O petrecere ciudată

De data asta era rândul meu. Se instaurase un fel de obicei ca duminicile să le petrecem impreună toți colegii. Cei mai mulți erau căsătoriți și, prin natura specialității, soțiile lucrau și ele aici. Tratația nu juca niciun rol, important era să fim impreună și să ne simțim bine.

Și eu și nevastă-mea eram convinși că petrecerea pe care o dădeam noi va avea cel puțin același succes ca ultima la care luasem parte, la soții Istrătescu. La cinci fix se făcu auzită soneria și nici nu ne-am mirat că la ușă erau practic toți. Făcuseră ce făcuseră și ajunseseră punctuali. Cum intrară în casă, veselia se dezlănțui fără nicio opreliște. Mai întâi dansul. Aici se evidențiau imediat soții Pascali care aveau stil și dansau cu atâta dezinvoltură că nevastă-mea le eliberă în grabă masa și cei doi, dintr-un salt, se urcară pe masă în modul cel mai firesc.

Noi ceilalți dansam în jur, dar nu ne puteam reține admirația pentru prietenii noștri, dansatori fără egal. Ca să nu rămână mai prejos, Puiu Mardare se urca pe dulap unde făcu podul, reușind să atingă tavanul cu picioarele. Am râs cu toții de năzdrăvănia lui Puiu care, de acolo de sus, ne cerea să-i aruncăm un măr ca să-l prindă cu gura.

După o primă repriză de dans, când parcă simțeam nevoia să ne mai și odihnim, ne-am așezat în jurul mesei și Țuchi – așa îi spuneam noi, da de fapt îl cheama Țuculeanu – ne arătă niște scamatorii cu cărțile care ne-au distrat grozav: găsea asul de pică indiferent în ce grupă de cărți îl ascundeai. Tot nu reușeam să-i prindem trucul și eram convins că, de fapt, vedea prin oglindă ce face fiecare cu cartea aleasă.

Înfierbântați de antrenul și buna dispoziție care pusese stăpânire pe tot grupul, numai ce-i vedem pe soții Trandafir că ne deschid bufetul de vase și înșfacă toată stiva de farfurii gata, gata să le scape și să le facă țăndări. Îmi simțeam inima ca un purice, mai ales că era darul meu adus nevesti-mii la aniversarea zilei noastre de nuntă.

— Lasă, dragă, zâmbi nevastă-mea, ai să vezi că n-o să se întâmple nimic.

party1

Mă uitam cu grijă cum cei doi Trandafir își aruncau unul celuilalt farfuriile care zburau razant cu lampa și așteptam să văd ce se va sparge mai întâi, o farfurie sau lampa. Dar de întâmplat nu s-a întâmplat nimic. Așa că i-am aplaudat văzând de câtă îndemânare dădeau dovadă… Între timp, Cipi – de fapt îl cheamă Ciprian Dorobăț – făcuse prăpăd pe măsuța de toaletă a nevesti-mi și-și vopsise fața în toate culorile. Încerca să ne convingă că, având o față atât de comică, orice glumă spusă, oricât de veche, te face să mori de râs. Și, recunosc, Cipi avea haz, iar noi râdeam ca niște copii.

După-amiaza se scurgea în modul cel mai plăcut, fiecare simțindu-se ca acasă. Johnny Stegaru îmi înghiți, în glumă, vreo șase cuțite, ba chiar și câteva furculițe. Soții Veleanu se prefacură că se ceartă și începură să-și arunce unul celuilalt copilul – o puștoaică foc de deșteaptă, de vreo opt anișori – prinzând-o fără nicio dificultate. Cred că se făcuse destul de târziu când am auzit bătai puternice în ușă. Am tresărit. De ce bătea, doar aveam sonerie ?! Poate erau vecinii supărati de gălăgia din apartamentul nostru. M-am dus să deschid și, am înlemnit ! În fața apartamentului era un elefant. Da, un elefant în mărime naturală.

