MOMENTUL HIPERBOLIC – Circul DIICOT face spectacol de senzație la Caracal

Lume ! Lume ! Circul DIICOT vă prezintă în direct și-n reluare de câte ori vreți și nu vreți spectacolul de înaltă clasa circărească „Căruța DIICOT se răstoarnă la Caracal”. Nume mari din procuratură, poliție, jandarmerie, medici și familiile victimelor monstrului din Caracal vor performa extraordinar în fața casei familiei Melencu.

Iată ! Procurorul de caz face o scamatorie cu un mandat de aducere, pe care-l arată publicului numeros strâns ca la urs în fata scenei improvizate; apoi îl face să dispară, ascunzându-l în pălăria unui judecător. Mama Luizei Melencu leșină de emoție, căci nu mai văzuse în viața ei așa scamatorie procurorească, iar bunicul Luizei vrea să-și dea foc de bucurie c-a putut vedea un așa grozav truc.

Organele de ordine fac cu greu față mulțimii entuziaste care vrea să năvălească pe scenă să-l felicite pe procuror. Câțiva jandarmi sunt nevoiți să folosească bastoanele din dotare și să pulverizeze cu spray lacrimogen pentru câini pentru a potoli entuziasmul mulțimii. Publicul aplaudă în delir.

În scenă intră câțiva clovni din conducerea DIICOT care încearcă s-o răpească pe mama Luizei, ca s-o dreseze la București cu niște prelevări de ADN, însă aceasta începe să urle ca din gură de șarpe, stricând bunătate de spectacol. Bunicul Luizei își toarnă iarăși benzină pe cap și amenință că-și dă foc.

Mulțimea asistă cu sufletul la gură la teribila scenă. Jandarmii execută un frumos dans tradițional al focului în jurul bunicului, dans cu puternice influențe din cultura amerindienilor care dansează în jurul focului și a canibalilor care dansează sălbatic în jurul cazanului cu ciorbă de om.

La finalul numărului, bunicul este condus în culise, spălat și îmbrăcat în haine curate și uscate. Mai mulți medici, în frunte cu șeful serviciului pentru situații de urgentă, Raed Arafat, îi iau bunicului tensiunea. Apoi i-o dau înapoi și toată lumea răsuflă ușurată.

Lume ! Lume ! Și acum, momentul culminant al spectacolului ! Tarrrram ! Tarrrram ! Bum ! Bum ! Bum ! Tobele bat anunțând intrarea în scenă a char însuși procurorului-șef DIICOT, Felix Bănilă. Este îmbrăcat într-un frumos costum de clovn, colorat în toate culorile curcubeului. El prezintă senzaționalul număr cu butoiul lui Dincă. Este ajutat de cele doua asistente ale sale, clovnițele de renume mondial Hosu și Schmit-Hăineală, care sunt responsabile cu punerea lemnelor pe foc sub butoi.

Clovnul Bănilă o ia pe mama Luizei și o vâră în butoi, demonstrând publicului că monstrul Dincă chiar a putut să le ardă pe cele două victime ale sale în respectivul butoi. Publicul strâns în fața scenei de la casei familiei Melencu aplaudă frenetic acest număr nemaipomenit de magie al clovnului procuror-șef, așa cum probabil aplaudă și milioanele de telespectatori care urmăresc în direct spectacolul de circ al DIICOT-ului.

La finalul spectacolului, tot circul DIICOT, jandarmii, medicii se urca în căruța circului și pleacă în aclamațiile publicului spre București. Urale, chiote de bucurie, muzică.

Alex Hatta

Reclame

6 gânduri despre „MOMENTUL HIPERBOLIC – Circul DIICOT face spectacol de senzație la Caracal

      1. Ingenioasă combinarea literelor ! Nu mă refeream la pâinea pe care o cumpăr eu, ci în general. Personal, cumpăr pâine cu maia sau în măsura timpului disponibil, mai fac și acasă la cuptor, nu în mașina de copt pâine.

        Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s