MOMENTUL HIPERBOLIC – Super Dănci luptă și dă și partidul e strâns unit în jurul ei

După trecerea moțiunii de cenzură și trimiterea Guvernului Dăncilă la plimbare în Cișmigiu să dea muștele afară, te-ai fi așteptat ca membrii CEX-ului PSD să înțeleagă că a merge în continuare pe mâna Vioricăi Dăncilă e sinucidere curată. Stânga politică ar fi avut oarece șanse la alegerile prezidențiale dacă s-ar fi unit în susținerea unui candidat serios, cum este Mircea Diaconu, însă orgoliile și interesele înguste de partid și de clan au compromis acest demers.

În condițiile în care PSD se prezintă cu Viorica Dăncilă la prezidențiale, Klaus Iohannis poate câștiga liniștit alegerile din primul tur. Parcă prin tot ceea ce întreprind cei din PSD nu fac decât să paveze drumul spre al doilea mandat al reprezentantului dreptei liberale.

În acest timp, Dăncilă luptă… și dă… E Super Dănci ! Super Dănci e în război cu trădătorii din partid și cu Ponta. Așa-zișii trădători care au votat moțiunea de cenzură a Opoziției au făcut de fapt un mare serviciu PSD-ului, căci de mai continua mult „înțeleapta” guvernare a Vioricăi, PSD-ul ar fi urmat cu siguranță calea PNȚCD-ului…

Super Dănci luptă. E bărbată… Și e susținută furibund de alte două Dăncile: Gabi Firea și Olguța Vasilescu. Cum nu le bănuiesc pe acestea din urmă de lipsă de inteligență politică, singura explicație plauzibilă a comportamentului membrilor de vaza ai PSD-ului e aceea  că au făcut blat cu Iohannis și cu PNL.

S-a și văzut din declarațiile Vioricăi Dăncilă, care spunea că e gata să susțină un guvern liberal condus de Sică Mandolină, că principalul adversar al PSD-ului e partidulețul lui Ponta, cu care e într-un război pe viață și pe moarte.

Orbit de lupta pentru putere pe partea stângă a eșicherului politic, luptă în care două săbii social-democrate nu încap în aceeași teacă, PSD-ul e gata s-o susțină pe Viorica Dăncilă la prezidențiale și să-l facă astfel pe Iohannis din nou președinte, numai ca liderii de acum ai PSD-ului să nu piardă partidul în favoarea lui Ponta.

De dragul puterii în PSD, Viorica Dăncilă și clica din jurul ei, care o susține cu atâta nerușinare, au trădat stânga politică românească și s-au făcut preșul pe care dreapta va călca victorioasă, instalându-și din nou președintele la Cotroceni.

Alex Hatta

MOMENTUL HIPERBOLIC – Olguța și râma

Scandal ca la ușa cortului pe Facebook între fostul ministru al Muncii, Olguța Vasilescu, și liberalul Ionuț Stroe. Ostilitățile le-a deschis liberalul, care a acuzat-o pe Olguța că are gura mare mare și un tupeu incredibil, ca toți pesediștii, c-a făcut autostrăzi doar din gură și din pix, că Olguța Vasilescu s-a aflat la vârful partidului atâta amar de vreme, iar Craiova e izolată și Klaus Iohannis a trebuit să meargă pe jos – ca pe vremea lui Cristos – în campanie electorală în orașul în care Olguța a fost primar, că nu sunt drumuri practicabile…

La auzul unor astfel de infamii, cum le consideră domnia sa, Olguța Vasilescu a sărit ca arsă și i-a dedicat o postare pe Facebook liberalului Ionuț Stroe, intitulaltă „Unei rame…”.

Reproducem mai jos postarea integrală a doamnei Olguța Vasilescu, spre deliciul și hazul publicului cititor:

„Unei rame

Un individ mărunt cu pretenții mari a plătit împotriva mea un text pe facebook ca să îi arate lui Johannis cum îi ia el ‘bărbătește’ apărarea. Chiar și plătită, sponsorizarea nu trece de vreo douăzeci de distribuiri, iar textele lui, deși se visează ministru, nu trec de 20 de like-uri de obicei. Bineînțeles, comentariile la postare duc la presupuse momente bahice în ceea ce mă privește. Ca să ne înțelegem, ȘTIU că omul, care se vedea primar la Craiova acum câțiva ani, plătea postaci care să scrie că din cauza mea s-a închis spitalul de Urgnță, fiindcă aș fi ajuns acolo în comă alcoolică. Orice om zdravăn la cap înțelege că dacă s-ar fi întâmplat asta aș fi fost pe toate televiziunile naționale, ar fi aflat toate cadrele medicale din spital, care sunt vreo câteva sute, și nu doar zvonacii lui plătiți de la partid. Știam asta și când partidul lui a intrat în opoziție și a venit să mă roage să îi păstrez nevasta, pe care o făcuse directoare, în funcție. I-am zis că noi nu am venit chitiți să dăm afară angajați sau directori, așa cum a făcut Boc într-o noapte.

