CUM SĂ DEVII OBSEDAT – Ghid practic de psihologie aplicată

Am cunoscut în București un individ obsedat de ideea că este urmărit. Intrasem într-un fast food și, cu tava încărcată de farfurii, căutam un loc la o masă. In fundul sălii am descoperit un consumator care ședea singur. M-am apropiat:

— Imi permiteți să iau loc la masa dumneavoastră ?

Individul și-a ridicat ochii din farfurie și m-a măsurat îndelung. Simțeam că mă frige. Supa. Imi făcu semn din cap. Am avut certa impresie că nu e deloc încântat de vecinătatea mea.

— Ești de la DNA ?

Incepusem să mestec, așa că am dat din cap în semn că nu.

— De la SRI ?

Același semn.

— De la ANAF ?

Nu, nu eram nici de la ANAF.

I-am explicat, printre înghițituri, că eram din Ardeal și venisem anume să văd cum trăiesc bucureștenii. Nu părea pe deplin convins. Totuși își dădu drumul la limbă.

— Domnule, aici nu te lasă nici masa s-o iei în liniște ! Inchipuiește-ți că anul trecut am făcut pușcărie numai pentru că aveam un Logan exact același tip și aceeași culoare cu acela care-l călcase pe un tip de la Procuratură… Din fericire, după o lună s-au lămurit că mai există în România o mașina la fel ca a mea. După ce-am ieșit din pușcărie, proprietarul casei unde locuiesc cu chirie a cerut să fiu pus sub observație pentru că era convins că învârtesc afaceri cu droguri. M-au chemat de câteva ori la DIICOT, apoi s-au plictisit și mi-au dat drumul. Dar mi-au atras atenția să rămân clean.

Și am rămas curat, dar – după un timp -, am văzut că se ține un tip după mine. Intr-o zi m-am înfuriat și l-am luat de guler. Era de la Moravuri. Mi-a arătat o fotografie: un proxenet, un tip tuciuriu cu mustață mare, neagră…

Cel din fața mea era roșcovan, cu pistrui și o chelie avansată.

— Ești țăcănit ? Ăsta seamănă cu mine ?

Ce-are-a-face, mi-a zis. Puteai să-ți pui mustață falsă și să te dai pe obraz cu vax. S-au mai văzut cazuri. Dar m-a lăsat în pace. In alta zi eram la hypermarket, când m-am simțit bătut pe umăr. Era un băiat bine clădit. Să-ți văd pantofii, mi-a zis. Dar ce-ai cu ei ? am întrebat. Se fură de la un timp pantofi la noi. Era detectivul magazinului. I-am arătat pantofii. S-a dus fără măcar să-și ceară scuze. Lepra.

Săptămâna trecută, tocmai coboram din metrou când doi haidamaci s-au aruncat asupra mea și mi-au pus cătușele. Ține-ți pliscul, dacă nu vrei să te tăbăcim ! mi-au strigat și m-au scos din stație, după care m-au aruncat într-o dubă. Abia la poliție am aflat că fusesem identificat la o manifestație #rezist. Când au văzut că singura mea legătura cu numita organizație e rezistența de boiler pe care tocmai o cumpărasem din piață, m-au lăsat să plec.

Așa că vezi, frățioare, sunt om pățit…

hqdefault

Nu știam dacă trebuie să zâmbesc amuzat de încurcăturile comeseanului meu sau, mai curând, să afișez o mina gravă ca să-i câștig simpatia și încrederea. Tocmai atacasem salata orientală când am simțit că cineva mă bate pe umăr. Am ridicat privirea. Lângă mine răsărise un tip sportiv îmbrăcat cu o scurtă neagră.

— Am să vă rog, după ce terminați salata, să veniți puțin cu mine…

Intr-un elan reflex, eram gata să-l întreb cine e și ce vrea, dar am zărit sub jacheta desfăcută, prinse la centură, o pereche de cătușe nichelate, de care băieții ăștia nu se despart niciodată. Am dat din cap, mi-am terminat salata, mi-am salutat vecinul de masă urându-i mai mult noroc în viitor, și am luat-o spre ieșire unde, într-adevăr, mă aștepta sportivul.

— Nu e nevoie să-mi puneți niciun fel de întrebări. Veți primi toate informațiile chiar aici, după colț…

După colț era postul de poliție. Acolo, agentul de serviciu îmi spuse fără agresivitate:

— Să nu faceți niciun fel de declarații până nu va fi de față avocatul dvs.

I-am mulțumit pentru sfat. Am fost introdus la ofițerul de serviciu. După ce i-am arătat actul de identitate, după ce s-a informat la hotelul unde locuiam și după ce-a mai dat un telefon unde i s-a confirmat identitatea mea, mi-a restituit actele și mi-a spus plin de bunăvoință:

— Puteți pleca și… sejur plăcut !

— Mulțumesc. Și totuși, poate aveți amabilitatea să-mi spuneți de ce m-ați reținut ?

— Cum, n-ați înțeles ? Agentul nostru v-a văzut luând masa cu un individ pus sub urmărire.

Adaptare după Eduard Jurist, Obsesia

Ghidul autostopistului nocturn

Fiecare dintre noi am mers măcar o dată cu o mașină de ocazie. Ai făcut semn, a oprit, te-a luat și apoi ați plecat; nu știai cine e persoana de la volan, însă graba, zgârcenia sau sărăcia te-au făcut să accepți riscul de a călători cu oricine.