— Aoleo ! am auzit în spatele meu glasul lui Vasile. E Rașid ! Așa îmi face de fiecare dată. Dacă nu vin să-i aduc mâncarea de seară, îmi ia urma și mă găsește negreșit !

Și-a luat repede „la revedere” și a plecat cu elefantul de teamă ca pachidermul să nu insiste să intre în apartament.

A fost o după-amiază foarte placută. Mă simțeam foarte bine printre noii mei colegi. Da, am uitat să vă spun că fusesem angajat de curând secretar literar la circ.

… Cred că era trecut de miezul nopții când am fost trezit brusc din somn de strigătul de groază al nevesti-mii. Am sărit speriat:

— Ce e ? Ce s-a întâmplat ?

Soția mea stătea în vârful patului, cu ochii mari deschiși, și-mi arăta ceva în colțul camerei, luminat de felinarul din dreptul ferestrei.

Am căscat somnoros. Nu era nimic. Soții Melinte își uitaseră pytonul.

Eduard Jurist, Petrecerea

DIRECTORUL CIRCULUI – Fabulă modernă

Directorul circului își lua micul dejun de dimineață. De dimineață, pentru că obișnuia să ia „micul dejun” și la prânz și seara pentru a se menține în formă.

În timp ce își sorbea din cafeaua fără zahăr, citea distrat ziarul căutând să descopere ce lucruri se mai petrecuseră în lumea circului.

Ușa se deschise și secretara îl anunță că un solicitant dorește să-i vorbească. Directorul nu-și ridică ochii de pe ziar, semn că auzise cele spuse de secretară. După un vechi obicei, se cufundă chiar mai adânc în ziar pentru a-și termina în tihnă lectura. (Nu putea să sufere să fie întrerupt la jumătatea frazei, indiferent dacă o rostea sau dacă o citea.)

— Vă rog să mă iertați, începu noul venit. Mi s-a spus că angajați artiști…

De dincolo de ziar se produse o mișcare slabă ca o ridicare din umeri.

— Eu am mai lucrat în circuri, am avut totdeauna succes…

De după ziar, directorul duse ceașca la buze și sorbi zgomotos.

— Totdeauna partenerii mei au fost mulțumiți de mine. Știu să merg în echilibru pe sârmă…

„Hmmm” se auzi de dincolo de ziar.

— Pot să merg și călare…

Directorul desfăcu larg ziarul întrucât găsise urmarea articolului care-l interesa.

— Dacă vreți, fac și numărul cu săritul prin cercul de foc !

În spatele ziarului nu se înregistra nici o reacție…

— Vă rog foarte mult, spuse solicitantul cu o voce umilă. Trebuie să mă angajați…, n-am mai mâncat de o săptămână.

— Banalități, banalități. Tot ce declari dumneata le fac aici la mine leii, tigrii și panterele, spuse directorul strângând ziarul cu zgomot.

Abia atunci văzu că cel care ședea în fața lui, în fotoliul de piele, era un uriaș leu african.

— Îmi pare nespus de rău, spuse leul într-o română impecabilă, în cazul acesta nu-mi rămâne decât un singur lucru…

Și leul îl înghiți pe directorul circului. Apoi scrise o carte în care explica publicului că arta adevărată nu se poate face cu stomacul gol.

adaptare după Eduard Jurist, Fabulă

MOMENTUL HIPERBOLIC – Circul DIICOT face spectacol de senzație la Caracal

Lume ! Lume ! Circul DIICOT vă prezintă în direct și-n reluare de câte ori vreți și nu vreți spectacolul de înaltă clasa circărească „Căruța DIICOT se răstoarnă la Caracal”. Nume mari din procuratură, poliție, jandarmerie, medici și familiile victimelor monstrului din Caracal vor performa extraordinar în fața casei familiei Melencu.

Iată ! Procurorul de caz face o scamatorie cu un mandat de aducere, pe care-l arată publicului numeros strâns ca la urs în fata scenei improvizate; apoi îl face să dispară, ascunzându-l în pălăria unui judecător. Mama Luizei Melencu leșină de emoție, căci nu mai văzuse în viața ei așa scamatorie procurorească, iar bunicul Luizei vrea să-și dea foc de bucurie c-a putut vedea un așa grozav truc.

