PACTUL LUI PLEȘOIANU – 21 de puncte fără un pic și ceva

Într-o postare pe Facebook lungă cât o zi de post și plicticoasă ca programul de guvernare al PSD-ului, onorabilul și stimabilul puicușor și neicușor al stângii dizidente din PSD, Liviu Pleșoianu, propune un pact, zis pentru România, partidelor politice și candidaților la alegerile prezidențiale din noiembrie.

Cu o emfază de Rică Venturiano după o noapte la Iunion și fugărit de dulăii lui Moș Titircă Inimă Rea Viorica Dăncilă, Liviu Pleșoianu ne trimite noul său op din „insula sa de autenticitate într-un ocean de ipocrizie electorală” – după cum s-a exprimat chiar domnia sa -, în care propune pactul său în 21 de puncte, cele mai multe dintre acestea fiind… „fără”.

La primul punct, „fără”. Fără slugi în funcții publice. Cum așa, stimabile ? Adică să nu mai aibă politicienii slugi ? Ori grupurile de interese economice și politice transfrontaliere să nu-i mai aibă slugi pe politicienii români ? Ehe ! Noi am fost învățați încă de la Mihai Bravul și Traian și Decebal că musai să avem un sufragiu universale, care să stea numa’ poporul la masă, că el e stăpân și nu ciocoii multinaționalelor care vor să mănânce poporul și lefurile lui cu lingura, că de aia rabdă poporul de foame și și-a luat lumea în cap spre țări străine…

La punctul doi, tot „fără”. Fără vânzători de țară în funcții publice. Carevasăzică dacă nu ocupi o funcție publică poți să vinzi  la liber țara, că nu-ți face nenea Pleșoianu nimica…

La punctul trei, ați ghicit, iarăși „fără”. Fără guvernatori de colonie. Ei, asta-i bună ! Și ce-o să facă atunci ambasadorul SUA la București ? O să-și plimbe toată ziulica cățelul prin parc și-o să dea afara muștele din Cișmigiu ?

La „fără” de la punctul patru, amploiatul Rica Venturiano Pleșoianu vrea fără… acoperiți în politică, justiție și presă. Păi, bine, nene Rică, atunci serviciile secrete românești își pot trage obloanele la firmă și să se ducă la culcare…

Sărim peste următorii „fără”, fiind de mai puțină importanță, și ajungem la punctul 13… Ghinion ! Aici onorabilul puicușor Rică Venturiano Pleșoianu se transformă subit, dându-se de trei ori peste cap ca zmeul din povești, și devine Marius Chicos Rostogan – celebrul pedagog caragialian -, propunându-ne o „școală nouă”. Cică o școală a omului, nu una de roboți. Parcă-l văd pe noul pedagog Pleșoianu Rostogan aducându-i înapoi pe profesorii plecați în Spania la cules de căpșuni ca să înlocuiască femeile de serviciu care predau acum în locul lor la catedră.

Și cu ce-o să-i momească pe profesorii căpșunari pedagogul Chicoș Pleșoianu ? Cu pactul său în 21 de puncte ? Pactele nu țin de foame. Nu serviți o căpșună, stimabile Marius Chicoș Rostogan Liviu Pleșoianu ?

La punctul 18 Rică Ninja Pleșoianu vrea siguranță în școli și pe stradă. Soluția domniei sale constă în introducerea unei materii noi de studiu, Autoprotecția, cu ajutorul căreia elevii să învețe să se apere singuri de răpitori, violatori și criminali în serie, că oricum poliția are altă treabă, fiind ocupată până peste cap să prindă contrabandistele de pătrunjel din piață, să numere șpăgile fără număr și să protejeze clanurile interlope.

Astfel, fiecare elev va învăța arte marțiale, trânta tradițională, ciomăgeala minerească, datul la gioale și bătăile de stradă de la maeștri infractori eliberați prin amnistie generală din pușcării. Să te ții atunci, cu noua generație expertă în bătaie, ordine și liniște publică…

La ultimul punct din celebrul său pact, cel de-al douăzeci și unulea, neicușorul și puicușorul Rică Ninja Chicoș Pleșoianu vrea „conștientizarea și promovarea identității românești”. Onorabilul nu are amabilitatea să ne lumineze și cum va face acest lucru, da’ se arată indignat că Uniunea Europeană ne transformă pe toți în clone, ștergându-ne treptat identitatea națională… Păi, stimabile, cum au votat românii la recentele alegeri europarlamentare ? Dacă românul ține morțiș să fie clona Bruxellului, cine ești d-ta să-i spui poporului că greșește ? Vreun alt Nero care să vrea alt popor, căci acesta e nedemn de ilustra ta persoană ?

În final, după ce mi-am pierdut ca prostul timpul să citesc delirul asta, adică pactul onorabilului neicușor Rică Ninja Mario Chicoș Pleșoianu, l-aș invita politicos pe stimabilul autor să candideze la Circul Globus. Sunt sigur că toți clovnii, maimuțele și focile îl vor alege președintele lor într-o veselie, bucuroși că neicușorul Rică Ninja Chicoș Pleșoianu i-a binecuvântat cu un așa pact.

Alex Hatta

Un gând despre „PACTUL LUI PLEȘOIANU – 21 de puncte fără un pic și ceva

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s