— Gata ! Am terminat-o cu jurnalismul ăsta de doi lei, salvatorilor ! Am venit să salvez și io România…, îi spuse hotărât Moise Guran lui Dan Barna.

Barna îl privi oarecum cu mirare, apoi îi zise:

— Cum așa, Tremuriciule ? Da’ ce te-a apucat ? Salvarea României nu e o treabă așa ușoară cum crezi tu…

— Io atâta știu, că musai să salvez România. Uite, să vă arăt cum vă salvez: în caz de cutremur, te vâri sub masă ! Hai, Dane, vâră-te sub masă ! îi explică procedeul salvării Moise Cutremurătorul.

— Cum ? Dacă mă vâr sub masă vrei să spui c-am salvat România ? se arătă intrigat Barna.

— Desigur ! Trebuie să facem un apel către țară, ca tot românu’ să se vâre sub masă, ca să salvăm țara… spuse cu hotărâre Moise Cutremurătorul.

În momentul acesta de maximă tensiune întru salvarea țării, intră Dacian Cioloș cu un scaun pe cap. Cei doi salvatori îl priviră nedumeriți, apoi Moise îl intrebă:

— Asta-i noua modă la Paris, Daciane ?

— Ei, aș ! Salvez România, Cutremuratule ! Țara nu poate fi salvată decât de oameni cu scaun la cap !

Alex Hatta

Bulai Doamne !

Aproape fiecare partid se mândrește cu câte un Bulă al său, căci astfel de personaje insolite sunt de mare trebuință la bunul mers al treburilor partidului, mai ales când vrei să creezi vâlvă despre o furtună într-un pahar cu apă electorală.

Astfel, dacă PSD-ul de e plin de Buli și Bubuline, dacă PNL-ul îl are pe ministrul Grindă, când nu ține însuși preșdintele partidului, blândul Ludovic Orban, să se achite de atribuția de Bulă, numai USR-ul să n-aibă un Bulă al său ?

Este adevărat că junele Caramitru încercase să preia el misia lui Bulă în uniunea salvatorilor, da’ parcă nu era roulul lui. Nu se potrivea… Comportamentul și atitudinea lui de zmeu paraleu țineau mai degrabă de patologic, decât de buleală. Situația era intolerabilă ! Așa nu se mai putea… Musai să aibă și USR-ul un Bulă al său. Și iată că Moș Craciun s-a îndurat de ei și le-a adus salvatorilor unul. Un Bulă capabil să stârnească vâlvă și dintr-o banală picătură de ploaie, daramite pe Facebook…

Bulă al USR-ului, pe numele lui de deputat Iulian Bulai, e unul care se trage taman din adevăratul Bulă, similitudinea de nume nefiind deloc întâmplătoare. Iulian Bulai n-a dezamagit. Postarea sa pe Facebook, cea despre Iisus, ar face invidios orice Bulă de partid, căci Bulai a avut curajul să dea cu oiștea-n gard taman despre cele sfinte, lucru care nu-i de colea pentru un politician.

Că l-a făcut pe Iisus boschetar de orfelinat, pe mă-sa târfa Nazaretului, iar pe Iosif un moșneag impotent nu-i mare lucru. Ar fi putut spune că Iisus ăla era un prostănac care habar n-avea că Pământul e rotund și se învartește în jurul soarelui, deși se credea atoateștiutor și fiu al lui Dumnezeu. Mai putea spune că Iisus ar fi făcut multe minuni, înviind morți și vindecand orbi din naștere, deși n-a fost capabil să se salveze pe sine însuși de pe cruce, minune care ar fi convins pe toată lumea de speța sa divină și-ar fi convertit la creștinism întreg Pământul, de la chinezii cei mulți la pieile roșii din preeria americană și canibalii din Papua Noua Guinee.

Da’ n-a fost suficient de curajos acest Bulă al USR-ului. De altfel, a retractat aproape tot a doua zi. Acu’ cică e un bun catolic… N-are noroc USR-ul de un Bulă veritabil, lucru care-l lipsește de avantajul pe care îl au celelate partide. Asta nu-i bine deloc pentru useriști, că se apropie alegerile locale și de unde scot un Bulă pentru campania electorală ?

Bulai Doamne !

Alex Hatta

 

Bâlciul deșertăciunilor electorale

Lume, lume ! Poftiți la bâlciul deșertăciunilor electorale ! Avem candidați unul și unul, adevărați magicieni ai promisiunilor cu scadența la Sfântul Așteaptă ! Avem o ciumă roșie și-o holeră galbenă, amândouă foarte talentate la îmbârligatul cetățenilor să le  voteze pentru un trai mai bun, pentru pensii și salarii mari, pentru drumuri și autostrăzi luuuungi – luuuungi pe care le inaugurează în fiecare campanie electorală, când taie panglici și cinstesc alegătorii cu mici și bere, găletușe și șepci aduse din America, ulei și făină, precum și cu alte delicatese electorale.

