MOMENTUL HIPERBOLIC – Cum a descoperit Viorica Dăncilă America

Plecată cu trei nave mici ale unor filiale PSD de mâna a doua  din Videle la 22 septembrie 2019, Viorica Dăncilă a atins pământul american luni, 23 septembrie 2019. Durata scurtă a călătoriei se explică prin faptul că Viorica avea mateloți pricepuți, toți membrii PSD cu pensii speciale.

Luni dimineața, încă înainte de cântatul cocoșilor din cambuza navei amiral Teleormania, căpitanul străjerilor, Mihai Fifor, striga bucuros: „Tierra ! Tierra !” Mihai Fifor era sus, cocoțat tocmai pe cel mai înalt catarg al Teleormaniei. Zărise o luminiță, probabil un foc.

Odată cu apropierea și acostarea navelor pesediste la mal, focurile s-au întețit, scoțând mult fum și norișori pufoși. O ceată de indieni i-a ieșit Vioricăi Dăncilă în întâmpinare, conduși de primarul Steven Fulop Pană de Coțobâră, șeful de trib din Jersey City, care a felicitat-o călduros pe Viorica Dăncilă pentru epocala descoperire a Americii, asigurând-o că aceasta măreață realizare va rămâne de-a pururi înscrisă cu litere de aur în cărțile de istorie și pe scoarțele de copac pe care scriu indienii.

Măgulită, Viorica Dăncilă i-a mulțumit gazdei pentru frumoasele cuvinte și ospitalitatea deosebită a locuitorilor din Jersey City și l-a întrebat pe starostele Steven Pană de Coțobâră ce e cu fumurile care se ridică pe dealurile din apropiere.

— Nimic important, i-a răspuns Steven Fulop Pană de Coțobâră. E doar spam…

— Aha, am înțeles, a dat din cap aprobator Viorica. Da’ cu norișorii aceia pufoși ce e ?

— Nu vă îngrijorați, sunt doar niște reclame…

În cadrul discuțiilor bilaterale ce au urmat, Viorica Dăncilă a subliniat oportunitățile economice deosebite din domenii esențiale, precum infrastructura și economia digitală, care se deschid colaborării reciproc avantajoase, invitându-i pe oamenii de afaceri din tribul din Jersey City să investească în construcția de autostrăzi din România, dând exemplul trustului Bechtel care a câștigat binișor în România, făcând un profit de un miliard de dolari pentru un kilometru de autostradă construit.

În continuare, Viorica Dăncilă l-a întrebat pe primarul șef de trib Steven Fulop Pană de Coțobâră cum vede el omul alb și problemele rasiale din America.

— Ați observat, domnule Pană de Coțobâră, toate realizările omului alb. Ați văzut și războaiele sale, dar și realizările sale sociale și tehnologice. Având în vedere toate acestea, unde credeți c-a greșit omul alb ?

Primarul Steven Fulop Pană de Coțobâră a răspuns:

— Când omul alb a venit în America, noi stăpâneam pământul. N-aveam taxe, n-aveam datorii, iar vraciul era gratuit. Numai omul alb e suficient de prost să creadă că poate îmbunătăți acest sistem.

Când a auzit acestea, Vioricăi Dăncilă i s-a făcut rău și-a leșinat. Nu se așteptase deloc să audă din gura șefului de trib indian că mult lăudata civilizație a omului alb pe care ea venise să le-o aducă din România e atât de hulită…   O ceata de indieni s-au repezit până la farmacia din sat. Au dansat o vreme dansul ploii în fața farmaciei, apoi au urlat la farmacist: „Big chief Viorica Dăncilă no caca !”

Farmacistul a scos o punga de Furazlidon din import de la mexicani, pe care o avea dosită într-un dulăpior de sub tejghea, și le-a dat o pastilă, înțelegând că marele șef Viorica Dăncilă e constipat. După vreo trei ore indienii se întorc supărați: „Big chief Viorica still no caca ! We angry !”

Farmacistul le dă de data asta două pastile, însă peste alte trei ore indienii se întorc și mai supărați: „Very angry, big chief Viorica Dăncilă still no caca ! Bad thig !”

Farmacistul scoate iarași punga, însă indienii o înșfacă și fug cu ea. Peste o jumătate de ceas se întorc val-vârtej, teribil de furioși, pregătiți să-l scalpeze pe farmacist: „Big caca, no chief Viorica !”

 

CANDIDATUL SURPRIZĂ – Cine e cu adevărat Mircea Diaconu și ce vrea el

N-a fost de la început Diacon. O vreme i se spunea doar Mircea, pe numele mic, și era șofer de taxi în București. In timpul liber făcea speculă cu căsătorii fictive pentru buletine de București, că pe vremea aia astfel de documente de identitate erau la mare căutare. Afacerea i-a mers strună până când i-au venit unii dintre socrii, Draga Olteanu Matei și Octavian Cotescu, care l-au obligat s-o ia de adevăratelea pe fiica lor de nevastă, amenințându-l că-l dau în vileag pentru bigamie. Asta după ce i-au mutat toată mobila prin casă; așa, ca să știe cu cine are de a face.