Organele de ordine fac cu greu față mulțimii entuziaste care vrea să năvălească pe scenă să-l felicite pe procuror. Câțiva jandarmi sunt nevoiți să folosească bastoanele din dotare și să pulverizeze cu spray lacrimogen pentru câini pentru a potoli entuziasmul mulțimii. Publicul aplaudă în delir.

În scenă intră câțiva clovni din conducerea DIICOT care încearcă s-o răpească pe mama Luizei, ca s-o dreseze la București cu niște prelevări de ADN, însă aceasta începe să urle ca din gură de șarpe, stricând bunătate de spectacol. Bunicul Luizei își toarnă iarăși benzină pe cap și amenință că-și dă foc.

Mulțimea asistă cu sufletul la gură la teribila scenă. Jandarmii execută un frumos dans tradițional al focului în jurul bunicului, dans cu puternice influențe din cultura amerindienilor care dansează în jurul focului și a canibalilor care dansează sălbatic în jurul cazanului cu ciorbă de om.

La finalul numărului, bunicul este condus în culise, spălat și îmbrăcat în haine curate și uscate. Mai mulți medici, în frunte cu șeful serviciului pentru situații de urgentă, Raed Arafat, îi iau bunicului tensiunea. Apoi i-o dau înapoi și toată lumea răsuflă ușurată.

Lume ! Lume ! Și acum, momentul culminant al spectacolului ! Tarrrram ! Tarrrram ! Bum ! Bum ! Bum ! Tobele bat anunțând intrarea în scenă a char însuși procurorului-șef DIICOT, Felix Bănilă. Este îmbrăcat într-un frumos costum de clovn, colorat în toate culorile curcubeului. El prezintă senzaționalul număr cu butoiul lui Dincă. Este ajutat de cele doua asistente ale sale, clovnițele de renume mondial Hosu și Schmit-Hăineală, care sunt responsabile cu punerea lemnelor pe foc sub butoi.

Clovnul Bănilă o ia pe mama Luizei și o vâră în butoi, demonstrând publicului că monstrul Dincă chiar a putut să le ardă pe cele două victime ale sale în respectivul butoi. Publicul strâns în fața scenei de la casei familiei Melencu aplaudă frenetic acest număr nemaipomenit de magie al clovnului procuror-șef, așa cum probabil aplaudă și milioanele de telespectatori care urmăresc în direct spectacolul de circ al DIICOT-ului.

La finalul spectacolului, tot circul DIICOT, jandarmii, medicii se urca în căruța circului și pleacă în aclamațiile publicului spre București. Urale, chiote de bucurie, muzică.

Alex Hatta

PACTUL LUI PLEȘOIANU – 21 de puncte fără un pic și ceva

Într-o postare pe Facebook lungă cât o zi de post și plicticoasă ca programul de guvernare al PSD-ului, onorabilul și stimabilul puicușor și neicușor al stângii dizidente din PSD, Liviu Pleșoianu, propune un pact, zis pentru România, partidelor politice și candidaților la alegerile prezidențiale din noiembrie.

Cu o emfază de Rică Venturiano după o noapte la Iunion și fugărit de dulăii lui Moș Titircă Inimă Rea Viorica Dăncilă, Liviu Pleșoianu ne trimite noul său op din „insula sa de autenticitate într-un ocean de ipocrizie electorală” – după cum s-a exprimat chiar domnia sa -, în care propune pactul său în 21 de puncte, cele mai multe dintre acestea fiind… „fără”.

