MOMENTUL HIPERBOLIC – Penibilul amurg al zeului lichelelor

Istoria cunoaște destui filosofi cu caractere și morală îndoielnice, da’ nu cunoaște niciun criminal în serie filosof. Cu Gabriel Liiceanu istoria era cât pe ce să ni-l treacă în catastif.

Cinicul Diogene a fost acuzat c-ar fi furat un palton. Se prea poate, căci bietul filosof era sărac lipit pământului, trăind ca un boschetar într-un butoi. Da’ Diogene n-a furat nicio editură, deși înainte de a fi filosof Diogene fusese bancher și-ar fi putut fura câte biblioteci ar fi vrut mușchii lui.

Se știe că Nietzsche a fost un criminal. A recunoscut de bunăvoie că l-a omorât pe Dumnezeu, la instigarea unui pustnic borfaș pe nume Zaratustra. A fost grațiat după ce a făcut o mărturisire completă despre ce-a grăit Zaratustra ăla. Da’ nici Nietzsche n-a fost criminal în serie.

Pe lângă Țurcanu, monstrul de la Pitești, Râmaru – studentul canibal -, Dincă -ucigașul de autostopiste -, panoplia criminalilor în serie din Romania era foarte aproape să se îmbogățească și cu un filosof.

Și filosofii omoară, nu-i așa ?

După ce ne-a făcut „Apelul către lichele” imediat după Revoluție, în care îi punea la punct pe toți colaboratorii zeloși ai tristului regim ceaușist, Liiceanu s-a dus împreună cu bunul său acolit într-ale filosofiei de la Păltiniș, Andrei Pleșu, la un chef organizat de Virgil Măgureanu, tartorele peste ceea ce mai rămăsese din Securitate, rebotezată acum SRI. Liiceanu spune c-a stat tot timpul chefului în fața paharului său, fără să aibă curajul să guste licoarea din el; apoi c-a primit a doua zi acasă o ladă cu vin din partea aceluiași Măgureanu. După ce s-a uitat cu jind vreo două zile la ladă, temându-se să nu conțină vreo otravă, ar fi trimis-o pe adresa GDS-ului, că era păcat să se prăpădească bunătate de vin.

Carevasăzică Liiceanu a acceptat cu seninătate moartea câtorva zeci de oameni, fie ei și gedesiști, doar pentru a avea motiv să acuze SRI-ul de crimă în masă. Mă întreb cu ce-ar fi fost mai puțin vinovat Liiceanu, care trimisese vinul cu bună știință, decât securiștii din SRI-ul lui Măgureanu ?

Altfel, filosoful criminal în serie – acest adevarat Dincă al GDS-ului – se simte ofensat de te atingi barem și c-o floare de imaginea sa publică ori de cea a editurii sale. N-a ezitat să-l dea în tribunal pe scriitorul Liviu Antonesei și să-i ceara 100 000 de euro daune morale doar pentru c-a zis că Editura Politica a PCR-ului i-a fost făcută cadou de amicul său Andrei Pleșu, ministru al Culturii pe vremea aceea.

Rănit în demnitatea sa de apelant al lichelelor, în morala sa de luptător anticomunist sub patronajul unui procuror-torționar ceaușist, Gabriel Liiceanu și-a lins rănile cu teancurile de bani ale unui scriitor… Clondirul cu mastică i-a reperat onoarea.

Penibil amurg al zeului lichelelor.

Alex Hatta

2 gânduri despre „MOMENTUL HIPERBOLIC – Penibilul amurg al zeului lichelelor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s