După întâlnirea președintelui de la Casa Albă cu purtătorul de șapcă albă care cică vrea să facă America mare din nou, și care i-a dăruit și lu’ al nostru una similara cu mesajul că vrea să facă și România mare iarăși, credeam că lucrurile vor rămâne aici și nu ne vom trezi din nou cu încă o „epocă de aur”… Ei, aș ! S-o credeți domniile voastre !

Ieri seară m-am dus la unul din supermarketurile de la marginea orașului, o clădire impozantă cu trei nivele și lungă, lungă cât o zi de post… Brusc s-au stins luminile. In întuneric, pe coridoarele fantomatic luminate de becurile de avarie, bărbații și femeile, care până atunci erau preocupați de marfa de pe rafturi și din vitrine, înțeleseseră că nu mai trebuiau să aștepte. Ceva ce depășea capacitatea lor de judecată se petrecea în supermarket și atunci, temători și înfrigurați, începură să coboare scările rulante, acum oprite, într-o ordine ce voia să disimuleze cât de cât panica fricii.

Clădirea s-a umplut de un zgomot difuz, ca al unui roi de albine, care nu semăna deloc cu vocile omenești, căci nimeni nu îndrăznea să vorbească. Oamenii începură să aprindă lanternele telefoanelor, astfel că sumbra clădire a supermarketului cufundat în beznă se umplu de licurici albi ce roiau încoace și încolo.

La ieșire, paznicul se chinuia să deschidă masivele uși automate, trebăluind la ele cu o lanternă și câteva scule. Deodată, un fulger, un flash orbitor străbătu întunericul miilor de licurici și o apariție fantomatică, o hologramă ce reprezenta un ins imens de câțiva metri înălțime, îmbrăcat într-un costum negru ca noaptea și purtând o șapcă roșie pe cap, plutea peste capetele purtătorilor de licurici.

La un moment dat spectrul se opri și spuse cu o voce parcă din altă lume:

— Dragi tovarăși și preteni, să facem totul ! Să facem socialismul mare din nou ! Ascultați de tovarășul Trump, care construiește ziduri așa cum am construit eu cortine de fier. Pentru victoria socialismului, tot înainte !

Luminile se aprinseră brusc și spectrul dispăru. Oamenii erau acum toți îmbrăcați la fel în uniforme de gărzi patriotice și purtau plase în mâini. Am ieșit din clădirea supermarketului, care acum se numea Magazin Universal, și m-am dus în parcare să-mi iau mașina. N-am recunoscut-o decât după plăcuțele de înmatriculare, căci se transformase în Dacie. Toate mașinile erau acum Dacii în parcare. Incercând s-o pornesc, am constatat ca nu mai aveam benzină, așa c-am pornit-o agale pe jos până acasă. Pe drum treceau tramvaie cu ciorchini de oameni pe scări, iar pe șosea nu circulau decât Dacii cu numere mici.

Ajuns acasă, am constatat ca nu am curent, nici gaze, nici apă caldă. Apa rece era ruginie, imposibil de băut. In frigider mâncarea se alterase, căci curentul lipsea de multă vreme.

Am deschis televizorul  Sport, conectat la o baterie de mașină,unde, pe singurul program, se difuza muzică patriotica, apoi o tânără îmbrăcată în costum de pionier începu să recite o poezie în care-l slăvea pe „mărețul conducător”.

M-am băgat în pat să mă culc, căci trebuia să mă scol devreme dimineață și să merg la muncă la fabrica de cuie. Trebuia musai să depășesc planul de producție, să dau țării cât mai multe cuie, pentru a duce țara pe noi culmi ale socialismului.

Alex Hatta