Lume, lume ! Poftiți la bâlciul deșertăciunilor electorale, unde veți uita de grijile traiului de zi cu zi, de facturile la gaze și curent, de prăbușirea cursului leului, care te face să-ți dai și ultimul bănuț din salariu pe ratele la bancă, rate ce cresc într-o lună cât Făt-Frumos în zece ani !

Poftiți, intrați ! Intrați la bâlciul deșertăciunilor electorale, unde avem candidați extraordinari, candidați fantastici cu talente deosebite ! Priviți ! Acest candidat știe să tacă asemeni unui mut din naștere ! Priviți-l cum tace ! De cinci ani tace întruna și e capabil să mai tacă încă cinci, de-l veți vota ! Priviți ! Aici avem o țară normală, o țară ca afară, plină cu oameni muți, asemeni candidatului lor. Priviți ! Ca să nu se scape să vorbească, oamenii țării normale umblă cu bandă adezivă la gură ! Fantastic !

Lume, lume ! Poftiți la bâlciul deșertăciunilor electorale ! Poftiți, avem o candidată nemaipomenită, o candidată care vorbește întruna de când s-a întors de la Bruxelles ca să fie șefă de guvern. Este adevarat că nu știe ce vorbește, dar ce contează ? Important e că vorbește ! Votați-o și-i va turui gura ca o morișcă cinci ani de zile neîntrerupt, 24 de ore din 24, după cum ne promite !

Lume, lume ! Poftiți la bâlciul deșertăciunilor electorale ! Luați ștampila, luați buletinul de vot și pac-pac !, m-ai înțeles ? Votați ! Votați pentru o țară normală în bâlciul deșertăciunilor, ca să-i meargă bine fiecărui român, căci candidații luptă pentru tine !

Lume, lume ! Poftiți la bâlciul deșertăciunilor electorale ! Votați, căci votul vostru contează !  Votați ! Votați-mă pe mine, că toată iarna o să vă meargă bine ! Și vă promit c-o să vă iasă coșarul în drum spre secția de votare și-atunci griji, necaz, nevoi, durere se vor duce ca un fum ! Poftiți, iluziile nu costă bani !

Lume, lume ! Poftiți la bâlciul deșertăciunilor electorale !

Alex Hatta

GUVERNUL ZOMBIE – Cum Raluca Turcan s-a culcat seara sănătoasă și s-a trezit dimineața moartă împreună cu tot guvernul

Vicepremierul Raluca Turcan străbate grăbită coridoarele guvernului în căutarea primului ministru Orban, căci avea – ca de obicei – o problema importantă de rezolvat pentru țară. La bufet se întâlnește cu doi membri importanți ai guvernului, Florin Câțu și Ministrul Grindă, ultimul fiind îmbrăcat într-un combinezon alb și poartă un aparat de șprițuit în spate.

— Vai, da’ ce lividă ești, Raluco ! Iar ai mâncat șaorma ? se miră Câțu când o văzu.

— Serios, Câțule ? îi spuse mirată, la rândul ei, Raluca, scoțându-și trusa de machiaj din geantă.

— Stai să te șprițuiesc o țâră, Raluco ! Să scot dracii din tine, c-o lăsat PSD-ul legiuni de draci în guvern când o fost moționat cu cenzura… îi spuse Ministrul Grindă și o șprițui cu apă sfințită adusă special de Gigi Becali de la Muntele Athos.

— Mă, băieți, terminați cu prostiile, că mă grăbesc ! Nu l-ați văzut pe Ludovic ? Am o treabă urgentă pentru țară și nu-l găsesc… le spuse expeditiv Raluca Turcan.

— Nu știu, Raluco, că și noi îl căutăm, c-am mai găsit o gaură în buget și musai să i-o raportez, îi răspunse Câțu.

Raluca Turcan îi lăsă pe cei doi miniștri în șprițuiala lor și plecă mai departe să caute prin cotloanele guvernului. Îl găsi pe premier în cele din urmă mort de beat sub masă în sala de ședințe.

— Dom’ prim-ministru, de când vă caut ! Am o problemă urgentă pentru țară, care nu mai suferă amânare. V-o las pe birou ?

— Raluco… hâc ! gemu Ludovic de sub masă. Ce albastră ești !… Ai murit ?