La primul punct, „fără”. Fără slugi în funcții publice. Cum așa, stimabile ? Adică să nu mai aibă politicienii slugi ? Ori grupurile de interese economice și politice transfrontaliere să nu-i mai aibă slugi pe politicienii români ? Ehe ! Noi am fost învățați încă de la Mihai Bravul și Traian și Decebal că musai să avem un sufragiu universale, care să stea numa’ poporul la masă, că el e stăpân și nu ciocoii multinaționalelor care vor să mănânce poporul și lefurile lui cu lingura, că de aia rabdă poporul de foame și și-a luat lumea în cap spre țări străine…

La punctul doi, tot „fără”. Fără vânzători de țară în funcții publice. Carevasăzică dacă nu ocupi o funcție publică poți să vinzi  la liber țara, că nu-ți face nenea Pleșoianu nimica…

La punctul trei, ați ghicit, iarăși „fără”. Fără guvernatori de colonie. Ei, asta-i bună ! Și ce-o să facă atunci ambasadorul SUA la București ? O să-și plimbe toată ziulica cățelul prin parc și-o să dea afara muștele din Cișmigiu ?

La „fără” de la punctul patru, amploiatul Rica Venturiano Pleșoianu vrea fără… acoperiți în politică, justiție și presă. Păi, bine, nene Rică, atunci serviciile secrete românești își pot trage obloanele la firmă și să se ducă la culcare…

Sărim peste următorii „fără”, fiind de mai puțină importanță, și ajungem la punctul 13… Ghinion ! Aici onorabilul puicușor Rică Venturiano Pleșoianu se transformă subit, dându-se de trei ori peste cap ca zmeul din povești, și devine Marius Chicos Rostogan – celebrul pedagog caragialian -, propunându-ne o „școală nouă”. Cică o școală a omului, nu una de roboți. Parcă-l văd pe noul pedagog Pleșoianu Rostogan aducându-i înapoi pe profesorii plecați în Spania la cules de căpșuni ca să înlocuiască femeile de serviciu care predau acum în locul lor la catedră.

Și cu ce-o să-i momească pe profesorii căpșunari pedagogul Chicoș Pleșoianu ? Cu pactul său în 21 de puncte ? Pactele nu țin de foame. Nu serviți o căpșună, stimabile Marius Chicoș Rostogan Liviu Pleșoianu ?

La punctul 18 Rică Ninja Pleșoianu vrea siguranță în școli și pe stradă. Soluția domniei sale constă în introducerea unei materii noi de studiu, Autoprotecția, cu ajutorul căreia elevii să învețe să se apere singuri de răpitori, violatori și criminali în serie, că oricum poliția are altă treabă, fiind ocupată până peste cap să prindă contrabandistele de pătrunjel din piață, să numere șpăgile fără număr și să protejeze clanurile interlope.

Astfel, fiecare elev va învăța arte marțiale, trânta tradițională, ciomăgeala minerească, datul la gioale și bătăile de stradă de la maeștri infractori eliberați prin amnistie generală din pușcării. Să te ții atunci, cu noua generație expertă în bătaie, ordine și liniște publică…

La ultimul punct din celebrul său pact, cel de-al douăzeci și unulea, neicușorul și puicușorul Rică Ninja Chicoș Pleșoianu vrea „conștientizarea și promovarea identității românești”. Onorabilul nu are amabilitatea să ne lumineze și cum va face acest lucru, da’ se arată indignat că Uniunea Europeană ne transformă pe toți în clone, ștergându-ne treptat identitatea națională… Păi, stimabile, cum au votat românii la recentele alegeri europarlamentare ? Dacă românul ține morțiș să fie clona Bruxellului, cine ești d-ta să-i spui poporului că greșește ? Vreun alt Nero care să vrea alt popor, căci acesta e nedemn de ilustra ta persoană ?

În final, după ce mi-am pierdut ca prostul timpul să citesc delirul asta, adică pactul onorabilului neicușor Rică Ninja Mario Chicoș Pleșoianu, l-aș invita politicos pe stimabilul autor să candideze la Circul Globus. Sunt sigur că toți clovnii, maimuțele și focile îl vor alege președintele lor într-o veselie, bucuroși că neicușorul Rică Ninja Chicoș Pleșoianu i-a binecuvântat cu un așa pact.

Alex Hatta