Haștagianul „rezist” este eminamente userist; cu toate acestea, înainte de a fi userist, el este haștagian.

Deși născut dintr-o familie modestă, el este fiul corporațiilor multinaționale și, deși spune că are viziuni democratice, face parte din categoria „telectualilor”, a meritocrației, științei, artei, culturii etc., pe care le-a stabilit clar, odată pentru totdeauna, mentorul spiritual al haștagienilor „rezist”, Gabriel Liiceanu, într-o cuvântare ținută la GDS în care a spus: „Kovesi este slujirea, mu…e PSD !”.

Dar… emanat din vechea familie a boierilor protestatari din Piața Universității, haștagianul „rezist” este aristocratul get-beget al protestului, căci are pe stindardul luptei înscrisă cu litere de aur… mu…a.

Haștagianul „rezist” este zavragiu hotărât, corporatist exclusivist, soroșist până-n măduva oaselor. Toată lumea trebuie s-o știe !

Mereu în opoziție sau, când din nenorocire nu se poate asta, guvernamental, haștagianul „rezist” deplânge halul în care a ajuns țara care a votat penalii, o felicita în cazul al doilea, însă în ambele cazuri îl iubește pe Soroș, cel ce-l răsplatește părintește cu bitcoaine, până la nebunie. De aceea el urăște cu furie tot ce nu e soroșist, tot ce nu e corporatist.

El nu e neapărat contra capitalului autohton, dar visează multinaționale peste tot în țară, multinaționale care să ne țină sclavii străinilor pe vecie. Ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a țării de către baronii locali din PSD sau ciocoii din PNL, ajutați de copiii vitregi ai liberalismului, parveniții din ALDE.

Haștagianul „rezist” nu e prin excelență om de partid, câtă vreme nu e vorba decât despre politica internă. Indată însă ce vine vorba de a ne prezenta în fața străinilor, el crede că toți românii trebuie să-și uite micile pasiuni, dându-și mâna frățește, și să se facă slugi la corporațiile multinaționale. Inamicul comun e bugetarul… inamic e și capitalul autohton care concurează multinaționalele. Jos naționalismul ! Sus globalismul !

Oricine gândește altfel… e un trădător !

Haștagianul „rezist” se găsește în toate clasele sociale; specia lui furnică pe toate canalele de comunicație ale internetului și e încuibată în cele mai mândre vile, precum și în cea mai modestă odaie de mahala.

Haștagianul „rezist” poate avea sau nu profesie, poate fi sărac sau bogat, prost ori deștept, nerod ori de spirit, tânăr sau bătrân, de un sex sau altul – ori transsexual -, el a fost, este și va fi mereu soroșist adevărat…

Să te păzească Dumnezeu să-l ataci pe Soroș al lui oricât pe departe, căci haștagianul „rezist” e gata atunci să te sfâșie.

Adaptare după I.L. Caragiale, Moftangii