— Ce spuneți, dom’ prim-ministru ? Stați să mă uit în oglindă… Raluca Turcan își scoase trusa de machiaj din geantă și se privi în oglindă; apoi scoase un țipăt:

— Uauu ! Vai de mine și de mine, ce albastră sunt ! Să știți, dom’ prim-ministru, că am murit. M-am culcat aseară sănătoasă și nemachiată și uite că m-am trezit moartă. Doamne-Dumnezeule !

— Raluco… hâc !… Io ți-am spus să nu mai dormi cu fereastra deschisa în noiembrie, că te trage curentul și… hâc !… iar te trezești moartă !

Alex Hatta

INSPECTORATUL MINCIUNILOR de URGENȚĂ – Conferința de presă în care s-a revelat adevărul adevărat

Țara are, pentru diferite cazuri speciale, mai multe instituții care se ocupă de situațiile de urgență care apar pe teritoriul său. Astfel, armata apără țara de un eventual invadator extern, poliția și jandarmeria se ocupa de situațiile care pun în pericol stabilitatea statului, pompierii sting incendiile, iar SRI-ul prinde spionii care vor să fure secretele țării.

Există însă situații cu totul speciale, neprevazute de legile și organizarea statului, situații de care se ocupă un organism la fel de special, numit Inspectoratul Minciunilor de Urgență. Ce e în esența lui și cu ce se ocupă punctual vom vedea din conferința de presă pe care comandanții acestui inspectorat, generalii Păcală, Tândală și Pinocchio au susținut-o recent și pe care o redăm mai jos:

Generalul Păcală :  Stimați jurnaliști, aș începe conferința de presă a Inspectoratului Minciunilor de Urgență printr-un citat al unuia dintre cei mai mari mincinoși din istorie, Benjamin Franklin, care spunea că „jumătate de adevăr este adeseori o minciună nemaipomenită”. Acesta este și crezul inspectoratului nostru, inspectorat înființat tocmai pentru a salva din situațiile limită autoritățile statului printr-o minciună gogonată ori barem printr-o jumătate de adevăr, situații care altfel ar putea compromite persoane cu funcții înalte în stat.

Totuși, idealul spre care tindem este acela al minciunii sublime, minciună susținută în pofida celui mai evident adevăr, oricât de clar ca lumina zilei ar fi acesta. Aș exemplifica aici extraordinara minciună a colegului nostru, generalul Pinocchio, care atunci când a fost întrebat dacă a înjurat morții din Colectiv cu expresia „Dă-i în pula mea”, a avut inspirația și stăpânirea de sine să nege senin, deși toată țara auzise ce-a spus. Este o performanță deosebită, care face cinste inspectoratului nostru și cu care ne mândrim, fiind afișată și la panoul de onoare, spre luare aminte de către toți novicii care își desfășoară activitatea în inspectoratul nostru.

Aș mai adăuga că această minciuna deosebită a generalului Pinocchio este demnă de patronul nostru spiritual, Baronul de Münchhausen, cel care a spus cele mai mari minciuni din întreaga istorie a omenirii, printre care aș aminti aici pe aceea în care baronul relatează cum a zburat pe o ghiulea de tun, minciuna în care ne povestește cum a călătorit pe Lună sau pe aceea care mie îmi place cel mai mult, când baronul reușește să iasă dintr-o mlaștină cu cal cu tot trăgându-se de păr.

Desigur, și șeful nostru Smurd Arafat este talentat la minciuni, talent care îl apropie mult de patronul nostru spiritual, fapt pe care l-ați putut constata din intervenția sa televizată în care nega cu o seninătate müncchausiană c-ar fi văzut filmul colegului nostru pompier făcut la Colectiv, deși prezenta părți din el la orele de instruire a subordonaților.

În încheiere, aș vrea să vă spun ca mi-aș dori foarte mult, iar inspectoratul nostru ar fi foarte fericit, dacă noul Guvern Orban s-ar îngriji să mărească alocația bugetară către Inspectoratul Minciunilor de Urgență, căci ducem lipsă de toate cele. Dl. Orban nu trebuie să uite că Inspectoratul Minciunilor de Urgență reprezintă ultima linie de apărare a autorităților statului în fața situațiilor neprevazute care reclama o minciună bună pentru a le scăpa basma curată incompetența și prostia…

Alex Hatta

Cocalarul japonez

Cocalarul este un tip aparte pe care-l întâlnești pe toate drumurile și, mai ales, în lumea virtuală. Îl recunoști ușor, căci e tipul acela care dă muzica la maxim când stă la semafor, are geamul deschis și mâna scoasă, poartă ochelari de soare indiferent de vreme și lanțuri jmecherești din aur masiv la gat.

Specificul cocalarului  e acela că tot timpul mănâncă semințe, iar dacă-l întrebi de ce dracu’ roade întruna semințele alea, îți răspunde arogant: „Ca să mă cultiv, fraiere !”

