MOMENTUL HIPERBOLIC – Cum bravul jandarm Tudoran a salvat Ploieștiul de invazia șarpelui de casă. În plus, a mai salvat și un boschetar

Într-o postare pe Facebook, un domn jandarm din cadrul jandarmeriei din Ploiești, care își spune Tudoran Florin, se laudă nevoie mare cum a capturat el un șarpe care amenința viața pașnică a cetățenilor din orașul Ploiești.

Jandarmul cu pricina ne spune franc că el nu avea habar ce fel de șarpe era acela, dar că a căutat pe Google și a descoperit că reptila era un banal șarpe de casă, neveninos și inofensiv. Ne mai spune bravul domn jandarm c-a eliberat șarpele undeva în afara orașului, în niște boscheți, și așa a reușit să mai salveze și viața unui boschetar pe care l-a descoperit agonizând chircit între rămurelele boscheților. Cică dacă nu era șarpele, care se vede treaba c-a avut un rol decisiv în această operațiune a jandarmeriei, boschetarul ar fi murit cu siguranță…

Ne pare bine că domnul jandarm a salvat orașul Ploiești de invazia șarpelui de casă și, pe deasupra, și viața unui boschetar. Este o fapta care îi face cinste. Alta este însă problema. Să mă explic:

Carevasăzică la o intervenție care presupune capturarea reptilelor periculoase se prezintă jandarmi care nu cunosc speciile de șerpi care trăiesc în România, nici pe cele veninoase, nici pe cele neveninoase și nici pe cele ocrotite de lege – pe care n-ai voie să le ucizi, domnule jandarm, cum ziceai că puteai face, că te paște pușcăria -, și nu o echipă calificata pentru astfel de intervenții.

Onorabilul domn jandarm, care cauta pe Google să vadă ce specie de șarpe era reptila cu pricina, nu și-a pus problema nici el și nici superiorii lui că, prin ignoranța lui, poate pune în pericol viața cetățenilor care ar fi avut ghinionul să se afle în preajma șarpelui și chiar pe a lui însuși. Asta e problema mare a noastră: amatorismul. Amatorismul forțelor de ordine și a celor de intervenție în caz de pericol, a funcționarilor publici, a celor care ne conduc.

În final, aș vrea să-l întreb pe bravul jandarm care a salvat Ploieștiul dacă e sigur că acel șarpe era unul de casă și nu unul de alun. Șarpele de alun este unul foarte veninos și extrem de agresiv. Este rapid, mult mai rapid decât reflexele oricărui jandarm. O altă caracteristică a șarpelui de alun e aceea că atacă fulgerător și neprovocat, fără să fugă din fața pericolului.

Spun acestea ca domnul jandarm Tudoran și superiorii săi să le aibă în vedere la următoarea operațiune de salvare a orașului Ploiești de invazia șerpilor. Mă întreb doar cine ne salvează pe noi, cetățenii pașnici, plătitori de taxe și impozite, de invazia amatorismului și ignoranței.

Alex Hatta

3 gânduri despre „MOMENTUL HIPERBOLIC – Cum bravul jandarm Tudoran a salvat Ploieștiul de invazia șarpelui de casă. În plus, a mai salvat și un boschetar

    1. Vai, ce defetista esti !… Nu trebuie sa-ti pierzi speranta, caci politia, jandarmeria si alte organe investite cu asigurarea sigurantei cetateanului vegheaza pentru tine. Asa ca dormi linistita, ai incredere si simte-te in siguranta….

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s