JURNAL DE FRONT – Demonii. Leneșul. Implacabila sentință

Ora 4,00 AM – Cântecul cocoșului mă trezește din visarea nopții și mă readuce brusc la realitatea din noaptea dimineții. Privesc cerul înstelat străbătut ca niște licurici grăbiți de către avioane ce vin de nicăieri și pleacă nu știu unde; bâjbâi după lanternă, o găsesc lângă saltea și o aprind. Conectez veioza la cablul de alimentare și… s-a făcut lumină !

E ora patru dimineața, iar cantatul cocoșilor mă face să renunț la orice tentativă de a mai dormi un pic…

♦ Deschid radioul și apoi îmi încălzesc o cafea. „Criminalul Dincă a recunoscut în fața anchetatorilor că le-a ucis pe cele două fete… Saci cu probe au fost ridicați de către   procurori din curtea monstrului…”

Ora 5,00 AM – Ma așez confortabil pe fotoliul de sub umbreluță și îmi sorb cafeluța privind la umbrele nopții ce se întind peste grădina amorțită. De la începutul verii mi-am instalat un camping în grădină, cu cort, fotoliu, umbreluță de soare și o saltea unde dorm sub cerul liber când nu plouă, refugiat de căldura înăbușitoare din casă.

Dormitul sub cerul liber îmi crează un sentiment profund de libertate, de detașare iremediabilă de lume. Poate ca sunt un pic prea mizantrop, însă comuniunea asta cu natura mă face fericit. Când privesc stelele, mă gândesc că privesc în timp; și atunci mă năpădesc amintirile… Cred c-am început să îmbătrânesc.

♦  Vocea crainicului răsună strident în liniștea nopții, asemeni cocoșilor. „La Spitalul de Psihiatrie din Buzău un nebun a ucis cinci oameni cu un stativ pentru perfuzii și a rănit alți opt… Nebunul credea că ucide păpuși. La ultima victimă a văzut sânge și a înțeles ce grozăvie a făcut…”

Ora 6,00 AM – Mă duc pe terasa din fața casei, unde mi-am instalat biroul de lucru pentru această vară, cu gândul să mai scriu ceva. Realizez că treaba pe azi este să mă documentez asupra notelor pe care le făcusem ieri. Nimic nu e mai groaznic când lucrezi la o carte decât detaliile. Uneori pierd zile întregi studiind flora și fauna dintr-un anumit loc, tradițiile și obiceiurile locuitorilor, istoria locului. Alteori mă cufund cu săptămânile în studiul psihiatriei și psihologiei pentru a-mi face personajele verosimile.

Am pus televizorul de pe terasă pe unul din posturile de știri, unde dezbaterile asupra Cazului Caracal continuă non-stop. „Monstrul își racola victimele cu o mașină cu geamuri fumurii, iar ușile se blocau la comandă… N-avea cum să-și ardă victimele în butoi, căci nu putea realiza temperatura necesară pentru arderea oaselor…”

Ora 12,00 AM  – Las baltă documentarea ca să citesc. Nu-mi plac personajele lui Dostoievski; le suspectez de o anumită falsitate, de faptul că nu cred cu adevarat în ideile pe care le susțin cu atâta înverșunare. Am prostul obicei să raportez toate personajele întâlnite în cărți la cele ale lui Caragiale. Chiar dacă sunt ridicole, personajele lui Nenea Iancu sunt pline până la refuz de personalitate; ele cred cu toată ființa lor în ceea ce spun, chiar dacă zicerea lor e o mare tâmpenie.

♦ „Raportul IML precizează ca oasele găsite în butoiul lui Dincă sunt ale Alexandrei… Era doar o măsea, cum poți să susții doar pe baza acestei probe că Alexandra e moartă ? Doar măseaua i-o putea scoate Dincă cu o lovitură de pumn…”

war and peace

Ora 3,00 PM – Arunc cât colo Demonii lui Dostoievski și mă duc să mă plimb. Uneori ascult muzică la căști în timpului drumului pe care îl fac pe jos până la faleza Mureșului. De data asta n-am deloc chef de muzică; prefer să ascult liniștea…

Mare pisălog Dostoievski ăsta. De fapt, de ce să-mi mai pierd vremea cu el, când pentru a scrie o carte bună nu-i nevoie decât să fii ori proustian, ori mioritic… Nici nu-i nevoie să-i mai citești pe marii clasici; spui doar că-s foarte mari. Altfel, te-ai descalificat în ochii confraților de breaslă…

Privesc plictisit copacii de pe marginea drumului și gândul îmi zboară la Creangă și la al său „complex al drobului de sare” din „Prostia omenească”. E foarte răspândit acest complex în societatea noastră de azi… Mă gândesc apoi la leneșul aceluiași Creanga, cel cu „Muieți îs posmagii ?”, care și-a ridicat lenea până la sublimul sacrificiului de sine. In fond, pentru ce să te mai zbați în „sublimul” nostru absurd cotidian ?

