Imperturbabilul discurs al lui Klaus Iohannis de la malul mării

Constanța. Malul mării. La sărbătoarea marinei, Iohannis ține un discurs în cadrul festivităților oficiale. Președintele este înconjurat de un public numeros și este flancat de militari americani.

Discursul președintelui decurge liniștit, fiind plicticos și searbăd în nota cu care ne-a obișnuit. Deodată o furtună violentă cu tunete și trăsnete produce oarece panică în mulțime, iar un militar american este aruncat în mare de o rafală de vânt.

Imperturbabil, Iohannis își continuă discursul.

După trecerea furtunii, militarul căzut în mare este înlocuit, iar publicul asistă mai departe la discursul președintelui.

Din largul mării se apropie un vas de pirați, în fruntea cărora se află chiar Vladimir Putin. Vasul acostează lângă tribuna președintelui, iar câțiva pirați coboară pe mal și răpesc niște militari americani. Apoi se fac nevăzuți în zarea nemărginită a mării.

Imperturbabil, Klaus își continuă discursul.

Din adâncurile spațiului cosmic, un meteorit se apropie amenințător de Pământ și de festivitățile de la malul mării. Meteoritul cade cu un zgomot teribil în mare, stârnind un val uriaș care ia cu el încă câțiva militari americani.

Imperturbabil, președintele își continuă discursul.

După trecerea cataclismului cosmic, publicul își reia locul la festivități, iar militarii americani căzuți la datorie sunt înlocuiți.

De festivități se apropie Dincă cu butoiul; ia câte un militar american și-l arde în butoi.

Imperturbabil, Iohannis își continuă discursul.

Monstrul din Caracal este prins și dus la Dunăre să arate unde a aruncat trupurile americanilor.

Unul din militarii americani iese din rând și-i spune președintelui că el, deși nu înțelege românește, este profund impresionat de discursul său și-l roagă frumos să-i dea voie să leșine. Președintele își întrerupe discursul și-i da permisiunea militarului american să leșine. Apoi, imperturbabil, își continuă discursul.

Alex Hatta

Reclame

6 gânduri despre „Imperturbabilul discurs al lui Klaus Iohannis de la malul mării

  1. Apoi este invitat la Casa Alba si este rugat frumos, de catre d-l Trump, sa-si continue discursul, cu privire la d-l Putin si tovarasii sai, care au cutezat sa rapeasca soldatii de la (pa)scutul de iarba verde de acasa, de la Deveselu…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s