MOMENTUL HIPERBOLIC – Penitența episcopului porno la Paris

Aspru pedepsit după ce s-a dedulcit la carnea tânără a elevilor seminariști, fiind trimis să-și ispășească păcatele la casa de oaspeți a Mănăstirii Văratec, fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a dat semne de îndreptare.

Evenimentul a fost observat de o măicuță care-l slujea în modesta lui chilie – ceva în genul unei camere de cinci stele la un banal hotel de lux – și-i aducea mâncarea în cameră, căci, pe lângă salariul aferent funcției de episcop, aspru pedepsitul Corneliu beneficiază și de valet, șofer și este slujit de măicuțele de la mănăstire.

Într-o zi, aducându-i micul dejun la pat episcopului penitent sodomit și pedofil, măicuța Parafina a pus tava cu mâncarea de post negru – alcătuită din cașcaval pané, icre negre, pâine albă de casă, o sticlă de șampanie franțuzească și, ca desert, dulceață de trandafiri și prăjituri Poale în brâu – pe o măsuță din apropierea patului cu baldachin al episcopului penitent și s-a apucat să-i deretice prin cameră.

Corneliu a dat a lehamite măsuța la o parte și s-a dus la fereastră să privească cum lucrează niște tineri zugravi în curte. Acest lucru a uimit-o peste măsură pe măicuța Parafina, care nu mai văzuse niciodată un penitent supus la post negru să refuze micul dejun.

— Câtă credință ! a strigat impresionată măicuța Parafina, căzând în genunchi.

Corneliu și-a întors privirea către măicuța extaziată, apoi s-a apropiat de ea, a mângâiat-o părintește pe cap și i-a făcut apoi cam tot ce le făcuse tinerilor seminariști. Măicuța Parafina a acceptat bucuroasă gesturile de îndreptare ale episcopului penitent, apoi a fugit afară, urlând:

— Semn divin ! Semn divin ! Episcopul Corneliu s-a vindecat de păcatul sodomiei ! Îi plac femeile !

Vestea s-a răspândit ca fulgerul în mănăstire, toate măicuțele rămânând ca la dentist. Apoi au venit buluc la ușa penitentului să se convingă personal de marea minune, ocazie cu care Corneliu le-a făcut câte o injecție. În cele din urma a aflat chiar și patriarhul Daniel de dumnezeiasca minune. Mulțumit că fostul lui episcop favorit, acum pedepsit la penitentă cu post negru la o mănăstire de maici, a dat semne de vindecare de păcatul sodomiei și a început să se uite și la femei, Preafericitul Daniel a hotărât pe loc să-l răsplătească pe bietul episcop căzut în păcat cu o excursie la Paris. Nu l-a lăsat însă singur, ci i-a dat o escortă serioasă de tinere seminariste la o mănăstire de fițe din Mamaia spre a-l îndruma și supraveghea, ferindu-l de ispitele sodomiei.

Recent, episcopul penitent Corneliu Bârlădeanu a fost observat lângă Turnul Eiffel din Paris în compania tinerelor măicuțe seminariste, care nu-l slăbesc o clipă din ochi și-i pun pe fugă pe toți băiețașii care ar încerca să se apropie de penitent.

Ne bucurăm că episcopul penitent Corneliu Bârladeanu e pe calea cea dreapta și tragem nădejde că BOR va recâștiga cât de curând pe Corneliu în rândurile episcopilor săi în funcție. Spălat, curat, cu penitența îndeplinită și păcatele ispășite la Paris, Corneliu Bârlădeanu va putea fi reinstalat în mod firesc pe scaunul de episcop al Hușilor.

Amin !

Alex Hatta

4 gânduri despre „MOMENTUL HIPERBOLIC – Penitența episcopului porno la Paris

    1. Multam de apreciere. Nu-i mare scofala sa scrii bine glume de doi lei… Ehe, mie mi-ar place sa scriu bine drame, da’ de fiecare data cand incerc sa-l omor pe eroul principal, ma pufneste rasul si ma intorc la bancurile mele… 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s