Dar nu despre cocalarul autohton vreau eu să vă vorbesc aici, ci de un tip mai special: cocalarul japonez.

Cocalarul japonez este un tip aparte de cocalar, căci provine din Romania, unde de obicei e președinte. Se remarcă pe la sindrofiile oficiale și la încoronările prinților japonezi purtând lanțuri masive de aur la gât, cărora le spune colanuri. Nu l-a decorat nimeni cu  un astfel de ordin, da’ asta nu-l deranjează defel, căci tradiția cocalară impune tocmai un astfel de comportament. Ce, casele alea din Sibiu i le-a dat cineva ?

Este mare păcat că n-a luat în Japonia și sceptrul lui Ceaușescu, că și ăla era din aur masiv și se asorta de minune cu colanul său. Da’ aici e și vina consilierilor săi, căci n-au fost pe fază să-l sfătuiască corespunzător.

Este păcat și că funcția de președinte nu are prevazut în protocol și purtarea unei coroane, căci nu prea au ce purta președinții la încoronările împăraților japonezi. Da’ nu e timpul pierdut. Sunt sigur că noul Guvern Orban se va îngriji de accesoriile prezidențiale printr-o ordonanță de urgență, ca să nu mai pățească președintele rușinea de a nu avea ce purta pe la sindrofii.

MOMENTUL HIPERBOLIC – Penibilul amurg al zeului lichelelor

Istoria cunoaște destui filosofi cu caractere și morală îndoielnice, da’ nu cunoaște niciun criminal în serie filosof. Cu Gabriel Liiceanu istoria era cât pe ce să ni-l treacă în catastif.

Cinicul Diogene a fost acuzat c-ar fi furat un palton. Se prea poate, căci bietul filosof era sărac lipit pământului, trăind ca un boschetar într-un butoi. Da’ Diogene n-a furat nicio editură, deși înainte de a fi filosof Diogene fusese bancher și-ar fi putut fura câte biblioteci ar fi vrut mușchii lui.

Se știe că Nietzsche a fost un criminal. A recunoscut de bunăvoie că l-a omorât pe Dumnezeu, la instigarea unui pustnic borfaș pe nume Zaratustra. A fost grațiat după ce a făcut o mărturisire completă despre ce-a grăit Zaratustra ăla. Da’ nici Nietzsche n-a fost criminal în serie.

Pe lângă Țurcanu, monstrul de la Pitești, Râmaru – studentul canibal -, Dincă -ucigașul de autostopiste -, panoplia criminalilor în serie din Romania era foarte aproape să se îmbogățească și cu un filosof.

Și filosofii omoară, nu-i așa ?

După ce ne-a făcut „Apelul către lichele” imediat după Revoluție, în care îi punea la punct pe toți colaboratorii zeloși ai tristului regim ceaușist, Liiceanu s-a dus împreună cu bunul său acolit într-ale filosofiei de la Păltiniș, Andrei Pleșu, la un chef organizat de Virgil Măgureanu, tartorele peste ceea ce mai rămăsese din Securitate, rebotezată acum SRI. Liiceanu spune c-a stat tot timpul chefului în fața paharului său, fără să aibă curajul să guste licoarea din el; apoi c-a primit a doua zi acasă o ladă cu vin din partea aceluiași Măgureanu. După ce s-a uitat cu jind vreo două zile la ladă, temându-se să nu conțină vreo otravă, ar fi trimis-o pe adresa GDS-ului, că era păcat să se prăpădească bunătate de vin.

Carevasăzică Liiceanu a acceptat cu seninătate moartea câtorva zeci de oameni, fie ei și gedesiști, doar pentru a avea motiv să acuze SRI-ul de crimă în masă. Mă întreb cu ce-ar fi fost mai puțin vinovat Liiceanu, care trimisese vinul cu bună știință, decât securiștii din SRI-ul lui Măgureanu ?

Altfel, filosoful criminal în serie – acest adevarat Dincă al GDS-ului – se simte ofensat de te atingi barem și c-o floare de imaginea sa publică ori de cea a editurii sale. N-a ezitat să-l dea în tribunal pe scriitorul Liviu Antonesei și să-i ceara 100 000 de euro daune morale doar pentru c-a zis că Editura Politica a PCR-ului i-a fost făcută cadou de amicul său Andrei Pleșu, ministru al Culturii pe vremea aceea.

Rănit în demnitatea sa de apelant al lichelelor, în morala sa de luptător anticomunist sub patronajul unui procuror-torționar ceaușist, Gabriel Liiceanu și-a lins rănile cu teancurile de bani ale unui scriitor… Clondirul cu mastică i-a reperat onoarea.

Penibil amurg al zeului lichelelor.

Alex Hatta