Mai recent, mi-a transmis printr-o cunoștință, eu ministru fiind și femeia oarecum în subordinea mea, că mă roagă să o destitui din funcție, de data asta. Nu vă închipuiți că, între timp, aflase că nu e bine să umpli sectorul bugetar cu neveste și își schimbase principiile. Nu ! O găsise pe doamna cu un oarecare amic de familie în ipostaze de nediscutat în public. Și îmi transmitea că mai bine mor copiii de foame decât să rămână fosta consoartă pe funcție. I-am transmis, la rândul meu, că rolul meu nu e să sancționez nevestele care pun coarne și că, dacă își vede de slujba ei, nu am nimic cu ea.

Acum revine râma cu invectivele, ‘îmbărbătat’ de procentele electorale și mă trage la răspundere pentru ce aș fi făcut sau nu prin Craiova. Am un singur mesaj pentru tine, râmă: nici tu, nici colegii tăi de partid nu puteți arăta, în județul Dolj și în Craiova, măcar o lacră de gard văruită de voi în ultimii 30 de ani ! Nu mai vorbesc că ați avut doi miniștri la Transporturi, din județ, plus șeful de partid, care nu au făcut un centimetru pătrat de asfalt ! Rămâne cum am stabilit: ai fost și ai rămas o râmă !”

lovfbk
Lia Olguta Vasilescu

 

Invazia maimuțelor

Panică teribilă marți în București din cauza unei maimuțe ce se plimba liberă, ca prin jungla ei, pe străzile orașului toropit de căldură. Oamenii speriați de rânjetele și giumbușlucurile maimuței s-au întrebat, pe bună dreptate, dacă apariția neobișnuită a acesteia în orașul sufocat de caniculă nu este cumva preludiul unei invazii pe scară largă a primatelor, datorată încălzirii globale de care se tot vorbește în ultima vreme.

In realitate, biata maimuță nu voise decât să strângă semnături pentru candidatura la președinție a unui favorit de-al ei. Mă abțin să-i dezvălui identitatea, însă sunt sigur că inteligenții mei cititori au ghicit despre cine e vorba.

Viorica Dăncilă, căreia un jurnalist hâtru i-a spus „pavianul cu mantie” – o specie de maimuță cu o podoabă capilară deosebită -, stă cocoțată în cocotierul de prim-ministru de la Palatul Victoria și cică conduce Guvernul. Care guvern ? Că nu mai are decât miniștri interimari, în cel mai bun caz, iar în celalalt, posturile de ministru sunt ținute vacante de urangutanul de la Cotroceni, care nici nu dă semne c-ar fi dispus să mai numească pe cineva până la alegeri… Un guvern blocat, aflat în imposibilitatea instituțională de a mai administra țara.

La Cotroceni nu e nimeni. Maimuța e plecată în concediu. Ca de obicei în ultimii cinci ani. Nu c-ar fi mare banană dacă ar fi la post, căci oricum Herr Urangutanen e paralel cu situația reală din țară și cu cea externa. Și oricum nu-i pasă, chiar dacă le-ar cunoaște cu adevărat.

Nici Parlamentul n-a scăpat de invazia maimuțelor, deși aici a fost mai mult o migrație. A plecat cimpanzeul vitreg al liberalismului, Calin Popescu Tăriceanu, de la guvernare și șefia Senatului și-a fost înlocuit de-un babuin bătrân și ramolit, Teodor Meleșcanu, care a luat o parte din ceata de maimuțe aldiste cu el. Cică nu-i plac cojile de nucă de cocos din Opoziție, că el e bătrân și nu le mai poate roade; așa c-a rămas cu bananele la guvernare, că-s mai moi, ca posmagii leneșului din povestea lui Creangă.

