Arta prinderii criminalului în serie

Meseria de polițist nu e ca oricare alta, căci pe lângă dibăcia și măestria necesară oricărei meserii, ea implică și un anumit grad înalt de artă, de șmecherie profesională pe care doar marii artiști o posedă. Astfel, polițistul trebuie să fie un bun actor, căci de multe ori el e nevoit să știe a juca teatru pentru a-l prinde pe infractor. De asemenea polițistul musai să fie și un diplomat desăvârșit, căci nu trebuie să-l lase pe infractor să-i ghicească intențiile, lucru ce l-ar face ușor scăpat.

Insă perfecțiunea artei meseriei de polițist este reprezentată, de departe, de prinderea criminalilor în serie. Aici munca polițistului se ridică la nivelul artistului, egalând muzicianul, pictorul ori artistul plastic; ba, de multe ori, am putea spune ca-i și întrece.

Dar, să lăsăm divagațiile pe tema artei și să ilustram arta polițienească cu un exemplu concret.

*

In miez de noapte, o casă cam dărăpănată și cu aspect sumbru este înconjurată de o mulțime de polițiști. Au indicii temeinice că în ea s-ar ascunde un temut criminal în serie. Polițiștii sunt toți cu armele pregătite să tragă la cea mai mică mișcare, doar doi dintre ei stau pe bordura din fața casei. Ei sunt șefii operațiunii de prindere a monstruosului criminal în serie și discută despre mersul operațiunii:

Chestorul Vasilică: Câte ceasuri să fie, comisare ?

Comisarul Vasilică: Douăsprezece trecute… Uf, ce zăpușeală ! Și tânțarii ăștia… pișcă ca dracu’ !… Și când te gândești cât mai avem de așteptat până la șase dimineața, ora la care avem voie de la procuror sa-l înhățăm pe criminalul în serie…

Chestorul Vasilică: Ei, ce să-i faci !… Legea e lege, nu-i tocmeală…

Comisarul Vasilică: Așa e, dom’ chestor. Da’ nu mai scapă, că nu mai are pe unde fugi… L-am înconjurat.

La balconul casei groazei iese criminalul în serie. E în pijama și fumează o țigară.

Chestorul Vasilică: Uite-l pe criminal ! Fumează !… Criminale, ce faci ? Nu te-ai culcat ? Să știi că la ora șase avem mandat să te ridicăm…

Criminalul în serie: Dacă nu mi-e somn… Și apoi nu pot să dorm când știu că domniile voastre stați toți treji la ușa mea…

Comisarul Vasilică: Criminale, criminale !… Mai și fumezi ? Iți arde de mahoarcă, nu știi că tutunul dăunează grav sănătății ? Dacă faci o boală cardiovasculară, un cancer la plămâni ori mai știu eu ce și mori până dimineață ? Noi pe cine mai prindem ?

Criminalul în serie: Da’ ce, e treaba mea ?… Ce să fac, am trac când știu că ați venit să mă săltați…

Chestorul Vasilică: Criminale, criminale !… Fă-te, mă. băiat cuminte, c-ai să vezi tu papară !

Criminalul în serie: Acuma pe mine vă rog să mă scuzați, mă duc înăuntru că mai am un pic de treabă. Și așa nu pot dormi…

Criminalul intră în casă. Peste câteva momente se aud țipete sfâșietoare și bufnituri groaznice. Apoi o tăcere de mormânt.

Chestorul Vasilică: Ce-a fost asta ?

Comisarul Vasilică: Te pomenești c-a mai făcut o crimă !… Nenorocitul !

Chestorul Vasilică: Ei, fir-ai tu a dracu’ ! Păi, nu vine odată ora șase, că te ia mama dracu’ !

Noaptea se scurge în liniște. Din casă nu s-au mai auzit zgomote suspecte, iar cei doi polițiști au tras un pui de somn până la ora cinci, când au pus să fie treziți. Imediat ce bravii polițiști sunt pe poziții, gata la datorie, ușa de la casa groazei se deschide și apare criminalul în serie.

Chestorul Vasilică: Hei, unde pleci ?

Criminalul în serie: Mă duc să-mi iau țigări…

Comisarul Vasilică: Păi, nu știi că la ora șase trebuie să te arestăm ? Să te pună dracu’ să nu fii la apel la ora stabilită, că te ia mama dracu’ !

Alex Hatta