Mariajul silnic al lui Mircică n-a durat prea mult, căci imediat ce-au plecat socrii a băgat divorț. Apoi, ca să-și piardă urma și-a dat demisia de la firma de taxi și s-a făcut milițian. L-au pus să-l păzească pe Toma Caragiu, care se lupta cu legionarii ca actorul cu sălbaticii, da’ n-a prea avut succes, ca maestrul îi cam trăgea clapa și pleca pe ascuns in Cișmigiu cu fetișcane de la teatru.

Văzând că nu face nicio brânză ca milițian, Mirciulică s-a făcut doctor chirurg la un spital de stat, unde trata pacienții cu mere roșii. Atitudinea asta provocatoare și huliganică a lui Mircică n-a trecut neobservată de conducerea spitalului, care l-a luat la rost pe un ton de reproș tovărășesc. Mirciulică n-a suportat să fie beștelit de un director politruc, care habar n-avea de meserie și nu știa cu ce se mănâncă merele roșii, așa c-a sărit la bătaie, ca un derbedeu huligan ce era, și l-a caftit rău de tot pe director, încât l-a băgat în spital și l-a tratat cu mere roșii.

L-au arestat pe Mirciulică și l-au băgat la beci, însă nu s-a dat bătut și a evadat. Apoi a fugit în America împreună cu acolitul lui, Ilarion Ciobanu, la un frate de-al lui Ilarion, Ovidiu Iuliu Moldovan, care era om de vaza acolo, că-l văzuseră pe toate afișele când se dăduseră jos de pe vapor la New York: „Căutat viu sau mort. Se oferă recompensă mare…”

In America, Mircică a ajuns repede bogat, căci jucase împreună cu tovarășul său de potlogării popa prostu’ și-au câștigat o groaza de bani, bașca și un negru pe nume Bob. Au dat însă de dracu’ cu Victor Rebengiuc, care era popă mormon acolo și conducea orașul cu mâna și pistolul lu’ pruncu-su, George Visu, care era șeriful orașului. Rebengiuc i-a băgat la zdup pe bună dreptate, după ce a văzut afișul cu fratele lor, pe care ei i-l arătaseră cu mândrie.

La închisoare n-au stat prea mult, căci au avut mare noroc să atace indienii orașul. De fapt nu erau indieni adevărați, ci niște bandiți tocmiți taman de Victor Rebengiuc ca să-i alunge pe locuitori, căci terenul de sub oraș era bogat în petrol. N-au stat prea mult la înghesuiala și, profitând de faptul că paznicul de la ușa lor o luase la sănătoasa de frica indienilor, au evadat cu ușurință și repede s-au făcut nevăzuți.

Intr-o zi Mirciulică împreună cu acolitul său Ilarion Ciobanu și negrul Bob, care era de acum sclavul lor și-i urma ca un câine credincios, s-au întâlnit cu Jean Constantin, care era popă ortodox și predica așa frumos la înmormântările la care chiar el îl ucisese pe răposat, și-au jucat împreună table. Jean Constantin era mare maestru la table, căci știa de minune să joace cu zaruri măsluite și dădea mereu șase-șase poartă-n casă, așa că Mirciulică l-a pierdut repede pe Bob, bașca și toată agoniseala lor de la popa prostu’.

Impresionat de talentele popești ale lui Jean Constantin, Mirciulică și-a luat supranumele de „Diaconu” și toată ziulica se antrena cu pistolul la țintă, ca să ajungă și el un diacon adevărat.

După Revoluție, Mircică, care acuma își zicea cu mândrie Diaconu,s-a întors în țară și s-a apucat de filantropii, spunând la toată lumea că „mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”, căci intenționa să se vâre în politică, deoarece mirosise el unde e rost de bani. A intrat în partidul conservatorilor tradiționaliști și liber-schimbiști, unde împreună cu Dem Radăulescu făcea echipă de farfurizi și brânzovenești la numărarea voturilor chiar înainte de votare.

De votat, Mirciulică Diaconu l-a votat mereu pe Agamiță Dandancache, care era preferatul poporului. Acuma Mircică a hotărât c-a venit și vremea lui, că i se cuvine să fie și el un Dandanche și și-a depus candidatura la președinție, spunând că s-a săturat de toți gagamiții din politica dâmbovițeană și c-a venit vremea ca țara să aibă în sfârșit și-un gogoman ! Pardon, un actor.

Nu știu pe ce mizează stimabilul Mirciulică și ce succes va avea, însă nu pot să nu închei cu celebra zicală farfuridio-brânzovenească: „Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, da’ s-o știm și noi !”.

Alex Hatta