MAREA ABUREALĂ – Mrejele caracatiței

Imensa caracatiță mă privea cu ochii ei reci și nemiloși; apoi un tentacul m-a biciuit peste mâna stângă, iar ventuzele mi-au pătruns în carne ca niște ace de la seringile unor doctori nebuni. Am dat să smulg tentaculul, când alt braț infernal – venit parcă din menajeria iadului – m-a prins de cealaltă mână. Un altul, asemeni unui șarpe al tenebrelor, mi-a prins trunchiul ca într-o menghină satanică a unui inchizitor crud și nemilos. Mii de ace infinitezimale îmi pătrundeau corpul și-l aspirau încet în masa aceea gelatinoasă ce mă privea așa cum păianjenul își privește musca prinsă în plasa sa.

Mă zbăteam neputincios în timp ce tentaculele se strângeau tot mai tare. Un alt braț se pregătea să-mi prindă gâtul… In acel moment, nu știu prin ce minune, am reușit să-mi eliberez brațul drept și să apuc în palmă capul caracatiței. Am început să-l strâng. Strângeam… strângeam… Brusc, caracatița a împroșcat cu cerneala ei albăstruie, asemeni gazetarilor de doua parale ce împroașcă cu rahatul peniței lor în ventilator. Lichidul întunecat m-a orbit și mi-a paralizat mișcările pentru o clipa, timp suficient ca infernala creatura să se desprindă și să dispară.

Alarma a sunat și m-a trezit din coșmarul nopții. Mi-a trebuit un timp să-mi revin la realitate, apoi am apăsat butonul de oprire. Acum muzica radioului răsuna strident în clar-obscurul camerei și-mi pătrundea în urechi asemeni ventuzelor caracatiței. Apoi un crainic prezenta știrile dimineții, informându-ne detaliat despre ce-a mai făcut criminalul în serie: câte fete a mai răpit, pe câte le-a ars în butoi, pe unde i-a mai purtat pe anchetatori și ce-au mai găsit aceștia în casa groazei.

M-a cuprins o lehamite de rău augur pentru începutul unei zile în care aveam atâta treabă și care se anunța deja să fie teribil de caniculară. Am oprit radioul, apoi am stat o vreme să ascult liniștea dimineții. Intr-un târziu m-am sculat fără chef și m-am dus să fac un duș, apoi am plecat la alimentară să-mi fac aprovizionarea. Am ajuns cu vreo zece minute înainte de deschidere, așa că am așteptat pe terasa din fața ei, un loc umbrit și înconjurat de un gard viu unde mă odihnesc deseori la o bere rece. M-am așezat lângă două băbuțe care așteptau și ele să se dezăvorască porțile la cornul abundenței. Bineînțeles, băbuțele discutau despre criminalul în serie.

.- Ai văzut, maică, spunea una dintre ele, că le înhăța și, după ce le bătea și viola, pe unele din ele le ducea în Italia la produs. Dacă erau curve nu le omora…

.- Pe alea care nu voiau să meargă de bunăvoie le omora, pe alea care erau curve le vindea la traficanți, îi ținu isonul cealaltă. Om fără Dumnezeu, maică !

M-am ridicat nepoliticos de la masă și m-am dus să mă plimb o vreme. M-am întors pe când numa’ bine era deschis, ca să evit să mai ascult pălăvrăgeala babelor. Mi-am umplut coșul cu bunătăți, apoi am ajuns la vânzătoare să plătesc.

.- Ați văzut, domnu’ Hatta, ce făcea criminalul în Italia ? m-a întrebat ea în timp ce verifica cu laserul codul de bare al produselor.

.- Desigur, i-am răspuns afirmativ pentru a evita să-mi povestească toate cele ce le făcuse criminalul în Italia.

Apoi am plecat liniștit acasă, lăsând-o să sporovăiască în voia ei cu babele. După micul dejun m-am așezat la calculator să scriu articolul de față. Cel mai bine lucrez în liniștea dimineții sau în răcoarea nopții. Pe la amiază m-a întrerupt din treabă poștărița. Mi-a adus niște facturi și o scrisoare recomandată.

.- Da’ și fetele alea, ce minte la ele… mi-a spus ea indignată. Să se urce în mașina de ocazie a criminalului…

.- Da, ce minte… i-am spus expeditiv. Apoi am închis ușa și-am lăsat-o să se perpelească mai departe cu criminalul ei.

Mi-a cam pierit cheful de muncă pe ziua aia, nu atât de la valoarea facturilor, da’ mă săturasem până peste cap de povestea asta cu criminalul în serie. Așa că m-am dus pe faleza Mureșului să mă plimb și să înot în apele tulburi ale bătrânului râu. Este la capătul falezei o pădurice și o plajă întinsă unde vin mereu vara să înot și să stau întins la plajă. Mi-a prins bine baia și m-a răcorit de dogoarea unei zile îngrozitoare. M-am oprit apoi la o terasă pustie din apropiere să beau o bere și să mă odihnesc. Mi-am pus la căști o muzică de pe Youtube și priveam un meci de fotbal la imensa plasmă ce acoperea aproape întregul perete din fața mea.

Tocmai mă pregăteam să mai iau o bere, căci pe prima o băusem mai mult de sete, iar pe aceasta voiam s-o savurez în liniște în timp ce Messi mai făcea un dribling încântător pe plasmă, când o tipă brunețică cu forme voluptoase, acoperite mai mult de formă de o rochiță strânsă bine pe trupul ei de lebădă, s-a așezat la masa mea. In timp ce eu mă rușinam că-l trădasem pe Messi pentru încântătoarea apariție ce se voia agățată, tipa scoate o țigară pe care și-o aprinde cu gesturi stilizate, apoi scoate un telefon și o carte de vizită pe care le pune pe masă lângă ea.