Ora 9,00 PM – Revin din lunga plimbare și un timp mă odihnesc întins pe pat. După drumul ostenitor și orele petrecute în arșița infernală de afară, canicula din casă mi se pare o dulce adiere a zefirului.

♦ „Nebunul de la Spitalul de Psihiatrie din Buzău este ținut sub pază strictă la același spital. El se internase voluntar pentru a se trata de alcoolism…”

Ora 12,00 PM – Oare ce instanță implacabilă ne-a osândit cândva, înainte de a ne fi născut, și ne-a rostit sentința fără drept de apel: „Ești condamnat să trăiești !” ?

Alex Hatta

 

GOANA DUPĂ SENZAȚIONAL – Mari gafe ale presei

Goana nebună după senzațional, dorința arzătoare de a fi primii care informează publicul, datorate concurenței acerbe de pe piața mass-media, duc lesne la gafe de presă, unele dintre ele producând o adevărată ilaritate generală.

Iată câteva exemple ilustrative din presa română și străină:

Un „Cotidian” profetic

In timpul Campionatului Mondial de Fotbal din 1994, desfășurat în Statele Unite ale Americii, meciurile puteau fi urmărite în România doar la ore târzii din noapte, din cauza fusului orar. Cum presa scrisa își închidea ediția înainte de desfășurarea partidelor, ziariștii de la Cotidianul au decis să publice cronica meciului în… avans !

Ei mizau pe faptul că meciul selecționatei României cu reprezentativa Elveției va fi o simplă formalitate, după galopul de sănătate cu Columbia, partidă câștigată cu 3 – 1 de România. Astfel că dimineața cititorii Cotidianului au putut citi titlul de o șchioapă: „Romania își va alege duminică adversarul”. Apoi, profeticii ziariști relatau pe larg cum s-a desfășurat meciul, terminat – în viziunea lor – cu victoria tricolorilor.

„Ne-am luat cu mâinile de cap, realizând că am comis o gafă. Nu se mai putea face nimic, ziarul plecase de mult timp la tipar și a apărut așa, anunțând o victorie glorioasă a României, care în realitate pierduse rușinos cu 1 – 4”, a explicat unul dintre ziariștii Cotidianului, Lucian Gheorghiu.

Ca la el acasă

Din Morning Telegraph:

„Am petrecut câteva zile într-un azil de boli mintale și m-am simțit exact ca acasă”, a declarat deputatul Cristopher Mayhew la o întrunire a Asociației pentru Prmovarea Sănătății Mintale.

Reconstituirea

Din Newcastle Chronicle:

Acum o lună, în fața unui fort din Lisabona, o santinelă a împușcat mortal un băiat de 12 ani. Soldatul a raportat că băiatul nu a răspuns la somația sa prin întuneric. Aseară autoritățile militare au efectuat reconstituirea incidentului. Un civil, Carlos Chaves, în vârstă de 33 de ani, a jucat rolul băiatului și a fost și el împușcat mortal.

Intrunirea clarvăzătorilor

Din Newsday:

Societatea Internațională a Clarvăzătorilor a trebuit să-și amâne întrunirea de săptămâna viitoare datorită unor împrejurări neprevăzute.

Mica publicitate

Din Morning Telegraph:

De vânzare: pian pentru începători cu picioare.

Pian de concert de vânzare la o doamnă în stare excepțională.

Un câine cere adăpost: mănâncă orice, îi plac mult copiii.

Știrea despre moartea mea…

Este celebră replica lui Mark Twain, la apariția într-un ziar a știrii despre trecerea sa în lumea drepților: „Știrea despre moartea mea a fost în mare parte exagerată”. Mai puțin cunoscută este reacția lui Hemingway, al cărui deces „exagerat” a fost anunțat de un ziar. „Citind în ziarul dvs. că am decedat și știind că de obicei dumneavoastră sunteți foarte bine informați, vă rog ca din acest moment să anulați abonamentul pe cinci ani pe care-l făcusem la publicația dvs. și să-mi returnați banii…”

Rectificare

Un jurnal american, dându-și seama că a anunțat în mod precipitat și eronat moartea unei celebrități, a publicat următoarea rectificare: „Ieri, am fost primii care am anunțat moartea domnului X. Astăzi, suntem primii care dezmințim știrea. Se dovedește încă o dată că ziarul nostru este mereu cel mai prompt informat…”

Insă recordul în materie îi aparține lui Michigan Tribune, în care a apărut acest anunț: „Erorile pe care le veți găsi în jurnalul nostru sunt voite. Intenția noastră este de a mulțumi pe cititorii noștri pentru care nu există plăcere mai mare decât să ni le semnaleze.”

SURSE: Adevarul, Romania literara