MOMENTUL HIPERBOLIC – Cum Mandolinix, Câțix și Grindix au cucerit legiunile comisiilor parlamentare pesediste

Zdrobitoare victorie în comisiile parlamentare a miniștrilor propuși de Mandolinix, premierul desemnat.

N-a fost însă deloc ușor, căci legiunile parlamentarilor cârcotași pesediști abia așteptau să-i ia în tăbârcă pe candidați. Cea mai grea bătălie au purtat-o însă Câțix și Grindix care, însoțiți și ținuți părintește de mânuțe de șeful lor, Mandolinix, au trebuit să facă față asaltului suburban declanșat de Orlandix, bancherul Ciumei Roșii.

Mandolinix însă i-a îmbărbătat:

— Cu paru’ pe PSD, vitejii mei !

Grindix s-a uitat stupefiat la șeful său și i-a spus:

— Da’ io ce fac, șefu’ ? Că am decât grinzi…

— Atunci, cu grinzile pe PSD ! i-a mai îmbărbătat încă o dată Mandolinix.

S-a declanșat o lupta titanică de parcă se pogorâse Armaghedonu’ în Parlament, în care Câțix a încercat să speculeze cursul leului, făcându-l leuleț, ca să n-aibă Orlandix cu să-i mai mituiască pe primarii PSD. A intervenit însă prompt Budăilix, starostele breslașilor pesediști, și-a dublat salariile și pensiile, spre ciuda lui Mandolinix, care urla cât îl ținea gura:

— Protestez și sar în numele Constituțiunii ! Asta-i violare de buget, care vreți voi să ne lăsați fără bani când venim la guvernare !

Câțix s-a smuls din strânsoarea cu care-l ținea de lăbuță Mandolinix și-a sărit pe masă, lătrând la Orlandix:

— Ham ham ham ! Ce dacă în buget bani n-am ? Pe BNR pun ipotecă și tu zbori la discotecă !

Imposibil de descris în cuvinte limbajul curvăsăresc cu care l-a împroșcat pe bietul Câțix starostele sacului cu bani al PSD-ului. Câțix a scheunat ca atins de turbare și s-a gudurat rușinat la picioarele șefului său, care stătea impasibil pe jilțul lui.

Mandolinix l-a mângâiat părintește pe cap pe bietul Câțix, i-a spus câteva vorbe frumoase din repertoriul liberal, apoi s-a sculat în picioare, și-a luat mandolina și-a început să zăngăne:

— Vai, Orlandix, ce te-aș bate, da’ mă mânc-un purice pe spate !

În acest moment, ca la un semnal, Grindix și-a luat grinda lui miraculoasă și-a greșit oleacă tavanul Comisiei, înălțând brusc Casa Poporului cu încă zece etaje, iar la ultimul etaj a mai greșit o dată cu grinda sa și-a făcut o mansardă unde i-a închis pe toți pesediștii din comisiile parlamentare. Apoi a sunat la 112 și-a anunțat că Orlandix a adus o bombă sexy la Parlament.

Mascații au intervenit prompt și-au încins o horă liberală la bufetul Parlamentului, acompaniați la mandolină de premierul desemnat:

„Câțiluș cu părul rar

Și tu Grindix, ciomăgar,

Hai degrabă la Guvern,

Fericiți să fim etern !”

Alex Hatta

Ghidul autostopistului nocturn

Fiecare dintre noi am mers măcar o dată cu o mașină de ocazie. Ai făcut semn, a oprit, te-a luat și apoi ați plecat; nu știai cine e persoana de la volan, însă graba, zgârcenia sau sărăcia te-au făcut să accepți riscul de a călători cu oricine.

Acuma, dacă ești un tip de peste 1,80 m înălțime și-ai fost bodyguard s-ar putea să nu-ți pese prea mult de ăla care ține volanul. Cu totul altfel stau însă lucrurile cu o biată fetiță neajutorată care s-a urcat într-o mașină de ocazie… Dar despre acest caz particular prefer să nu mă pronunț, îi las pe specialiștii în psihologia călătoriei cu mașini de ocazie să-și dea cu părerea. Eu am să vă povestesc o experiență personală care poate fi instructivă pentru cei care folosesc mijloace de transport ocazionale.

Intr-o vreme călătoream mult cu rucsacul în spate pe toate coclaurile. Umblam singur cu cortul prin munți, trăind solitar cu săptămânile în mijlocul naturii sălbatice. Nu cred că există o fericire mai mare pentru un iubitor de natură decât sa fie liber în mijlocul ei. Dar nu despre frumusețile naturii vreau eu să vă vorbesc aici.

