Căldură mare. Aparatele de aer condiționat ale supermarketului Kaufland din Sfântu Gheorghe abia mai fac față caniculei. Clienții moleșiți se plimbă agale printre rafturi, majoritatea fiind în căutarea apei îmbuteliate. Printre ei, un șarpe își căra căruciorul. Șarpele se apropie de un lucrător comercial care aranja produsele pe rafturi și îl întreabă politicos:

— Domnule, nu vă supărați, apă rece îmbuteliată unde găsesc ? Că mor de sete !…

Lucrătorul îl privi mirat, căci nu mai văzuse încă un client din această specie. Apoi îi răspunse plictisit:

— Nem értem ! (Nu înțeleg)

— Nu-mi trebuie Nemertem, domnule ! Eu vreau apă ! Apă, că mi-e o sete de năpârlesc ! îi spuse șarpele cu disperare în glas.

Lucrătorul îl privi disprețuitor, apoi îi zise răspicat:

— Menj el ! Ha nem tudsz magyarul, akkor szojmas, hüle kigyó ! (Dispari ! Dacă nu știi ungurește, atunci rabdă de sete, șarpe prost !)

Șarpele plecă necăjit, căci lucrătorul comercial se uita urât la el, amenințându-l cu o mătură. Rătăci o vreme printre rafturile încărcate cu tot felul de produse, care de care mai viu colorate, însă nici unele bune de potolit setea, când – în sfârșit -, văzu o etichetă pe niște sticle din plastic: „Spring water”.

„Aha, își spuse șarpele. Ce bine c-am urmat cursurile de engleză la șerpărie. Profesorul era un scorpion bătrân, rău al dracului, da’ papara lui uite că mi-a prins bine, că am găsit apă…”

Șarpele se încolăci în jurul câtorva sticle de apă și le puse cu grijă în coș. Apoi se îndreptă liniștit spre casa de marcat. O băbuță se tot împingea în spatele lui, probabil nerăbdătoare să ajungă mai repede la casă.

— Ce ai, băbuțo ? o întrbă șarpele, vizibil deranjat.

Băbuța se mai împinse o dată în el, mai-mai să-l calce pe coadă, apoi îi spuse:

— Anyád és apád, idióta kigyó ! (Mă-ta e babă, șarpe idiot !)

In sfârșit, însetat și bruscat din spate de nerăbdătoarea babă, șarpele ajunse la casierie. Scoate sticlele de apă și le pune pe banda rulantă. Vânzătoarea le trece pe la numărătorul cu laser, apoi îi spune, dându-i bonul fiscal:

— Húsz lei. (Douăzeci de lei)

Șarpele se uită nedumerit la bonul fiscal, apoi îi zise:

— Cum douăzeci de lei ? La raft scria că-i patru lei sticla. Patru sticle ori patru lei fac șaisprezece lei !

Vânzătoarea începu să urle ca din gură de șarpe:

— Segitség ! Segitség ! Ez egy kigyó a boltban ! (Ajutor ! Ajutor ! E un șarpe în magazin !)

Mai mulți lucrători comerciali apărură deodată cu bâte și cozi de mătura și omorâră periculosul șarpe. Toată lumea răsuflă ușurată c-a scăpat de o așa năpârcă.

Alex Hatta