Gibonul cu ochelari, Dan Barna, se leagănă toată ziulica cu liana peste baobabul de la Cotroceni și urlă-n gura mare că, dacă era el președinte, „invazia asta nu s-ar fi întâmplat”. Dacă era el președinte nu mai avea ce să se întâmple. Toată lumea stingea lumina și se ducea la culcare.

Altă trăsnaie a gibonului cu ochelari a fost declarația prin care amenința că va dizolva Parlamentul, dacă ajunge el președinte. Și cum ar vrea gibonul s-o facă ? Dând o lovitură de stat ? Actuala constituție nu permite dizolvarea Parlamentului decât atunci când vrea Parlamentul. Și dacă Parlamentul nu vrea, nimeni n-o poate face. Legal.

Cercopitecul Ponta e tare tăcut în ultima vreme. Nu i-a ieșit pasiența cu cimpanzeul Tăriceanu, iar pavianul cu mantie se ține bine la Guvern. Bietul cercopitec turbă de ciudă că nu l-a căutat nimeni de la PSD să-l roage în genunchi să vină să salveze partidul din ghearele leului Opoziției și să-l urce pe el pe craca de prim-ministru. Acum visează elefanți verzi pe copaci și-l înjură pe cimpanzeul Tăriceanu și partidul lui de maimuțe fripturiste.

In rest, viața socială e invadată până la refuz de maimuțele din Cazul Caracal. S-a răsturnat căruța cu maimuțe acolo: procurori, polițiști, jurnaliști, analiști politici, politicieni, clanuri interlope,traficanți, mafioți sadea și o mulțime de gură cască. Cineva spunea, crucindu-se, că-s prea multi proști în același timp și-n același loc ca să nu fie o îmbârligătură între ei. Și-o fi vârât dracu’ coada ? Pardon ! King-Kong, regele maimuțelor, liana ?

Alex Hatta

Secretele Veoricăi

Ascensiunea fulminantă pe scena politicii românești a necunoscutei Veorica n-a fost deloc rodul unui concurs fericit de împrejurări ori, așa cum lesne ar crede unii mai puțin informați, a purei întâmplări.

Nu. Succesul n-a venit singur să bată la ușa Veoricăi; el a avut la bază anumite talente și, cel mai important, câteva teribile secrete care i-au permis unei banale fete din Videle să se cațere până în vârful puterii statului, ajungând în cele din urmă chiar prim-ministru.

Primul secret al reușitei în carieră l-a aflat Veorica la coafor. După ce s-a chinuit câteva ceasuri cu podoaba capilară a viitoarei prim-ministru, frizerul i-a spus exasperat:

.- Viorico, vopsește-te blondă !

Veorica n-a înțeles pe dată ce voia să-i spună de fapt frizerul, căci ea era blondă din naștere și nu-și vopsise părul niciodată. Abia mai târziu, când era deja europarlamentară la Bruxelles, și-a dat seama Veorica cât de important e să pari mai proastă decât șeful tău care conduce partidul.

Un alt mare secret Veorica l-a descoperit într-o zi ploioasă când s-a dus să facă piața și a uitat ce trebuie să cumpere pentru ciorbă. Așa că de atunci înainte și-a făcut o listă. Chestia asta a ajutat-o foarte mult la a doua întâlnire cu prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, căci n-a mai trebuit să-i răspundă doar cu banalul „He he he !”, ci i-a citit de pe foaie tot ceea ce trebuia să știe un președinte al Damascului.

Se spune că și la întâlnirea cu papa Veorica i-a citit de pe nelipsita sa foaie un pasaj din Coran, lucru care l-a impresionat mult pe papă, căci în vizita pe care a făcut-o de curând în Romania i-a făcut cadou Veoricăi o burcă, crezând că-i musulmană.

Ultimul mare secret, însa nu cel din urmă, al reușitei în viață Veorica l-a desccoperit chiar în ședința CEx a partidului său. După ce le-a spus ca ea speră mult în acest „SEX”, tot partidul a votat-o în unanimitate candidat la președinție.

Acuma, să o spunem pe aia dreaptă, Veorica se uita mult la filme porno când nu muncea la Guvern ori la Bruxelles, căci era tare curioasă dacă protagoniștii se vor căsători până la finalul filmului, uneori lăcrimând in batistă ca la telenovele când nenorocitul care profitase de biata fată își lua pălăria și pleca fără s-o ceară de mireasă, însă nu se așteptase nici în visele sale cele mai romantice să nu fie nicio diferență între „sex” și CEx-ul partidului său.

Alex Hatta