LOVE STORY – Tăricelo și Pontela

Scena înfățișează sala Parlamentului. Tăricelo e jos între scaune, iar Pontela e la balcon ținând o scară de mătase în mâini.

Tăricelo:

Oh, Pontela ! De la alegeri

După tine și-ale tale procente

Sunt nebun ! Nu mai voi petreceri,

Nu mai voi guvern, doar ale tale talente !

.

Pontela:

Ah, Tăricelo ! In ale tale vorbe dragi

Sincer m-aș încrede, liberale…

Da’ te știu cu Veorica în nădragi

Și la mierea guvernării ții, imorale !

.

Tăricelo:

Imoral ? Eu ? Ah, tu nici nu știi

Cât țin eu la tine – guvernarea ducă-se-n pustii !

Te vreau lângă mine, credincioasă…

Președinte să mă susții cu limba scoasă !

.

Pontela:

Cu limba scoasă ? Ha ! Mă faci

Să râd… Și cum ai vrea, fanfaron dobitoc,

Președinte să te votez aici,

Când n-ai procente nici de-o scară de la bloc ?

.

Tăricelo:

Vai, Pontela, râzi de mine…

O, tu nici nu știi, ingrato !,

Câte-aș face pentru tine…

Te bag la guvernare, te fac ministru, parașuto !

.

Pontela:

La guvernare ? Hm, n-ar fi rău,

Că mierea guvernării vreau să simt neapărat.

Hai, prinde scara și urcă, zău

C-o punem de-o alianță imediat !

Alex Hatta

Reclame