Gestul tipei m-a făcut să-mi amintesc brusc de Alexandra… Adio, Messi ! Mă ridic nepoliticos de la masă și, fără să-i spun un cuvânt, plec direct spre Mureș. Ma opresc din nou la pădurice și mă arunc în apa călduță și blândă.

Pluteam liniștit pe apa calmă ce ma împresura din toate părțile. Ma cufund apoi stând câteva secunde sub apa tulbure prin care nu se poate vedea nimic, așa cum nu se poate vedea nimic prin cerneala caracatiței. Am ieșit din apă și m-am întins la umbră pe plajă, într-un loc unde iarba îmi ținea loc de pătură. Păsărelele cântau liniștite pe rămurelele din păduricea binecuvântată dintre betoanele orașului, iar în depărtare un pescar tocmai făcuse o captură.

In sfârșit, scăpasem de caracatiță.

Reclame

Arta prinderii criminalului în serie

Meseria de polițist nu e ca oricare alta, căci pe lângă dibăcia și măestria necesară oricărei meserii, ea implică și un anumit grad înalt de artă, de șmecherie profesională pe care doar marii artiști o posedă. Astfel, polițistul trebuie să fie un bun actor, căci de multe ori el e nevoit să știe a juca teatru pentru a-l prinde pe infractor. De asemenea polițistul musai să fie și un diplomat desăvârșit, căci nu trebuie să-l lase pe infractor să-i ghicească intențiile, lucru ce l-ar face ușor scăpat.

Insă perfecțiunea artei meseriei de polițist este reprezentată, de departe, de prinderea criminalilor în serie. Aici munca polițistului se ridică la nivelul artistului, egalând muzicianul, pictorul ori artistul plastic; ba, de multe ori, am putea spune ca-i și întrece.

Dar, să lăsăm divagațiile pe tema artei și să ilustram arta polițienească cu un exemplu concret.

*

In miez de noapte, o casă cam dărăpănată și cu aspect sumbru este înconjurată de o mulțime de polițiști. Au indicii temeinice că în ea s-ar ascunde un temut criminal în serie. Polițiștii sunt toți cu armele pregătite să tragă la cea mai mică mișcare, doar doi dintre ei stau pe bordura din fața casei. Ei sunt șefii operațiunii de prindere a monstruosului criminal în serie și discută despre mersul operațiunii:

Chestorul Vasilică: Câte ceasuri să fie, comisare ?

Comisarul Vasilică: Douăsprezece trecute… Uf, ce zăpușeală ! Și tânțarii ăștia… pișcă ca dracu’ !… Și când te gândești cât mai avem de așteptat până la șase dimineața, ora la care avem voie de la procuror sa-l înhățăm pe criminalul în serie…

Chestorul Vasilică: Ei, ce să-i faci !… Legea e lege, nu-i tocmeală…

Comisarul Vasilică: Așa e, dom’ chestor. Da’ nu mai scapă, că nu mai are pe unde fugi… L-am înconjurat.

La balconul casei groazei iese criminalul în serie. E în pijama și fumează o țigară.

Chestorul Vasilică: Uite-l pe criminal ! Fumează !… Criminale, ce faci ? Nu te-ai culcat ? Să știi că la ora șase avem mandat să te ridicăm…

Criminalul în serie: Dacă nu mi-e somn… Și apoi nu pot să dorm când știu că domniile voastre stați toți treji la ușa mea…

Comisarul Vasilică: Criminale, criminale !… Mai și fumezi ? Iți arde de mahoarcă, nu știi că tutunul dăunează grav sănătății ? Dacă faci o boală cardiovasculară, un cancer la plămâni ori mai știu eu ce și mori până dimineață ? Noi pe cine mai prindem ?

Criminalul în serie: Da’ ce, e treaba mea ?… Ce să fac, am trac când știu că ați venit să mă săltați…

Chestorul Vasilică: Criminale, criminale !… Fă-te, mă. băiat cuminte, c-ai să vezi tu papară !

Criminalul în serie: Acuma pe mine vă rog să mă scuzați, mă duc înăuntru că mai am un pic de treabă. Și așa nu pot dormi…

Criminalul intră în casă. Peste câteva momente se aud țipete sfâșietoare și bufnituri groaznice. Apoi o tăcere de mormânt.

Chestorul Vasilică: Ce-a fost asta ?

Comisarul Vasilică: Te pomenești c-a mai făcut o crimă !… Nenorocitul !

Chestorul Vasilică: Ei, fir-ai tu a dracu’ ! Păi, nu vine odată ora șase, că te ia mama dracu’ !

Noaptea se scurge în liniște. Din casă nu s-au mai auzit zgomote suspecte, iar cei doi polițiști au tras un pui de somn până la ora cinci, când au pus să fie treziți. Imediat ce bravii polițiști sunt pe poziții, gata la datorie, ușa de la casa groazei se deschide și apare criminalul în serie.

Chestorul Vasilică: Hei, unde pleci ?

Criminalul în serie: Mă duc să-mi iau țigări…

Comisarul Vasilică: Păi, nu știi că la ora șase trebuie să te arestăm ? Să te pună dracu’ să nu fii la apel la ora stabilită, că te ia mama dracu’ !

Alex Hatta