LEGALIZAREA PROSTITUȚIEI -Băse deschide primul bordel experimental din România

Recentele evenimente legate de crimele de la Caracal și traficul de carne vie, evenimente care au scos la iveală tristul record al plasării țării noastre pe primul loc în Europa în acest domeniu, l-au determinat pe fostul președinte Traian Băsescu, actual europarlamentar, să facă demersurile necesare pentru inițierea legii prostituției, inițiativa pe care a promovat-o intens pe canalele mass-media.

Traian Băsescu afirmă că doar prin legalizarea prostituției, acest trist flagel social, prin aducerea curvelor în legalitate aceste practicante ale celei mai vechi meserii din lume vor putea fi controlate de către stat, atât financiar cât și din punct de vedere al sănătății. In plus, ele vor fi scoase de sub aripa hrăpăreață ale cruzilor pești și plasate sub blânda și ocrotitoarea aripă a statului.

Spre a-și arăta determinarea în lupta cu groaznicul fenomen al traficului de carne vie, Băsescu nu s-a limitat la inițierea legii, ci chiar a înființat primul bordel din Romania, cu sediul în Parcul Izvor din capitală, stabiliment ce se va deschide publicului larg o dată cu trecerea prin parlament a legii cu pricina și promulgarea ei de către președinte.

Curios nevoie mare să mă informez cum stă treaba cu stabilimentul lui Băse, m-am deplasat la sediul instituției sale din Parcul Izvor să văd cu ochii mei proiectul lui Băse. L-am găsit pe fostul președinte în aula stabilimentului, stând la catedră. In bănci stăteau ascultătoare o grămadă de tinere, dornice să învețe de la Băse tainele celei mai vechi meserii din lume.

După ce studiază atent niște dosare de pe catedra sa, Băse se adresează unei cursante din prima banca:

— Eba, ia spune tu ce este penisul și ce este vaginul ?

— Penisul, tati, este un organ care vrea să miște la tine, iar vaginul e un organ care nu vrea să miște la tine…

— No, da’ ceasul meu, proasto !, penis e sau vagin ? o întrebă răstit Băse.

— E penis, tati ! îi spuse Eba sigură pe ea.

— O ! Fir-ar al dracu’ de marinărit, că nu știu cu ce tâmpit te-o fi făcut mă-ta ! zise Băse furios.

Base se ridică de la catedră și strigă, arătând cu degetul către colega de bancă a Ebei:

— Maria, cu cine ai făcut-o pe creatura asta ?

— Vai, Traiane ! se milogi plângând nevastă-sa. De unde să știu eu ? Tu erai mai mult plecat pe mare, iar marinarii din port erau așa drăguți… Și plăteau bine !

Băse se uită încruntat la Maria, însă nu spuse nimic. Apoi se adresa unei alte cursante:

— Nuți, cum e penisul ?

— Mare, Trăienele ! spuse zâmbind Nuți.

— He he ! Da’ ce, l-ai măsurat să vezi cât e de mare ? o întrebă Băse râzând în hohote.

— Se mișcă, Trăienele ! îi zise Nuți, arătând cu degetul spre șlițul pantalonilor lui.

— Eleno, Eleno ! îi spuse Băse încheindu-se la șliț. Sunt foarte mulțumit de tine. O să le spun și procurorilor care anchetează iarăși Gala Bute câtă silință îți dai la cursuri… Sper să țină cont că ești fată silitoare și te așteaptă o carieră strălucită la bordel.

*

L-am lăsat pe Băse să-și continue cursurile și am plecat la redacție să scriu articolul de față. Se pare ca viitorul curvăsărelii de stabiliment, după cea politică, e pe mâini bune. Doar Băse ne-a demonstrat la toți în cei zece ani de mandat la Cotroceni că e cea mai mare curvă politică. Nu mă îndoiesc că va fi și cea mai mare curvă cu condicuță din țară…

Alex Hatta

SURSĂ: I. L. Caragiale, Un pedagog de școală nouă –

„Moftul român”, 1893 – adaptare

Reclame

2 gânduri despre „LEGALIZAREA PROSTITUȚIEI -Băse deschide primul bordel experimental din România

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s