Acuma, dacă ești un tip de peste 1,80 m înălțime și-ai fost bodyguard s-ar putea să nu-ți pese prea mult de ăla care ține volanul. Cu totul altfel stau însă lucrurile cu o biată fetiță neajutorată care s-a urcat într-o mașină de ocazie… Dar despre acest caz particular prefer să nu mă pronunț, îi las pe specialiștii în psihologia călătoriei cu mașini de ocazie să-și dea cu părerea. Eu am să vă povestesc o experiență personală care poate fi instructivă pentru cei care folosesc mijloace de transport ocazionale.

Intr-o vreme călătoream mult cu rucsacul în spate pe toate coclaurile. Umblam singur cu cortul prin munți, trăind solitar cu săptămânile în mijlocul naturii sălbatice. Nu cred că există o fericire mai mare pentru un iubitor de natură decât sa fie liber în mijlocul ei. Dar nu despre frumusețile naturii vreau eu să vă vorbesc aici.

Chestia e că am ajuns într-o seara din peregrinările mele de vagabond montan tocmai în Sibiu. O mașină de ocazie mă lăsase tocmai în centrul orașului. Mi-am spus că e o ocazie numa’ bună să vizitez oleacă orașul, asa c-am mai pierdut câteva ore admirând splendidele clădiri ale bătrânului oraș. Apoi am început să caut gara…

Nu e treaba mai grea, sau nu era – căci nu mai știu care e situația în prezent -, decât să-i întrebi pe sibieni unde e gara… Am realizat într-un final de ce le era rușine sibienilor să-mi indice gara și mă trimiteau toți la dracu-n praznic; aspectul ei jalnic.

N-aveam tren spre Arad sau Timișoara până dimineața, așa că m-am dus din nou la ocazie, cu slabe speranțe de a prinde ceva, căci se făcuse deja întuneric. Vreo trei ore am așteptat degeaba, cum mă așteptam. Mă resemnasem deja că trebuie să aștept până dimineață, deși eram teribil de obosit și picam de somn…

Și iată că oprește un camion. Miracol ! mi-am spus. Camionul avea oleacă de viteză, așa c-a oprit cu o frână bruscă care l-a făcut să patineze câțiva metri. S-a deschis ușa și un cap urla la mine:

.- Bă, de unde vii tu la ora asta ?

Eu alerg spre cabină, spunându-i repede:

.- De la nuntă, șefule ! Ia-mă repede, nene, că mă urmăresc nuntașii…

M-am făcut comod pe scaunul din dreapta și câteva minute n-a spus nimeni nimic. Credeam c-o să mă pot odihni în liniște până la Deva, unde mergea șoferul, însă se vede treaba că tipului îi ardea de conversație.

.- Și zici că vii de la nuntă, ai ?

Vocea lui mă trezi din dulcea toropeală care mă cuprinsese în interiorul cald și comod.

.- De la nuntă, șefule. Da’ mână, că-s pe urmele mele nuntașii…

.- Da’ ce s-a întâmplat ? Te pomenești că tu ești mirele și-ai fugit cu banii, mi-a spus el râzând.

.- Ei, aș ! Am vrut să furăm mireasa pentru câte o ladă de bere de căciulă și a ieșit mare scandal. Pe muzicanți i-au bătut groaznic și le-au spart instrumentele… Abia au scăpat cu fuga. Mirele e în spital, iar mireasa a fugit cu nașu’…

Tipul a înțeles că fac mișto de el, că cineva îmbrăcat în trening și cu un rucsac după el numa’ de la nuntă nu venea… Așa c-a tăcut o vreme. Apoi a început să mă chestioneze despre mine: de unde sunt, unde mă duc etc. Am discutat așa preț de vreun ceas tot felul de lucruri, el avid de conversație și eu pe jumătate adormit. Nu știu cum a venit vorba la un moment dat despre religie și București, da’ i-am spus că înainte de nuntă fusesem în București.

.- Și ce făceai în București ? m-a întrebat neîncrezător.

.- Am fost să văd Casa Poporului. Cum sunt un homeless, m-am gândit c-aș avea și eu loc acolo, dacă tot zice că-i a poporului. Da’ ăia nu m-au lăsat să intru, că ziceau că musai trebuie să intru într-un partid înainte și numa’ după aia pot să mă cazez acolo… Io mi-am zis că nu face să mă compromit cu politica, mai bine stau mai departe în boscheți, așa c-am plecat la nuntă și i-am lăsat în plata Domnului.

Șoferul se uita la mine fără să zâmbească și cu o mutră de parcă ar fi vrut să mă sfâșie.

.- Mă, tu ai draci în tine ? m-a întrebat scrâșnind din dinți.

Il privesc puțin mirat și-i spun:

.- Puțini, șefule. Că nici dracii nu trag la omu’ sărac… De aceea am trecut și pe la Patriarhie să-l rog pe Preafericitul Daniel sa-mi mai dea și mie câțiva, că mă prăpădesc cu așa puțini drăcușori…

Cred că șoferul avea mai mulți draci ca mine, c-a oprit iarăși brusc și s-a răstit la mine:

.- Afară ! Dă-te jos și du-te dracului, măgarule !

Mi-am luat calabalâcul și-am coborât în noaptea neagră și rece. Mă întrebam ce dracu’ l-a supărat pe idiotul ăla de șofer, da’ n-am reușit să înțeleg atunci. Credeam c-o fi fost vreun fanatic religios…

Când am ajuns acasă din călătoriile mele, m-am dus într-o seară pe jos până în oraș. Locuiesc într-o suburbie la vreo șapte kilometri de Arad și fac mereu drumul ăsta pe jos pentru a-mi menține forma sportivă. Se făcuse deja întuneric și o mașină de ocazie a oprit în dreptul meu. Șoferul m-a întrebat:

.- Mă, de unde vii tu la ora asta ?

In momentul acela am înțeles cine fusese șoferul camionului și, mai ales, pentru ce firmă făcea el transporturi nocturne.

Alex Hatta