Chestia e că am ajuns într-o seara din peregrinările mele de vagabond montan tocmai în Sibiu. O mașină de ocazie mă lăsase tocmai în centrul orașului. Mi-am spus că e o ocazie numa’ bună să vizitez oleacă orașul, asa c-am mai pierdut câteva ore admirând splendidele clădiri ale bătrânului oraș. Apoi am început să caut gara…

Nu e treaba mai grea, sau nu era – căci nu mai știu care e situația în prezent -, decât să-i întrebi pe sibieni unde e gara… Am realizat într-un final de ce le era rușine sibienilor să-mi indice gara și mă trimiteau toți la dracu-n praznic; aspectul ei jalnic.

N-aveam tren spre Arad sau Timișoara până dimineața, așa că m-am dus din nou la ocazie, cu slabe speranțe de a prinde ceva, căci se făcuse deja întuneric. Vreo trei ore am așteptat degeaba, cum mă așteptam. Mă resemnasem deja că trebuie să aștept până dimineață, deși eram teribil de obosit și picam de somn…

Și iată că oprește un camion. Miracol ! mi-am spus. Camionul avea oleacă de viteză, așa c-a oprit cu o frână bruscă care l-a făcut să patineze câțiva metri. S-a deschis ușa și un cap urla la mine:

.- Bă, de unde vii tu la ora asta ?

Eu alerg spre cabină, spunându-i repede:

.- De la nuntă, șefule ! Ia-mă repede, nene, că mă urmăresc nuntașii…

M-am făcut comod pe scaunul din dreapta și câteva minute n-a spus nimeni nimic. Credeam c-o să mă pot odihni în liniște până la Deva, unde mergea șoferul, însă se vede treaba că tipului îi ardea de conversație.

.- Și zici că vii de la nuntă, ai ?

Vocea lui mă trezi din dulcea toropeală care mă cuprinsese în interiorul cald și comod.

.- De la nuntă, șefule. Da’ mână, că-s pe urmele mele nuntașii…

.- Da’ ce s-a întâmplat ? Te pomenești că tu ești mirele și-ai fugit cu banii, mi-a spus el râzând.

.- Ei, aș ! Am vrut să furăm mireasa pentru câte o ladă de bere de căciulă și a ieșit mare scandal. Pe muzicanți i-au bătut groaznic și le-au spart instrumentele… Abia au scăpat cu fuga. Mirele e în spital, iar mireasa a fugit cu nașu’…

Tipul a înțeles că fac mișto de el, că cineva îmbrăcat în trening și cu un rucsac după el numa’ de la nuntă nu venea… Așa c-a tăcut o vreme. Apoi a început să mă chestioneze despre mine: de unde sunt, unde mă duc etc. Am discutat așa preț de vreun ceas tot felul de lucruri, el avid de conversație și eu pe jumătate adormit. Nu știu cum a venit vorba la un moment dat despre religie și București, da’ i-am spus că înainte de nuntă fusesem în București.

.- Și ce făceai în București ? m-a întrebat neîncrezător.

.- Am fost să văd Casa Poporului. Cum sunt un homeless, m-am gândit c-aș avea și eu loc acolo, dacă tot zice că-i a poporului. Da’ ăia nu m-au lăsat să intru, că ziceau că musai trebuie să intru într-un partid înainte și numa’ după aia pot să mă cazez acolo… Io mi-am zis că nu face să mă compromit cu politica, mai bine stau mai departe în boscheți, așa c-am plecat la nuntă și i-am lăsat în plata Domnului.

Șoferul se uita la mine fără să zâmbească și cu o mutră de parcă ar fi vrut să mă sfâșie.

.- Mă, tu ai draci în tine ? m-a întrebat scrâșnind din dinți.

Il privesc puțin mirat și-i spun:

.- Puțini, șefule. Că nici dracii nu trag la omu’ sărac… De aceea am trecut și pe la Patriarhie să-l rog pe Preafericitul Daniel sa-mi mai dea și mie câțiva, că mă prăpădesc cu așa puțini drăcușori…

Cred că șoferul avea mai mulți draci ca mine, c-a oprit iarăși brusc și s-a răstit la mine:

.- Afară ! Dă-te jos și du-te dracului, măgarule !

Mi-am luat calabalâcul și-am coborât în noaptea neagră și rece. Mă întrebam ce dracu’ l-a supărat pe idiotul ăla de șofer, da’ n-am reușit să înțeleg atunci. Credeam c-o fi fost vreun fanatic religios…

Când am ajuns acasă din călătoriile mele, m-am dus într-o seară pe jos până în oraș. Locuiesc într-o suburbie la vreo șapte kilometri de Arad și fac mereu drumul ăsta pe jos pentru a-mi menține forma sportivă. Se făcuse deja întuneric și o mașină de ocazie a oprit în dreptul meu. Șoferul m-a întrebat:

.- Mă, de unde vii tu la ora asta ?

In momentul acela am înțeles cine fusese șoferul camionului și, mai ales, pentru ce firmă făcea el transporturi nocturne.

Alex Hatta