CANDIDATUL SURPRIZĂ – Cine e cu adevărat Mircea Diaconu și ce vrea el

N-a fost de la început Diacon. O vreme i se spunea doar Mircea, pe numele mic, și era șofer de taxi în București. In timpul liber făcea speculă cu căsătorii fictive pentru buletine de București, că pe vremea aia astfel de documente de identitate erau la mare căutare. Afacerea i-a mers strună până când i-au venit unii dintre socrii, Draga Olteanu Matei și Octavian Cotescu, care l-au obligat s-o ia de adevăratelea pe fiica lor de nevastă, amenințându-l că-l dau în vileag pentru bigamie. Asta după ce i-au mutat toată mobila prin casă; așa, ca să știe cu cine are de a face.

Mariajul silnic al lui Mircică n-a durat prea mult, căci imediat ce-au plecat socrii a băgat divorț. Apoi, ca să-și piardă urma și-a dat demisia de la firma de taxi și s-a făcut milițian. L-au pus să-l păzească pe Toma Caragiu, care se lupta cu legionarii ca actorul cu sălbaticii, da’ n-a prea avut succes, ca maestrul îi cam trăgea clapa și pleca pe ascuns in Cișmigiu cu fetișcane de la teatru.

Văzând că nu face nicio brânză ca milițian, Mirciulică s-a făcut doctor chirurg la un spital de stat, unde trata pacienții cu mere roșii. Atitudinea asta provocatoare și huliganică a lui Mircică n-a trecut neobservată de conducerea spitalului, care l-a luat la rost pe un ton de reproș tovărășesc. Mirciulică n-a suportat să fie beștelit de un director politruc, care habar n-avea de meserie și nu știa cu ce se mănâncă merele roșii, așa c-a sărit la bătaie, ca un derbedeu huligan ce era, și l-a caftit rău de tot pe director, încât l-a băgat în spital și l-a tratat cu mere roșii.

L-au arestat pe Mirciulică și l-au băgat la beci, însă nu s-a dat bătut și a evadat. Apoi a fugit în America împreună cu acolitul lui, Ilarion Ciobanu, la un frate de-al lui Ilarion, Ovidiu Iuliu Moldovan, care era om de vaza acolo, că-l văzuseră pe toate afișele când se dăduseră jos de pe vapor la New York: „Căutat viu sau mort. Se oferă recompensă mare…”

In America, Mircică a ajuns repede bogat, căci jucase împreună cu tovarășul său de potlogării popa prostu’ și-au câștigat o groaza de bani, bașca și un negru pe nume Bob. Au dat însă de dracu’ cu Victor Rebengiuc, care era popă mormon acolo și conducea orașul cu mâna și pistolul lu’ pruncu-su, George Visu, care era șeriful orașului. Rebengiuc i-a băgat la zdup pe bună dreptate, după ce a văzut afișul cu fratele lor, pe care ei i-l arătaseră cu mândrie.

La închisoare n-au stat prea mult, căci au avut mare noroc să atace indienii orașul. De fapt nu erau indieni adevărați, ci niște bandiți tocmiți taman de Victor Rebengiuc ca să-i alunge pe locuitori, căci terenul de sub oraș era bogat în petrol. N-au stat prea mult la înghesuiala și, profitând de faptul că paznicul de la ușa lor o luase la sănătoasa de frica indienilor, au evadat cu ușurință și repede s-au făcut nevăzuți.

Intr-o zi Mirciulică împreună cu acolitul său Ilarion Ciobanu și negrul Bob, care era de acum sclavul lor și-i urma ca un câine credincios, s-au întâlnit cu Jean Constantin, care era popă ortodox și predica așa frumos la înmormântările la care chiar el îl ucisese pe răposat, și-au jucat împreună table. Jean Constantin era mare maestru la table, căci știa de minune să joace cu zaruri măsluite și dădea mereu șase-șase poartă-n casă, așa că Mirciulică l-a pierdut repede pe Bob, bașca și toată agoniseala lor de la popa prostu’.

Impresionat de talentele popești ale lui Jean Constantin, Mirciulică și-a luat supranumele de „Diaconu” și toată ziulica se antrena cu pistolul la țintă, ca să ajungă și el un diacon adevărat.

După Revoluție, Mircică, care acuma își zicea cu mândrie Diaconu,s-a întors în țară și s-a apucat de filantropii, spunând la toată lumea că „mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”, căci intenționa să se vâre în politică, deoarece mirosise el unde e rost de bani. A intrat în partidul conservatorilor tradiționaliști și liber-schimbiști, unde împreună cu Dem Radăulescu făcea echipă de farfurizi și brânzovenești la numărarea voturilor chiar înainte de votare.

De votat, Mirciulică Diaconu l-a votat mereu pe Agamiță Dandancache, care era preferatul poporului. Acuma Mircică a hotărât c-a venit și vremea lui, că i se cuvine să fie și el un Dandanche și și-a depus candidatura la președinție, spunând că s-a săturat de toți gagamiții din politica dâmbovițeană și c-a venit vremea ca țara să aibă în sfârșit și-un gogoman ! Pardon, un actor.

Nu știu pe ce mizează stimabilul Mirciulică și ce succes va avea, însă nu pot să nu închei cu celebra zicală farfuridio-brânzovenească: „Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, da’ s-o știm și noi !”.

Alex Hatta

Reclame

10 gânduri despre „CANDIDATUL SURPRIZĂ – Cine e cu adevărat Mircea Diaconu și ce vrea el

  1. Viata oricum este doar o iluzie insalatoare,
    o farsa-nscrisa întrun cerc închis si vicios.
    proiectia Luminii Absolute, alb-stralucitoare,
    trimisa-n ziua „cincizecimii” de Iisus Hristos…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s