În fața una-ți vorbește

Și în dos alta-ți croiește.

Și

În ochi cu gura te unge

Și-n dos cu ac te împunge.

Și

În față dinții îți albește

Și inima își negrește.

Și

În fața te netezește

Și în spate te cioplește.

El este

C-albina,-n gura cu miere

Ș-în coadă cu ac și fiere.

Vicleanul

Fâțâie coada ca vulpea, în toate părțile.

Îl vezi numai,

Bună ziua toată ziua și din cap la toți mereu moț.

Și

Te mângâie cu ghimpi.

Și

Te atinge cu bumbac.

Pe vicleanul

Cât să umbli nu-l pipăiești,

Nici în piua nu-l nemerești.

Cum a zis unul:

De scund este scund,

Dar nu-i dai de fund.

Cu un cuvânt,

Este taler cu doua fețe.

.

Povestea vorbii

Oarecare meseriaș

A trimis un băiețaș

Cu un taler rudăresc,

Cu doua fețe, prostesc,

Ca să ia de la băcan

Icre roșii de un ban;

Îi mai dete și alți doi

Să ia icre negre moi.

Băiatul cam prosticel,

Cerând icre de un fel,

Le-a pus pe taler aci

Și altele porunci.

Băcanul dacă i-a dat,

— Unde le pui ? l-a-ntrebat.

El talerul întorcând

Și icrele răsturnând:

— Pune-le aici, a zis,

Ș-a mers d-unde l-a trimis.

Acolo când s-arătat,

Stăpânul său l-a-ntrebat:

— Celelalte unde sînt,

Ori nu-nțelegi de cuvânt ?

Copilul iar întorcand

Și: — Iacătă-le, zicând,

Căzură ș-acele jos,

Nimica fiind din dos.

Stăpânul său, necăjit,

Indată l-a pălmuit,

Zicând: — Vezi, minte sa ții

Și păzește să nu fii

Cu doua fețe și tu,

C-as’ taler ce te bătu.

Anton Pann, Despre viclenie

Povestea vorbii, 1851